Mica ta afacere are ambiții mari, dar până la a atinge profiturile mult visate, ar fi cazul să te concentrezi pe reducerea costurilor. Cu măsuri corecte, aplicate intern, vei observa cum eficiența sporită și atenția la unele detalii îți aduc beneficii care se văd în analiza costurilor.
Ca patron sau ca manager, ești interesat de creșterea continuă a companiei tale și cauți să îți adaptezi serviciile și produsele la orice schimbare a pieței. Uneori, schimbările sunt mai necesare în propria ogradă, pentru ca firma să nu se abată de la obiectivele ei. Primii pași în acest sens constau în optimizarea proceselor interne și monitorizarea costurilor.
Printr-un control drastic al cheltuielilor pe care firma ta le înregistrează, poți obține rezultate mulțumitoare. O mai bună gestionare a resurselor este vitală, pentru a atinge sau a menține profitabilitatea. Pentru acest scop, există câteva sfaturi pe care le-ai putea urma, cu o rată bună de succes.
Externalizează un anumit departament
Externalizarea ar putea părea apanajului companiilor mari, care nu vor să piardă din ochi obiective importante, traduse în profituri de milioane de euro. Deși mai mici, cifrele pe care le țintește firma ta sunt foarte importante pentru tine.
Pentru a elibera firma de povara unor departamente a căror activitate este destul de costisitoare pe termen lung, poți externaliza serviciile angajaților de la resurse umane, cum ar fi salarizarea, recrutarea sau selecția angajaților.
De asemenea, firmele mici pot externaliza cu mare lejeritate departamentul de contabilitate. Această operațiune eliberează bugetul de niște costuri și pune firma în contact cu un partener mai bine informat cu privire la schimbările legislative.
Nu cheltui nejustificat cu echipamentele
Dacă activitatea companiei tale nu implică procese complicate, realizate prin intermediul unor tehnologii digitale și prin softuri de ultimă oră, aparatura de vârf nu este o prioritate. Echipamentele dintr-un birou nu trebuie să răspundă cerințelor tipice unora regăsite în studiourile de grafică sau de proiectare. Imprimantele, scanerele, mașinile de numărat bani sau serverele nu trebuie cumpărate întotdeauna noi.
Cea mai mare reducere de costuri poate fi obținută prin dotarea fiecărui birou din companie cu cate un pc second hand. Aceste calculatoare se vor achita cu brio de sarcinile tipice muncii de birou și vor face față fără probleme solicitărilor venite din partea browserelor de internet. Un procesor puternic sau o placă video performantă sunt dotări de care nu ai nevoie cu adevărat și care ar putea afecta în mod inutil bugetul firmei.
Ține sub control flota auto
Dacă angajații tăi au la dispoziție mașini de serviciu, necesitatea de a cunoaște cu exactitate rutele parcurse de aceștia devine obligatorie. Tentația de a folosi automobilul în scop personal este mare, iar notarea zilnică a numărului de kilometri parcurși ar putea preîntâmpina acest obicei.
Mai mult, deși ai putea să o percepi ca pe o simplă cheltuială, echiparea mașinii cu un sistem de localizare prin GPS s-ar putea dovedi o adevărată investiție. Vei avea, astfel, acces în timp real asupra locului în care se găsește mașina și vei putea verifica deplasarea prin confruntarea ei cu foaia de parcurs.
Investește în satisfacția angajaților
Știi bine ce implică fluctuația de personal, în ceea ce privește costurile companiei cu înlocuirea fiecărui angajat în parte. Productivitatea este afectată de timpul necesar adaptării noului coleg, iar investițiile în acesta se pot dovedi zadarnice în cazul în care și el decide să părăsească firma.
Satisfacția angajaților deja existenți în companie este importantă, pentru că astfel poți preveni migrația lor către concurență. Beneficiile extra-salariale, precum bonurile de masă sau abonamentele medicale le dovedesc lucrătorilor din companie că au parte de un angajament pe termen lung, nu doar de un loc de muncă.
Caută banca cu cele mai bune comisioane
Orice antreprenor sau manager este dependent de relația cu o bancă comercială. Contul de firmă este una dintre constantele acesteia, dar cheltuiala cu acest serviciu poate fi și ea diminuată. Comisionul lunar pentru administrarea serviciului de internet banking nu este aplicat de toate instituțiile din domeniu, iar comisioanele aferente unui cont curent cu card atașat variază în funcție de diferite oferte. Cu o analiză atentă a pieței bancare și chiar apelând la o negociere directă, ai putea tăia și în acest mod o parte din costurile cu angajații.
Nu este greu să optimizezi cheltuielile firmei tale, atât timp cât ai deja la îndemână niște soluții practice. Schimbările în bine atrag după ele o creștere a profitului, care îți poate da energia necesară extinderii.