Inflația și-a pierdut atributul de „tranzitorie”, potrivit comunicatului oficial al Rezervei Federale a SUA, care stabilește ratele dobânzilor pe piața americană. Acest lucru înseamnă că inflația este aici pentru a rămâne cel puțin până anul viitor.
Președintele Fed, Jerome Powell, consideră că aceasta se va diminua în 2022 și va reveni la nivelurile anterioare pandemiei în 2024. Prin urmare, Rezerva Federală a decis să dubleze reducerea achizițiilor de obligațiuni pentru a le încheia până în luna martie a anului viitor și să ia în calcul trei majorări ale ratelor dobânzilor în 2022.
În timp ce SUA începe să își limiteze inflația ridicată, în Europa petrecerea continuă, cel puțin pentru țările din zona euro. BCE nu intenționează încă să închidă programul PEPP – Programul de achiziții de urgență pentru pandemii sau să majoreze ratele dobânzilor. Dar, cu rate ale inflației de 9,2% în Lituania, 8,8% în Estonia, 7,8% în România și Polonia sau 7,4% în Ungaria, 7,3% în Bulgaria și 6% în Cehia, băncile centrale ale țărilor care nu fac parte din zona euro au început deja să majoreze dobânzile. Unele timide, cum ar fi 0,25% – creșterea de luna trecută în România și 0,5% în Polonia, altele mai agresive, cum ar fi creșterea cu 1,25% în Cehia.
În afara UE, campioana inflației din Europa este Turcia cu 21,31%, urmată de Moldova cu 12,44%, Belarus și Ucraina cu 10,3%. La nivel mondial, campioană la inflație este Venezuela cu o rată impresionantă de 1575%, urmată de Sudan cu 351% și Liban cu 174%.
În SUA, inflația a ajuns la 6,8% în noiembrie, cel mai ridicat nivel din iunie 1982. La aceasta s-a adăugat și de un raport dezamăgitor privind vânzările cu amănuntul, care a venit cu o creștere de numai 0,3% în noiembrie, față de 0,8% cât se preconiza. Datele sugerează că americanii se simt împovărați de creșterea abruptă a prețurilor. In ultima lună, a apărut chiar o mică scădere a vânzărilor la dealerii auto, care reprezintă 20% din totalul vânzărilor cu amănuntul. Marile magazine și-au văzut vânzările scăzând brusc cu 5,4% față de luna precedentă, iar acestea au fost stabile la retailerii online. Acest lucru arată că evenimente precum Black Friday și Cyber Monday s-ar putea să nu fi avut prea mult succes în acest an. De asemenea, vânzările s-au prăbușit cu 4,6% la magazinele de electronice și au scăzut și la farmacii. Vânzările au crescut însă cu 1% la baruri și restaurante. Cheltuielile mai mari pentru alimente în afara casei sunt în general considerate ca un semn că consumatorii au încredere în economie.
În afară de îngrijorările legate de inflație, președintele Fed, Jerome Powell, a declarat că economia a făcut suficiente progrese pentru a justifica eliminarea stimulentelor pe care banca le-a pus în aplicare la începutul pandemiei pentru a preveni o depresiune economică majoră.
Răspândirea variantei Omicron a fost evidențiată ca un risc de către Fed, în ciuda evaluării inițiale care arăta că această variantă este foarte transmisibilă, dar mai puțin gravă și că vaccinurile existente și imunitatea în urma unei infecții anterioare oferă o anumită protecție împotriva formelor grave ale bolii. Jerome Powell a menționat că necunoscuta este modul în care va afecta economia, „cât de mult inhibă cererea, spre deosebire de suprimarea ofertei. Nu este clar cât de mari vor fi efectele asupra inflației, asupra creșterii sau asupra angajărilor”. “Varianta Delta a încetinit angajările și a afectat redresarea lanțurilor de aprovizionare. Dar, val după val, oamenii vor învăța să trăiască cu această pandemie, crede Powell. “Mergând mai departe, finalizarea reducerii achizițiilor este potrivită, iar Omicron nu are prea mult de-a face cu asta”, a mai adaugat Powell.
Seria de creșteri preconizată va duce ratele dobânzilor până la 2,5% (în prezent, dobanda cheie este de 0-0,25%). Aceast lucru înseamnă o serie de creșteri mai mici și mai lente decât media din trecut, când ratele au crescut cu 3 puncte procentuale într-o perioadă de 15 luni. Powell a precizat foarte clar că majorările dobânzilor nu vor începe înainte de a se pune capăt achizițiilor de obligațiuni. „Nu ar fi ‘potrivit’ să se majoreze dobânzile în timp ce încă se măresc achizițiile de active”. “Practic, suntem la două ședințe distanță de finalizarea reducerii treptate a achizițiilor”, a declarat Powell.
Piețele au reacționat pozitiv la remarcile lui Powell, Nasdaq și S&P 500 urcând în timpul conferinței de presă. S&P Futures sunt și ele în urcare.