4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăD'ale cetățeanului7 acţiuni de gherilă care se pregătesc de 1 Mai împotriva celor...

7 acţiuni de gherilă care se pregătesc de 1 Mai împotriva celor ce vor să ne ia micul de pe grătar

Și de Paștele ăsta cea mai bună carne de miel a fost tot cea din caserola de mici, gătită pe grătarele din curți, balcoane, pe acoperișurile blocurilor sau prin fundături, în deplină clandestinitate și încălcare a normativelor de urgență, fapt care ne-a adus iar în atenția ocultei europene, aia care tot ne amenință de ani buni că ne ia micul de pe grătar. Pentru c-ar conţine bicarbonat şi asta, cică, îi schimbă gustul, chiar dacă noi nu vedem care e problema. Uneori e chiar mişto să schimbi puţin gustul de maidanez, nu?

Oricum, bun sau rău, e micul nostru şi noi facem mare tărăboi când cineva se pregătește să ni-l ia, mai ales în buza unei mega sărbători populare cum e ziua de 1 Mai.

Dacă, până la urmă, UE chiar ni-l scoate din meniu, ne vom retrage cu micii noştri în păduri, şi-n spate pârjolim tot, ca s-avem jar potrivit, nu de alta. Și, pentru că nu vom renunța așa ușor la brandul nostru de țară, vom organiza, după cum urmează, şi o serie de acţiuni de conştientizare publică, astfel încât nimeni, niciodată, să nu ne ia micul din scobitoare:

– Filialele ICR (Institutul Culinar Român) din întreaga lume au anunţat deja organizarea de simpozioane sub egida „Micul,frate cu românul“, la care se vor servi mititei cu chifle şi muştar. Invitaţii vor putea păstra scobitorile, ca suvenire.

– BOR va sprijini campania de promovare a mititeilor, cu condiţia ca grătarele pe care sunt pregătiţi să aibă dimensiuni agreate de Patriarhie, iar muştarul să fie sfinţit. „Dacă vor să-şi demonstreze credinţa, enoriaşii trebuie să consume numai mici, nu şi şaormă, care este un produs păgân, ce nu are nimic în comun cu ortodoxia“. Pentru a-şi întări hotărârea, BOR a anunţat că introduce în calendar sărbătoarea „Dezlegare la mici“ şi va oferi celor interesaţi o reţetă de mititei de post.

Citește întreg articolul în Academia Cațavencu!

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă