Locuințele urmează să fie construite încă de la început pe numele beneficiarilor finali. Aceștia vor achita costurile de construire în rate lunare, eșalonate până la finalizarea lucrărilor, în cel mult 14 luni. Principalul avantaj este prețul redus, fiind mai mic decât cotația zonei cu circa 30%.
WeBuild Polonă 74 a început contractarea apartamentelor în urmă cu două luni, iar la acest moment au rămas disponibile mai puțin de jumătate dintre unitățile locative.
„Anticipăm finalizarea contractării tuturor apartamentelor cel târziu până la sfârșitul lunii noiembrie, după care vom transmite dreptul de proprietate al terenului pe numele beneficiarilor finali, construcția urmând a fi edificată direct pe numele acestora. Vom pune la dispoziția investitorilor toată experiența noastră, acumulată în timp, prin edificarea unui număr însemnat de clădiri rezidențiale și comerciale și, vom coordona lucrările de construire, iar la finalizarea acestora, fiecare investitor va intra în posesia locuinței contractate. Vom asigura transparență totală asupra costurilor și procedurilor și vom garanta toate sumele circulate, pentru care vom pune la dispoziția investitorilor o scrisoare de garanție bancară. Chiar dacă acest concept de construire și finanțare este nou pe piața din România, clienții s-au arătat interesați, deoarece oferă garanții mai mari decât dezvoltarea imobiliară clasică și un preț de achiziție mai mic ”,a spus RobertConstantin Niță, reprezentantWeBuildPolonă 74.
Acest model de dezvoltare imobiliară, deși este o noutate absolută pe piața românească, e foarte popular în țări precum Elveția, Olanda, sau Israel. El oferă avantajul controlului permanent al evoluției lucrărilor și un cost de achiziție mai redus.