5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăCulturăUnteatru de copii – Spectacole dedicate publicului tânăr din București –

Unteatru de copii – Spectacole dedicate publicului tânăr din București –

Pe 25 august, unteatru și Asociația Culturală pentru Educație prin Artă lansează Unteatru de copii, un concept inedit și original în peisajul teatral bucureștean, care cuprinde producții teatrale dedicate publicului tânăr și foarte tânăr. Unteatru de copii este creat de cele două organizații, care s-au întâlnit pe teritoriul comun al proiectelor culturale și educative, menite să atragă noi publicuri către zona artelor din România și să încurajeze tinerele generații de actori, regizori și scenariști de teatru și film.

 

Unteatru de copii debutează în această toamnă cu patru spectacole: „Micul Prinț” (produs de Lightwave Theatre Company și unteatru), „Carina pe drumul spre casă”, „În față la O12” și „S.O.S. Dispar poveștile” (produse de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă). Reprezentațiile spectacolelor incluse în programul Unteatru de copii îi invită atât pe tinerii spectatori – copiii și adolescenții deopotrivă – cât și pe părinți să își petreacă finalurile de săptămână la sediul unteatru, într-un spațiu neconvențional și primitor, unde scena devine un partener de joacă, iar emoția este palpabilă.

 

„Toate cele patru spectacole care dau startul acestui program mizează pe o apropiere aparte a spectatorilor-copii de personajele și situațiile care iau naștere sub ochii lor, pe implicarea lor de la început și până la capăt și pe un efect de lungă durată al concluziilor pe care le pot trage la final. Tematica și subiectele spectacolelor cuprinse în programul Unteatru de copii își propun să poarte micii spectatori în lumi cunoscute, dar poate neexplorate, dar și în lumi fantastice și mereu surprinzătoare. Parteneriatul unteatru – ACEA s-a născut din dorința de a oferi publicului tânăr din București noi variante de petrecere a timpului liber, un tip de educație neconvențională și o apropiere tandră de lumea magică a teatrului, care nu te poate lăsa indiferent, chiar dacă ai 3, 7 sau 70 de ani” – Eugen Matei Lumezianu, Președinte Asociația Culturală pentru Educație prin Artă.

 

„unteatru a crescut, dar nu a uitat de cei mici. Vă anunțăm cu drag că din toamna aceasta unteatru împreună cu Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) lansează Unteatru de copii, program care se adreseaza celor mai pitici spectatori. Ne dorim ca aceștia să crescă alături de noi și să devină spectatori responsabili, îndrăgostiți iremediabil de teatru. Vă așteptăm, micuților!” – Andrei și Andreea Grosu, fondatori unteatru.

 

Unteatru de copii debutează pe scena unteatru, din Sfinții Apostoli 44, pe data de 25 august, ora 19:00, cu spectacolul “Micul Prinț”, urmând ca din 14 septembrie, spectatorii bucureșteni să poată viziona cele patru spectacole weekend de weekend.

 

Biletele pentru spectacolele incluse în programul Unteatru de copii pot fi achiziționate pe www.mystage.ro.

 

Unteatru de copii este un program susținut de Renovatio Trading.

 

Unteatru și Asociația Culturală pentru Educație prin Artă mulțumesc partenerilor media Unteatru de copii: Agenda Culturala pentru Copii, Agerpres, Bookhub, centruldeparenting.ro, feeder.ro, Hotnews, Iqool, mamaareblog.blogspot.com, mamide2.com, MovieNews, Observatorul cultural, sfatulparintilor.ro, solonaria.ro, Spark news, pauldutu.eu, ProTV online, Radar Media, RADOR, Revista Zeppelin, Qbebe, SuntParinte.ro, Zile și Nopți București.

 

Informații suplimentare despre spectacolele Unteatru de copii

 

*Adaptarea „Micul Prinț”, o co-producție Lightwave Theatre Company si unteatru, aduce pe scenă păpuși în mărime naturală, video-proiecţii şi muzică aleasă pentru a reda cât mai fidel metaforele prezente în carte, într-un spectacol de teatru emoţionant pentru adulţi şi fascinant pentru copii, într-o adaptare neașteptată după cea mai frumoasă carte a copilăriei, scrisă de Antoine de Saint-Exupery.

Regia spectacolului este semnată de Cristina-Andreea Ion, scenografia de Lightwave Theatre Company, iar vocile aparțin actorilor: Cristina Andreea Ion, Oana Mihaela Cercel, Petru Stratulat, Dragoș Olaru, Dragoș Stanciu, Chriss Casper. Vârsta minimă recomandată este de 5 ani (spectacol recomandat și adulților).

 

*Cele trei producții de teatru ale Asociației Culturale pentru Educație prin Artă, care vor avea premiera la Unteatru de copii în luna septembrie, au fost create și sunt regizate de  Oana Răsuceanu, personalitate implicată în proiecte educaționale, artistice sau de comunicare, desfășurate în zona filmului, teatrului și dansului, ca scenarist, regizor și coregraf. Carina pe drumul spre casă, În față la O 12 și S.O.S. Dispar poveștile au fost concepute inițial și realizate ca producții teatrale incluse în programe educaționale derulate de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă și un grup de artiști colaboratori, pasionați și experimentați în aria teatrului pentru copii și de domeniul educației non-formale prin teatru. Reprezentațiile spectacolelor au avut un traseu itinerant în mai multe școli din capitală și în teatre din orașe precum Buzău, Constanța, Arad, Timișoara, Tulcea, Craiova, Brașov. 

 

„Carina pe drumul spre casă”

Căutându-și drumul spre casă, Carina are parte de o experiență unică, prin care reușește să descopere, alături de pisica Margo, un oraș neștiut până atunci. Un oraș colorat, care conține un pic de magie, un pic de muzică și un pic de… nebunie urbană.

Cu: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu/ Decor & Costume: Anca Lazăr/ Muzica: Petre Ancuța/ Ilustrație muzicală: Vasile Manta/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este de 4 – 10 ani.

 

„În față la O12”

În fața blocului O 12, pe una din străzile unui cartier din București, patru copii inventează și reinventează jocurile copilăriei anilor ’90: De-a v-ați ascunselea, Mațele Încurcate, Flori, Fete, Filme și Băieți, Elasticul, Frunza, 1, 2, 3 la Perete Stai, Cornete, Țomapant, Țările și câte și mai câte, într-o poveste a prieteniei și a inocenței.

Cu: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu, Rareș Florin Stoica/ Decor & Costume: Anca Lazăr/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este +10 ani (spectacol recomandat și adulților, în special celor care și-au petrecut copilăria în anii ’90, în fața blocului, eventual cu cheia la gât…)

 

„S.O.S. DISPAR POVEȘTILE”

Într-o bună zi, cuvintele tipărite din poveștile Frumoasa din pădurea adormită, Scufița Roție, Albă ca Zăpada și cei 7 pitici, Harap Alb, Mica Sirenă, Crăiasa Zăpezii se evaporă, lăsând în urmă pagini întregi goale. Ce anume le face să dispară? Și cum poate Mara, o fetiță de 7 ani, din București, să le salveze?…Păduri întregi tăiate. Ape invadate de plastic. Încălzirea globală.

Prin mici gesturi și acțiuni concrete – în direcția protecției și salvării mediului înconjurător – Mara redă speranța și readuce cuvintele înapoi, în paginile cărților de povești.

Cu: Lavinia Pele, Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu/ Decor & Costume: Anca Lazăr/

Muzica: Petre Ancuța/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este de 5 – 10 ani.

* unteatru este un proiect cultural independent rezultat din dorinţa înfiinţării unui spaţiu dedicat activităţilor artistice. Creat în 2010, unteatru nu serveşte scopurilor comerciale, nu se supune conceptului de teatru comercial. El funcţionează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat iar spectatorul vizitator, un teatru gazdă care îşi doreşte vizibilitatea şi promovarea tânărului artist pentru care pătrunderea într-un sistem este foarte dificilă.

*Asociația Culturală de Educație prin Artă (ACEA) a fost fondată în 2015, cu scopul de a dezvolta proiecte pentru educarea publicului de film și de teatru și atragerea de noi publicuri către zona artelor din România.

 

Cele mai citite

TikTok se apără în fața acuzațiilor privind influențarea alegerilor prezidențiale din România

Platforma TikTok și-a susținut marți poziția în fața Parlamentului European (PE), subliniind măsurile stricte luate pentru a combate dezinformarea în timpul primului tur al...

Salman Jumaa, o figură importantă a Hezbollah, a murit

Un atac aerian israelian desfășurat marți în apropierea capitalei siriene, Damasc, a vizat un vehicul și a dus la moartea lui Salman Jumaa, o...

Fumatul în aer liber, precum terase, plaje sau piscine, ar putea fi interzis

Marți, miniștrii sănătății din Uniunea Europeană au aprobat o recomandare care vizează interzicerea fumatului în diverse spații exterioare, precum terase, plaje și piscine. Măsura...
Ultima oră
Pe aceeași temă