-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomieArctic este, pentru al patrulea an consecutiv, pe primul loc în topul...

Arctic este, pentru al patrulea an consecutiv, pe primul loc în topul celor mai puternice branduri românești

Arctic își menține poziția de lider în clasamentul brandurilor autohtone, ocupând, pentru al patrulea an consecutiv, primul loc în Top „Cele mai puternice branduri românești”, conform studiului realizat de compania de cercetare Unlock Market Research și BIZ în 2023.

Poziția în topul clasamentului reprezintă o confirmare a faptului că românii percep Arctic ca un brand actual și inovator, care răspunde nevoilor consumatorilor, și vine să întărească performanța acestuia pe plan local. Arctic este, de asemenea, cel mai vândut brand de electrocasnice mari din România*, potrivit Euromonitor Consumer Appliances ediția 2023.

Suntem profund onorați să fim, încă o dată, recunoscuți ca lideri în topul celor mai puternice branduri românești. Le mulțumim în primul rând românilor pentru încrederea pe care ne-o oferă an de an. Dragostea profundă pentru România și angajamentul ferm față de sustenabilitate ne motivează în tot ceea ce facem. Vom continua să facem eforturi susținute pentru a le oferi consumatorilor soluții avansate tehnologic menite să le ușureze viața de zi cu zi, dar și să îi ghideze către adoptarea unui stil de viață sustenabil”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

Sustenabilitatea a devenit elementul central al brandului Arctic, iar în ultima perioadă am reușit să ducem la nivelul următor implicarea noastră în proiecte de educație pe acest subiect. Un proiect major în acest sens a fost campania „Forgotten, Redescoperă-ți garderoba cu tehnologia ExtraSteam”, prima noastră campanie majoră de brand dedicată consumului responsabil, care a fost premiată la Effie Awards România 2023 cu Gold Effie în categoria Durables, și ajungând pe shortlist la Cannes Lions, la secțiunea Media, Excellence in Media – Use of Integrated Media în 2022. La acestea se adaugă și un aur la Internetics. Poziția de lider în topul celor mai puternice branduri autohtone românești ne motivează să continuăm să fim un exemplu de implicare activă în protejarea planetei, promovarea autenticității și în asigurarea unui viitor mai bun pentru generațiile viitoare”, a adăugat Gabriel Eremia, Marketing & Product Management Director

Suntem mândri să fim și anul acesta un brand pe care românii îl apreciază și pe care îl văd ca un reper. Acțiunile noastre sunt îndreptate către dezvoltarea de produse echipate cu tehnologii de ultimă generație, dar și către educarea consumatorilor. Ne dorim să continuăm să evoluăm împreună și să creăm produse care satisfac nevoile consumatorilor, influențându-le pozitiv stilul de viață”, a menționat Daniela Costi, Brand Manager Arctic.

Brandul Arctic reunește un portofoliu de produse ce include aparate frigorifice, mașini de spălat rufe, uscătoare de rufe, electrocasnice încorporabile, aragaze, hote, mașini de spălat vase.

BrandRo analizează puterea mărcilor românești din perspectiva investiției de încredere și afectivitate care le este acordată de către consumatori, fără a lua în calcul indici financiari și comerciali. Studiul a fost realizat în perioada 1-31 august 2023, are la bază 600 de interviuri online şi este reprezentativ la nivel urban, la nivel de regiune, grad de urbanizare, împărţire pe sex şi vârstă a populaţiei între 18 şi 55 de ani. Performanța mărcilor românești este măsurată în baza a trei indicatori: importanța mărcii, gradul de utilizare și notorietatea ei.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă