Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

București: Companii din energie, industrie şi IT au închiriat 38.000 de metri pătraţi

Piaţa de birouri din Capitală a înregistrat o cerere nouă de 38.000 de metri pătraţi, în primul trimestru din acest an, în special din partea companiilor din energie, industrie şi IT, potrivit unui studiu realizat de către o companie de consultanţă imobiliară.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 30.04.2018 - 14:14

Conform Colliers International, această suprafaţă a fost cu 26% mai mică faţă de cea închiriată în primul trimestru din 2017, dar valoarea este, totuşi, peste media trimestrială din ultimii ani.

Suprafaţa totală închiriată (care include, pe lângă închirierile propriu-zise, renegocierile şi prelungirile de contracte) a fost de aproximativ 68.000 mp, în scădere cu aproape 43% faţă de 2017.

"În primul trimestru, cererea nouă pentru spaţii de birouri a fost temperată, comparativ cu valorile maxime înregistrate în trecut, ca urmare a ratei şomajului aflate la un minim istoric şi a interesului tot mai crescut pentru pieţele de birouri din marile oraşe regionale. Totodată, pe fondul nivelului excelent de activitate din prima parte a anului trecut, discutăm şi de un efect de bază nefavorabil semnificativ', a declarat Silviu Pop, şeful Departamentului de Cercetare din cadrul Colliers International România.

Cea mai mare cerere a venit din partea companiilor cu profil energetic şi industrial (37%), urmate de companiile de IT&C (24%) şi de firme din sectorul de banking şi asigurări (9%). Cele mai multe tranzacţii de închiriere au fost încheiate de companii cu suprafeţe între 1.000 şi 3.000 mp (51%), de companii cu suprafeţe sub 1.000 mp (17%) şi peste 10.000 mp (17%).

Mutarea sediului UPC România în proiectul The Bridge şi o tranzacţie confidenţială în zona Unirii au reprezentat cele mai mari contracte de închiriere pe piaţa de birouri din Bucureşti din acest trimestru.

"După cum am anticipat la începutul anului, activitatea de închiriere pe piaţa de birouri din Bucureşti se va tempera uşor, iar evoluţia din primul trimestru este în linie cu aşteptările. Estimăm o cerere nouă de 135.000 mp până la finalul lui 2018, cu aproximativ 10% sub anul precedent. Având în vedere provocările de pe piaţa muncii, considerăm că acest rezultat este unul sănătos, mai ales venind după un an la fel de puternic precum 2017', a subliniat Pop.

Activitatea de închiriere a reflectat atenţia sporită a dezvoltatorilor pentru zonele centrale, Centru-Vest sau Piaţa Presei/Expoziţiei, în detrimentul părţii de nord a Bucureştiului. Zona CBD (Central Business District) a fost cea mai solicitată (34%), în timp ce zona Centru-Vest a înregistrat 22% din totalul tranzacţiilor de închiriere, iar zona de Vest, 12%.

Potrivit Colliers International, până la finalul lui 2018 urmează a fi livrat un total de până la 185.000 mp spaţii de birouri, în special în cea de-a doua parte a anului.

Comentarii

loading...