Pe unii, pentru că o au în prezent, pe alții… pentru că nu au avut-o la vremea lor.
Păi vă dați seama ce-ar fi făcut ”strămoșii noștri Sarmizegetusa” cu câteva cârduri și șoșoace la 105 – 106? Mai intrau gâștele alea care au salvat Capitoliul în istorie? Sau realizați cum s-ar fi pus azi problema dacă, în primul Război, locul Ecaterinei Teodoroiu ar fi fost luat de câteva plutoane de Diane gureșe și războinice, care ar fi atacat despletite la Mărășești, luptând doar în cămășile albe, cu mâneci lungi, legate la spate, și strigând celebrul ”Pe-aici nu se trece, băi, nesimțiților și criminalilor!”?
În fine, poate că au dreptate cei care, punând în antiteză profilul de fabricantă de chirpici al Șoșoacăi cu aura de pension a Clotildei, spun că romancele nu mai sunt azi atât de patrioate pe cât ar trebui. Păi uitați-vă și dumneavoastră la demografie. În loc să devină ele însele o uzină, o fabrică sau măcar un atelier de făcut copii, cu care să invadăm Europa și mai abitir decât acum, în două – trei generații, femeile românce preferă să-şi vadă de carieră. În loc să toarne copii de la 13 ani, ele au ambiţia prostească să termine un liceu, pe urmă să mai facă şi o facultate, să mai bage şi un masterat, şi uite aşa se trezesc că le suflă menopauza în ceafă şi n-au schimbat un pampers, în vreme ce adevăratele patriote schimbă deja pamperşii nepoţilor, ba, alea mai precoce, şi pe-ale strănepoţilor.
E clar că nu mai putem continua aşa, căci, cu atâtea facultăţi, cariere şi slujbe, ni se stinge de tot neamul! Aşa că, fetelor, lăsaţi naibii gărgăunii cu egalitatea de şanse şi implicarea femeii în societate şi puneţi-vă pe făcut copii! Tot ce aveţi de făcut, pentru a deveni patriote de succes este să urmaţi câţiva paşi simpli:
1. Abandonaţi şcoala şi puneţi-vă părinţii să vă găsească o partidă bună dacă aţi învăţat deja să scrieţi, să citiţi şi să socotiţi. Restul materiilor sunt nişte variaţiuni inutile ale acestor operaţii de bază, pentru că, în afară de citit scrisul la „Suleyman”, scris pe contul de Facebook „Fetelor, i-a uitaţivă ce geantă bengoasă mi-am luat” şi numărat banii aduşi acasă de soţ nu prea o să aveţi nevoie de ele.
2. Dacă părinţii nu se implică, agitaţi-vă voi. Adică zbânţuiţi-vă prin cluburi ca toate alea, până veţi atrage atenţia unui generos om de afaceri. Chiar dacă Irinel Columbeanu e liber de contract pentru că e și falit, tot ar fi bine ar fi să alegeţi bărbaţi sub 100 de ani, pentru că înţelegem, să faci copii e tot ce contează, dar chiar aşa, să ajungi să fii patriotă şi cu instalatorul, şi cu poştaşul?
3. Să presupunem că nu găsiţi un om generos de afaceri disponibil. Nu disperaţi, ci apelaţi la primul cocalar care vă iese în cale. Această specie vag humanoidă, aflată la limita dintre australopitec şi Neanderthal, e uşor de recunoscut după tona de gel din păr, pantofii cu scârţ şi tricoul „De puta madre”. Odată ce aţi pus ochii pe el, asiguraţi-vă că are caraba grea, punându-l să-i bată pe toţi masculii din club, pe motiv că v-au făcut ochi dulci. S-a dovedit ştiinţific că, fără un soţ cu caraba grea, care s-o altoiască straşnic atunci când vine beat acasă, o femeie nu are suficientă motivaţie ca să devină o patriotă autentică.
4. V-aţi măritat şi aţi născut un copil. Ca să nu vă pierdeţi exerciţiul la schimbat pamperşi, oblojit colici, încălzit biberoane, faceţi-i rapid şi pe al doilea, pe al treilea, pe al patrulea şi pe al cincilea. Dacă aveţi noroc de cvintupleţi din prima, nu vă culcaţi pe-o ureche, ci mai încercaţi o dată, poate vă ies tot cvintupleţi!
5. Încercaţi să profitaţi cât mai mult posibil de pe urma indemnizaţiilor şi alocaţiilor copiilor. La un calcul simplu, pe care îl fac, probabil, şi compatrioatele noastre cu multe fuste care au umplut ”Anglea”, veţi vedea că profitul net lunar e mult mai mare dacă creşti copii, decât dacă munceşti ca proasta zece ore pe zi!
6. Renunţaţi la cosmopolitele nume „David”, „Miruna”, „Mario”, „Daria” şi botezaţi-vă copiii cu nume neaoşe, tradiţionale: Nixon, Kennedy, Mannix, Kogiac sau Vandana. Dacă vreţi să vă dovediţi totuşi ataşamentul faţă de valorile europene, arătaţi-i Ioropei că sunteţi de două ori patriote şi puneţi copiilor nume precum Macronu sau Merkela. Evident, pentru nimic în lume nu le scoateţi certefecat de naştere, că e mici şi nu ştie ei d-astea!
7. Tot din patriotism, dar şi pentru a vă dovedi ataşamentul faţă de valorile monarhice, căutaţi să botezaţi cât mai mulţi copii de viţă nobilă, regală, cu sânge albastru şi gingii vineţii. Dacă nu găsiţi, mulţumiţi-vă şi cu puradei de rang inferior, dar cu nume sonore, precum Mondialu’, Internaţionalu’, Galacticu’ sau Universalu’.
8. Lăsaţi-vă altoită de soţ cât mai mult posibil, apoi puneţi pe net poze cu vânătăile încasate, ca Alexandra Stan, dar nu depuneţi plângere împotriva agresorului, pentru că „trebuie să aibă şi copilaşii un tată, nu?”. În schimb, puteţi deschide un cont la bancă, unde românii milostivi să poată dona pentru o biată mamă căreia bădăranu’ de bărbat-so i-a dat de a julit-o!