Intervenţiile valutare şi ratele negative ale dobânzilor sunt principalele instrumente prin care Banca Naţională a Elveţiei încearcă să provoace deprecierea monedei naţionale, care este în mod constant descrisă ca „semnificativ supraevaluată”. Un franc prea puternic afectează exporturile Elveţiei şi chiar avansul economiei, transmite Reuters.
Taxarea băncilor comerciale este menită să descurajeze achiziţiile de franci elveţieni şi face parte din strategia SNB de a ţine sub control valoarea monedei naţionale. Francul elveţian, considerat ca o valoare de refugiu, este afectat de turbulenţele de pe pieţele financiare
Profitul obţinut de SNB de pe urma ratelor negative ale dobânzilor nu compensează pierderile de 16,3 miliarde de franci elveţieni provocate de poziţiile valutare, rezultatul intervenţiilor instituţiei menite să deprecieze moneda naţională
Ca rezultat, SNB a raportat pentru 2018 pierderi de 14,9 miliarde de franci elveţieni, aproape de estimarea instituţiei din ianuarie, când previziona pierderi de 15 miliarde de franci elveţieni.
Totuşi, banca va reuşi să plătească acţionarilor dividende, după ce în 2017, a raportat cel mai ridicat profit din istoria de 110 ani a instituţiei, în valoare de 54,4 miliarde de franci elveţieni. SNB va distribui dividende în valoare de două miliarde de franci elveţieni către Guvernul federal şi cantoanele elveţiene.
„Banca Naţională a Elveţiei a fost afectată de declinul pieţelor financiare din 2018, în timp ce aprecierea francului elveţian a redus valoarea investiţiilor în valută”, a apreciat Alessandro Bee, economist la UBS.
La fel ca majoritatea băncilor centrale, SNB are drept sarcină principală asigurarea stabilităţii preţurilor şi nu este obligată să facă profit. Însă, legal, Banca Naţională a Elveţiei are statutul unei corporaţii în care majoritatea acţiunilor sunt deţinute de Guvernul federal elveţian şi de cele 26 de cantoane.
Există, de asemenea, aproximativ 2.000 de investitori privaţi care primesc dividende, dar care beneficiază de drepturi de vot extrem de limitate.