-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăEconomieANCOM: Licitaţia de spectru pentru 5G, amânată pentru 2020

ANCOM: Licitaţia de spectru pentru 5G, amânată pentru 2020

”Conducerea ANCOM a constatat că licitaţia nu mai poate fi organizată în acest an, printre principalele motive fiind lipsa setului de instrumente privind cerinţele de securitate a reţelelor, necesitatea implementării Memorandumului semnat de către Guvernele României şi SUA, precum şi necesitatea ca viitorul guvern care întocmeşte bugetul pentru anul 2020 să aprobe taxele de licenţă şi calendarul de achitare a acestora. În aceste condiţii, conducerea ANCOM consideră că organizarea licitaţiei în totală transparenţă şi predictibilitate nu este posibilă”, se arată în comunicat.

În cadrul consultării publice pe marginea documentaţiei procedurii de selecţie competitive în vederea acordării drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz, Autoritatea a primit din partea operatorilor din România observaţii de modificare a cuantumului taxelor de licenţă, dar şi a calendarului de plată a acestora, precum şi a obligaţiilor de acoperire propuse de ANCOM în cadrul caietului de sarcini.

”În urma analizei observaţiilor primite, ANCOM a repus deja în consultare publică capitolul dedicat obligaţiilor de acoperire. În ceea ce priveşte taxele de licenţă şi a mecanismului de plată a acestora, în urma analizei observaţiilor primite, Autoritatea va înainta Guvernului propunerea sa de a menţine cuantumul valorilor propuse în consultare publică şi de a eşalona plata taxelor, pe o perioadă mai lungă de timp şi în funcţie de data intrării în vigoare a licenţelor. Decizia finală rămâne însă la latitudinea Guvernului”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii ANCOM au anunţat că prevederile care ţin de competenţa sa cuprinse în documentaţia de licitaţie pentru 5G vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an, astfel încât licitaţia să se poată desfăşura în prima parte a anului viitor, în contextul în care Comisia Europeană a stabilit ca termen limită data de 30 iunie 2020 pentru punerea la dispoziţia operatorilor a resurselor de spectru necesare implementării 5G.

”Pentru desfăşurarea în condiţii optime a licitaţiei, în afară de finalizarea prevederilor tehnice din caietul de sarcini şi a taxelor de licenţă, este necesară şi implementarea prin mijloacele adecvate a memorandumului semnat de către Guvernele României şi SUA şi de stabilirea măsurilor de securitate a reţelelor. Până la sfârşitul acestui an, Comisia Europeană, în colaborare cu ENISA (Agenţia Uniunii Europene pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiilor), va publica un set de instrumente privind cerinţele de securitate a reţelelor, de care ANCOM îşi doreşte să ţină cont în cadrul elaborării caietului de sarcini pentru licitaţia 5G”, se arată în comunicat.

Cele mai citite

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...
Ultima oră
Pe aceeași temă