“La începutul lui februarie 2006, aveam patruzeci și șase de ani și mă aflam în cea mai proastă perioadă a vieții mele. În vara anului precedent, fratele meu mai mic, care fusese și cel mai bun prieten al meu, murise din cauza alcoolismului. Eu scrisesem un roman care nu plăcuse nimănui, eram implicat într-un conflict de afaceri și mă aflam în pragul falimentului personal“, povestește cu sinceritate Mark Sullivan despre momentul în care s-a gândit la sinucidere ca la o portiță de scăpare din viața ce părea să nu-i mai aducă vreo bucurie.
„Singur pe o șosea din Montana, în amurg, am început să mă gândesc la polițele mele de asigurare și mi-am dat seama că pentru familia mea valorez mult mai mult mort decât viu. Mă gândeam să intru cu mașina într-un parapet. Ningea și era întuneric. Nimeni nu ar fi bănuit că mă sinucisesem. Dar, printre fulgii de zăpadă care se răsuceau în aer, am văzut cu ochii minții chipurile soției mele și ale fiilor mei și m-am răzgândit. Când am ieșit de pe șosea, tremuram incontrolabil. Aflat în pragul unei prăbușiri nervoase, mi-am plecat capul și m-am rugat ca Dumnezeu și Universul să mă ajute. M-am rugat pentru o poveste, pentru ceva mai mare decât ființa mea, un proiect în care să mă pot cufunda“, spune Mark Sullivan.
O poveste incredibilă
Rugămintea i-a fost ascultată în aceeași seară, când a aflat de la un bun prieten o poveste ce părea aproape incredibilă. „Nu putea fi adevărată. Altfel am fi auzit-o înainte“, și-a exprimat Mark Sullivan neîncrederea că relatările despre adolescentul pe-atunci Pino Lella nu făcuseră deja înconjurul lumii.
Chiar dacă la început Pino Lella a ezitat să stea de vorbă cu scriitorul, cei doi au devenit de-a lungul timpului din ce în ce mai apropiați, iar în cele din urmă prieteni. Mark Sullivan recunoaște că, după ce a aflat cum a fost nevoit să se maturizeze Pino Lella la 17 ani și cum „a început să îmbătrânească la optsprezece“, a simțit că problemele sale personale sunt neînsemnate. „Felul lui de a privi tragediile vieții mi-a oferit o nouă perspectivă. Am început să mă vindec și, în scurtă vreme, Pino și cu mine am devenit prieteni. Întors acasă, m-am simțit mai bine decât mă simțisem de ani de zile“, spune autorul în prefața cărții.
Nevoit să aleagă între viață și iubire
Romanul vorbește despre procesul de maturizare a unui tânăr italian obișnuit, căruia îi place să asculte muzică, este nerăbdător să trăiască marea dragoste și iubește viața. Când casa părinților săi din Milano este distrusă de bombardamentele Aliaților, Pino se alătură unei reţele clandestine care îi ajută pe evrei să traverseze Alpii din Italia către Elveția. Când împlinește optsprezece ani, încercând să-l protejeze, părinții îl obligă pe Pino să se înroleze în organizaţia germană Todt, care opera în spatele frontului. Rănit într-o misiune de apărare a gării din Modena, Pino este recrutat ca șofer personal al generalului Hans Leyers, omul de încredere al lui Adolf Hitler în Italia, unul dintre cei mai misterioși și mai puternici comandanți ai celui de-al Treilea Reich. Pino are acum posibilitatea de a spiona pentru Aliați din interiorul Înaltului Comandament german, însă zvastica de pe uniforma sa îl umple de rușine și-l face să se simtă mai degrabă un laș decât un erou.
Pino suportă ororile războiului și ocupația nazistă luptând în secret, iar ceea ce îi dă curaj este iubirea pentru Anna, mai mare decât el cu șase ani, promisiunea unei vieți frumoase împreună cu ea când războiul se va fi terminat. În unul dintre cele mai emoționante momente ale cărții, haosul și anarhia domnesc în Milano, iar Pino este nevoit să aleagă între viață și iubire. Pentru a povesti scena, Pino Lella a avut nevoie de mult curaj, mai ales că timp de 60 de ani a încercat să uite acel moment.
