Votul în Parlament asupra proiectelor privind Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este programat pentru vineri, conform calendarului stabilit sâmbătă de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Parlamentarii vor putea depune amendamente până luni, la ora 12,00.
Comisiile permanente se vor reuni luni, de la ora 15,00, pentru avizarea proiectelor şi în acelaşi timp vor lucra şi comisiile pentru buget, care urmează să întocmească raportul de fond până miercuri la ora 15,00. Dezbaterile în plenul Parlamentului asupra proiectului de buget vor începe miercuri de la ora 15,00 iar votul final este programat vineri.
Potrivit Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere, aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Coaliţia PSD-ALDE va merge pe o dezbatere accelerată, având în vedere că proiectul a fost finalizat atât de târziu.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat, vineri, proiectul de buget pentru acest an, aprobat în şedinţa de Guvern, care prevede o creştere economică de 5,5%, un câştig salarial mediu brut de 5.163 lei, un deficit bugetar în scădere la 2,55% şi atingerea unui număr al salariaţilor de 5,282 milioane.