pe sistemul RATB și Metrorex, printr-o ordonanță de urgență, s-a stabilit că unitățile ATI vor avea, începând cu luna mai, atât locuri pe pat, deja ocupate în totalitate, cât și locuri în picioare, care urmează să fie alocate pe sistemul ”primul venit – primul servit”, e drept, cu respectarea sacrosantelor reguli de bun simț din transportul în comun.
Astfel, în eventualitatea în care, într-o unitatea de terapie intensivă ocupată la capacitate maximă va ajunge, de exemplu, un magistrat pensionar în vârstă de 50 de ani, acesta va primi pe loc patul de geam, și patul de lângă pentru sacoșe, integrame și alte angarale, pacienții dizlocuiți pe motiv de vârstă neprioritară urmând să ocupe, în picioare, culoarele dintre noptiere, ventilatoare mecanice și aparatele de defibrilat.
”Nu vă mai plângeți acum că nu sunt locuri la ATI și ziceți mersi că virusul ăsta este o biată făcătură chinezească, plin de moațe în culori țipătoare. Dacă eram infestați cu ceva strong, temeinic, Made in Germany, la ora asta eram cu toții plini de muci, imobilizați la pat sau, mai rău, cu mâinile pe piept”, a anunțat Raed Arafat.
Nu în ultimul rând, Departamentul pentru situații de urgență a anuțat câteva soluţii inedite și pentru a reduce numărul de morţi la viitoarele incendii din secţiile ATI.
Astfel, pacienții conectați la aparate în secțiile de terapie intensivă nu vor mai purta obișnuitele pijamale de spital, ci mult mai sigurele costume ignifuge de pompier, cu cască de protecție, mască de oxigen și tubulatura adecvată.
De asemenea, uşile saloanelor vor fi prevăzute cu uși batante, astfel încât pompierii să poată intra în viteză din orice direcţie la locul incendiului, fără să-şi deschidă uşa în nas şi să piardă minute preţioase cu accesul în secţii. Ușile vor fi prevăzute cu câte o pereche de balamale pe ambele laterale, upgrade logistic numai bun pentru ca, de exemplu, în eventualitatea în care într-o secţie sunt 30 de pacienţi si ard 9, Arafat să poată să apară seara la teveu șis ă ne spună că în urma incendiului au fost salvate 21 de vieţi.
Potrivit lui Raed Arafat, balamalele și pijamalele ignifuge sunt doar două dintre… (Citește continuarea pamfletului în Academia Cațavencu)