Valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 18,98 de milioane de lei (3,99 milioane de euro), iar schimburile cu acţiuni au reprezentat 18,65 milioane de lei (3,92 milioane de euro).
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 1,12%, cel al SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,43% din valoare, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis pe plus cu 1,11%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o urcare cu 0,91%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,49%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 5,63 milioane de lei, urmate de cele ale Fondului Proprietatea – 3,61 milioane lei, şi BRD – Groupe Societe Generale – 2,22 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de titlurile TMK-Artrom, care s-au apreciat cu 12,71%, Condmag (+6,67%) şi Turbomecanica (+3,34%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Amonil, care au pierdut 13,04% din valoare, Rompetrol Well Services (-5,06%) şi Biofarm (-4,76%).