0 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăEconomieBanca nu e frate cu românul. Suntem ultimii din Europa

Banca nu e frate cu românul. Suntem ultimii din Europa

Chiar și așa, reușisem treptat să creștem până la un aproximativ decent 40% din PIB. Astăzi, valoarea creditului privat nu mai sare de 26%, mult chiar și sub Bulgaria.

Firmele și populația din România au cel mai scăzut nivel de creditare raportat la Produsul Intern Brut, iar aceasta nu este deloc o veste bună într-o țară cu economie dependentă de capitalurile străine.

Creditele acordate de bănci firmelor și populației din România reprezintă doar 26% din Produsul Intern Brut, iar acesta este cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană. Președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor (ARB), Sergiu Oprescu, apreciază că, în acest context, ar fi cazul ca autoritățile să elaboreze o strategie centrată pe creșterea gradului de intermediere.

„După cum se ştie, noi suntem la cel mai scăzut nivel de intermediere financiară din Uniunea Europeană, în momentul de faţă cu 26% intermediere financiară. Apropo, intermedierea financiară este definită ca raportul dintre creditul neguvernamental şi produsul intern brut. Ca să ştim despre ce vorbim. Cu 26% în clipa de faţă, România, din păcate, se găseşte în coada listei de intermediere financiară”, a afirmat Sergiu Oprescu.

 

Există viață bună fără credit?

El a spus că există o legătură directă între intermedierea financiară şi bunăstarea economică dintr-o societate.

Sergiu Oprescu a declarat că în orice formă am discuta despre intermedierea financiară două resurse sunt vitale pentru a asigura creşterea intermedierii financiare în România. O primă resursă este lichiditatea din sistem, iar o altă resursă este capitalul băncii.

„După cum ştim, suntem într-un mediu extrem de reglementat. În clipa de faţă, reglementarea la nivelul sistemului bancar este la cote extrem de ridicate. Ca atare, această resursă, capitalul bancar, este o resursă necesară, nu întotdeauna suficientă pentru că avem nevoie şi de lichiditate, dar este o resursă absolut necesară pentru ca pe baza acesteia să putem să construim o tactică sau o strategie de creştere a intermedierii financiare”, a precizat Sergiu Oprescu.

 

Statul s-ar putea implica

El a declarat că ar trebui să existe un program naţional de creştere a intermedierii financiare.

„Ar trebui să venim în faţa societăţii şi să explicăm ce trebuie făcut pentru ca să putem să creştem intermedierea financiară în România. Pentru că prin creşterea intermedierii financiare fiecare dintre noi, fie că este antreprenor, societate comercială, persoană fizică, în final beneficiază, de fapt, şi de drept la accesul la resurse financiare”, a spus Sergiu Oprescu.

Preşedintele Consiliului Director al ARB consideră că programul ar trebui să cuprindă cel puţin cinci paşi. Un prim pas îl reprezintă stabilirea obiectivului; al doilea identificarea strategiei de atingere a obiectivului; al treilea pas constă în inventarierea resurselor existente; al patrulea pas presupune găsirea mecanismelor prin care este facilitată atingerea obiectivului; iar ultimul pas îl reprezintă sindicalizarea obiectivelor cu toţi factorii de comandă din societate.  

Cele mai citite

Ciucă la revenirea din Austria: Pasul crucial pentru aderarea la Schengen va fi pe 22 noiembrie la Budapesta

Austria, care a blocat intrarea României în Schengen, acceptă să discute tehnic aderarea, după ce numărul migranților ilegali a scăzut „considerabil”. Anunțul a fost...

Diego Simeone, la final de drum cu Atletico Madrid? Conducerea caută deja un înlocuitor

După aproape 13 ani pe banca tehnică a lui Atletico Madrid, Diego Simeone ar putea încheia colaborarea cu echipa de pe Metropolitano la finalul...

Rusia: Poliția a deschis o anchetă după moartea suspectă a balerinului Vladimir Shklyarov

Anchetatorii din Rusia investighează moartea lui Vladimir Shklyarov, balerin principal la renumitul Teatru Mariinski din Sankt Petersburg, după ce artistul a căzut de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă