5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriInvestitorii străini spun că mediul economic din România este cel mai nefavorabil...

Investitorii străini spun că mediul economic din România este cel mai nefavorabil din ultimii șapte ani

Consiliul Investitorilor Străini, în cea mai recentă ediție a Business Sentiment Index (BSI), semnalează faptul că piața din România este tot mai puțin atractivă.

„Doar o treime dintre investitorii care au răspuns celei mai recente ediții a Business Sentiment Index (BSI) efectuat de Consiliul Investitorilor Străini consideră piața din România atractivă în toamna anului 2023, ca urmare a impactului generat de pachetul de măsuri fiscale. Comparativ cu ediția precedentă, din primăvara anului 2023, când 47% considerau piața locală atractivă, deteriorarea percepției în doar jumătate de an este semnificativă. De altfel, mai mult de jumătate dintre membrii FIC consideră că mediul economic din România s-a înrăutățit în ultima perioadă, atingând un nivel minim al ultimilor 7 ani”, precizează un comunicat de presă transmis de Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

„Pachetul de măsuri fiscale este o veste foarte proastă pentru investitori și vedem o scădere drastică a încrederii într-o perioadă foarte scurtă de doar câteva luni. Având în vedere că alte condiții de piață nu s-au schimbat dramatic și că România continuă să înregistreze creștere economică față de alte țări din regiunea noastră care deja au intrat în recesiune, putem spune că era un moment foarte prielnic pentru a atrage și mai multe investiții. Anul trecut, fluxul de investiții străine în România a fost de 10 miliarde euro, cea mai mare sumă de peste un deceniu, reflectând mai multă încredere din partea companiilor. Din păcate aceste mișcări bruște de politică fiscală motivate doar de dorința de a aduce mai mulți bani la buget pe termen scurt vor afecta negativ nu doar percepția, ci și investițiile ca atare într-o perioadă de incertitudine macroeconomică. Autoritățile ar trebui să se gândească cum să atragă noi investiții, nu doar
cum să le taxeze mai mult pe cele existente pentru că există riscul diminuării acestora”, a declarat Daniel Anghel, președintele FIC.

FIC a transmis acest punct de vedere în ziua de 14 noiembrie 2023.

În paralel, fostul premier Ludovic Orban avertiza asupra scăderii dramatice a investițiilor străine în România, în anul 2023, în raport cu anul 2022. Pentru anul 2022, cifrele indicate de fostul premier Orban se apropie de cele indicate de FIC.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Țările care nu sărbătoresc Crăciunul și tradiții inedite din toată lumea

Crăciunul, celebrat pe 25 decembrie, este una dintre cele mai populare sărbători creștine la nivel global, marcând nașterea lui Iisus Hristos. Evenimentul nu este...
Ultima oră
Pe aceeași temă