Stiluri mai puţin cunoscute în arhitectura românească – maur şi renaştere italiană

Dacă  stilul renaşterii italiene se regăseşte în Transilvania la clădiri istorice cum sunt conacele sau palatele, stilul maur caracterizează câteva clădiri de reşedinţă aflate în capitală.

Existenţa acestor stiluri, mai puţin cunoscute în ţara noastră, îmbogăţesc varietatea şi accentuează mixul de stiluri ce imprimă originalitatea specială a peisajului urban autohton. Este de remarcat că acest eclectism se manifestă şi la nivelul clădirii, foarte rar putându-se vorbi despre case sau imobile având un stil pur ci, mai degrabă, regăsindu-se doar de elemente specifice unui anumit stil. Oricum, astfel de proprietăţi (cu elemente de stil maur sau renaştere Italiană) bine restaurate şi având finisaje de lux şi dotări moderne, reprezintă investiţii solide şi extrem de valoroase.

 Stilul maur

 Stilul maur sau mudejar s-a dezvoltat între secolele XII și XVI, apărând şi ca o reacţie naţională împotriva stilurilor dezvoltate şi perfecţionate din apusul Europei, în special din Franţa, Germania şi Anglia. Dezvoltarea acestuia a fost favorizată şi de talentul şi îndemânarea arhitecţilor arabi şi evrei stabiliţi în peninsula iberică, unde au influenţat substanţial arhitectura şi au introdus tehnica azulejos pentru ceramică. Constructorii care au pus în practică stilul mudejar sunt cunoscuţi ca mudejari sau mauri. Se poate afirma că arta mudejar este originală şi aparţine societăţii medievale spaniole în care convieţuiau creştini, musulmani şi evrei.

Palatul Elisabeta

Arhitecţii de şcoală orientală s-au remarcat prin măiestria cu care utilizau lemnul, cărămida, ghipsul şi ceramica, materiale mai ieftine decât piatra folosită cu precădere în Occident, în special în Franţa. Arhitecţii şcoliţi la instituţii de prestigiu la acea vreme din Orient au promovat, pentru a face economii, zidăria din cărămidă în loc de piatră, tavanul plat în loc de bolţi înalte. În final în peninsula iberică are loc o contopire între arta mudejar şi stilurile central-europene. Durata mai scurtă a execuţiei construcţiilor în stil mudejar a constituit un progres tehnologic important faţă de vechile metode de lucru cu zidării de piatră, după proiecte moştenite din perioada romană.

În secolul XIX apare nostalgia reînvierii stilului mudejar, denumit acum neomudejar, aplicat pe structuri moderne.

 Case maure în Bucureşti

Perioada interbelică a adus un avânt economic şi cultural care s-a simțit cu putere şi în România, în special în domeniul construcţiilor şi arhitecturii. În această perioadă apar cele mai interesante clădiri şi case după modelele celor din Occident, în special francez şi austriac, iar Bucureştiul începe să fie cunoscut ca micul Paris. Totodată are loc şi o emancipare a populaţiei, destinaţiile tradiţionale de turism (Paris, Viena, Berlin) extinzându-se şi către alte zone, cum sunt ţările din zona mediteraneană. Astfel s-a născut admiraţia pentru stilul maur, denumit şi arta mudejar, din zona Spaniei şi Portugaliei.

În Bucureşti există multe exemple de construcţii care folosesc elemente specifice maure mudejar, aplicate pe structuri moderne din beton armat. Apariţia acestui stil a îmbogăţit varietatea şi a accentuat mixul de stiluri ce imprimă originalitatea specială a peisajului urban bucureștean şi reprezintă o valoare de patrimoniu însemnată. Una dintre clădirile emblematice ale capitalei, Palatul Elisabeta, prezintă o arhitectură cu un astfel de stil, fiind aleasă ca reşedinţă regală.

Vila din cartierul Dorobanţi constituie exemplul perfect de clădire de reşedinţă în stil neomudejar aplicat prin elemente de décor specific montate pe o structură modernă de construcţie cu planşee şi buiandrugi din beton armat. La exterior se remarcă şiruri de arcade în ogivă, din caramidă, asociate cu elemente din piatră specifice stilului romanic. Curtea interioară de dimensiuni reduse, datorită parcelei de teren insuficientă, este de remarcat prin atmosfera provocată de succesiunea de arce care compun un portic clasic.

Pot fi remarcate în camera de zi arcade diferite, în semicerc sau frânte, asociate cu o coloană zveltă cu capitel romanic, dar cu decoraţie aplicată din elemente fine specific artei orientale. Pardosala din parchet de lemn masiv, dispus decorativ se asociază cu grinzi din lemn masiv prelucrat pentru stabilitate dimensională şi pictat cu elemente specifice maure: solzi de peşte, arcade oarbe, carouri, romburi şi cruci. Spaleţii golurilor de ferestre şi arcade sunt, de asemenea, pictaţi cu elemente din repertoriul stilului. Bucătăria este dotată cu mobilier şi utilaje moderne, însă în alcătuire şi forme inspirate de tradiţia medievală. Camera cu funcţia birou este dotată cu mobiler mai puţin legat de tradiţia maură, fiind inspirată de interioare din Europa Centrală.

Un alt exemplu de casă în stil maur este vila Gagel din cartierul Cotoceni. Binecunoscutul proprietar german de fabrici de pâine, şi-a construit la intersecţia str. Dr. Joseph Lister – Dr. Louis Pasteur, un mic palat în stilul mauro-florentino-veneţian, la modă în anii ’30, aici locuind în anii ’70 și marele artist Nicolae Herlea. Este de remarcat că (la fel ca şi vila din Dorobanţi), aceste case în stil maur cu două etaje, spațioase, de cele mai multe ori cu o curte foarte mică, gardurile joase şi transparente permițând grădinilor de fațadă să participe la imaginea străzii, cu frumoși copaci bătrâni, sunt cele care dau acestor cartiere un caracter aparte și un liniștit aer burghez.

 Stilul renaşterii italiene

Arhitectura renascentistă este arhitectura perioadei de la începutul secolului al XV-lea până la începutul secolului al XVII-lea, în diferite regiuni ale Europei, în care are loc o redefinire a interesului pentru cultura și civilizația greco-romană, iar spiritul european se eliberează de obscuritatea religioasă care caracteriza epoca medievală. Sunt reconsiderate pătratul și cercul pentru plan, cubul și cilindrul pentru edificii, este căutată simplitatea, sunt folosite în proporţii diverse îmbunătăţiri, cum este secţiunea/numărul de aur.

                                                                    Conacul Generalului Berthelot

Se pot deosebi două tendințe. Prima este caracterizată prin folosirea formelor de expresie ale antichității: construcții clare și armonice, coloane, pilaștrii, arcade, capiteluri, frontonul triunghiular, cupole, fațade concepute ținându-se seamă de simetrie și ordine. A doua tendință, proprie mai ales țărilor nordice, îmbină elementele antice cu tradițiile stilului medieval, în care predomină liniile verticale combinate cu ogivele gotice. Sunt adăugate ornamente și arabescuri (în Spania).

 Conacul Apafi din Mălâncrav

Situat în micuţul şi liniştitul sat Mălâncrav, Conacul Apafi se bucură de o arhitectură impresionantă. Cu o istorie de câteva secole, în timpul cărora a suferit mai multe intervenţii şi renovări, conacul a fost recent restaurat în mod exemplar şi oferă servicii turistice speciale din anul 2007. Arhitectul german Jan Hülsemann a readus clădirea la forma sa din sec. XVIII utilizând materiale şi tehnici tradiţionale.

Arhitectura impunătoare este specifică renaşterii italiene din secolele XV-XVI şi are o structură principală cu coloane şi arcadă rotundă mare şi continuată cu frontonul baroc simplificat, precum şi cu “pinteni” neoclasici. Acoperişul este realizat în stilul tradiţional specific Europei Centrale, din ţiglă ceramică tip solz cu pante pronunţate, lucarne şi ochiuri de geam. Podul înalt a permis amenajarea sa ulterioară tip mansardă.

Ferestrele sunt din lemn cu obloane, accesoriile din fier forjat, terasa din partea frontală prezintă dimensiuni mari cu mobilier din răchită împletită (foarte la modă astăzi) şi a fost realizat local, grădina de lângă construcţie este cu mobilier fin din fier forjat, iar fântâna arteziană a fost păstrată în stare perfectă. Amenajarea actuală care păstrează decorul nobiliar, adăugând funcţionalităţi la standardele moderne, precum şi parcul, reconstituit după fotografiile vechi şi oferind o şedere extrem de relaxantă.

Parterul se caracterizează printr-o mare fluiditate a spaţiilor, deschideri generoase între ele. Ambientarea presupune o combinare armonioasă a elementelor nobiliare – mobilier, înălţime încăperi, dimensiuni mari ale ferestrelor, tablouri, sculpturi, etc. cu natură (flori proaspete culese din grădina proprie), elemente tradiţionale realizate local (milieuri lasetă, obiecte ceramice, etc.).

Lucrările de renovare şi restaurare au început în vara anului 2004 şi au fost realizate de către o echipă de 20 muncitori din sat, instruiţi de către Fundaţia Mihai Eminescu (proprietarul conacului), sub conducerea arhitectului Jan Hülsemann şi a meşterilor Fritz Klutsch şi Ernst Linzing. Pentru exterior s-a lucrat doi ani de zile, folosindu-se cărămida lucrată după aceleaşi metode folosite de maghiari în secolul al XVII-lea. Uşile, ferestrele, tocurile geamurilor, precum şi corpurile de bibliotecă au fost realizate la un mic atelier de tâmplărie şi mobilier din Gura Râului.

Interiorul a fost refăcut de la zero, designerul britanic David Mlinaric ocupându-se cu amenajarea şi decorul de interior prin care a fost respectat acelaşi spirit. Pardoseala a fost făcută din cărămidă aparentă, lucrată manual la atelierele din satul Malâncrav.

În prezent Conacul Apafi, aflat în proprietatea Fundaţiei Mihai Eminescu, oferă spre cazare 4 camere duble şi o cameră single, fiecare având baie proprie, o cameră de zi superb decorată, o bibliotecă mare, bucătărie, două terase şi o grădină. Renumită este în fiecare an Sărbătoarea Mărului, organizată în satul Mălâncrav în luna octombrie.