Pe scenă au fost asamblate mai multe “scene cubice”, suprapuse – iar pe fiecare dintre acestea dansatori extravaganți îmbrăcați se mișcau în ritmul alert al melodiei (da, Sorrentino a folosit un remix ceva mai alert decât piesa inițială!). Iar la un moment dat, își face intrarea în scenă amfitrionul serii, exact la fel la Gambardella.
Te-ai gândi că cei care au pus cap la cap acest debut grandios s-a gândit foarte serios la scenele din filmul regizorului italian – luxul, opulența și gradețea bine prinse de cameră, în cel mai mic detaliu cu putință -, film care în 2013 aduna cele mai multe statuete ale Academiei Europene de Film în 2013 – cel mai bun film al anului, cel mai bun regizor, cel mai bun actor (Toni Servillo) și cel mai bun montaj.
Însă, dincolo de imaginea perfectă și atenția la detalii specifice lui Sorrentino, “La Grande Bellezza” este totuși despre decadența și falsitatea Romei și despre o burghezie superficială, parvenită, care decide soarta metropolei.
Așa că scuzați-mi mirarea care m-a cuprins la începerea galei și faptul că m-am întrebat – luând în considerare și restul edițiilor acestui eveniment la care am mai participat: își recunoaște Academia Europeană de Film vina că poate filmul european a ajuns într-un punct în care problemele majore sunt necesitatea continuă a sprijinului financiar de la instituțiile statului și sponsori privați și numărul mic de spectatori pe care multe pelicule europene – din cauze diverse! – reușesc să îi atragă? O întrebare rămasă fără răspuns, chiar și acum, “la ceas aniversar”. Însă, trebuie să citiți până la final, ca să aflați măcar pe ce ritmuri am încheiat cea de-a XXX-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film.
Gala nu a fost decadentă și nici parvenită, însă a fost presărată – ca mai toate ultimele zece gale – cu momente oarecum superficiale și cu câteva discursuri ușor ipocrite. Însă, marea familie a cineaștilor europeni s-a mai relaxat un pic măcar în ceea ce privește discursurile cu orientare politică care au “poluat” gala an de an la ultimele patru-cinci ediții și s-au concentrat pe “feminism” și pe “tineret”.
Wim Wenders: puțină istorie, mult anti-naționalism
“Toți, în 1988, eram cu 30 de ani mai tineri”, și-a început discursul Wim Wenders, președintele Academiei Europene de Film. “Ingrid Bergman era la momentul respectiv mult mai matur decât noi toți și a fost un foarte bun păstor pentru noi toți. În 1988, cineaștii europeni nu aveau deloc încredere în ei. Orice film făcut, însemna o mare bătălie. Bergman ne-a ajutat foarte mult”, a mai spus cineastul.
Prima ediție a galei European Film Awards a avut loc în 1988, iar cu această ocazie, la inițiativă actriței suedeze Ingrid Bergman s-au pus bazele European Cinema Society, care urma să devină puțin mai târziu Academia de astăzi. Și cu un astfel de început m-am gândit că gata, Wenders e în direcția cea bună și că nu o mai dăm în politică. Dar, în mintea mea, se pare că trăsesem concluziile prea repede. După ce a trecut în revistă greutățile vieții de cineast în Europa anilor ‘80, Wenders a schimbat nota și a trecut la o analiză a actualei Europe.
“Cea mai veche și cea mai gravă boală a Europei este naționalismul. Cum este posibil ca naționalismul să se întoarcă în viața noastră; de ce îl lăsăm să ne omoare visele noastre mărețe? Poate nu ne-a păsat suficient și i-am permis să-și facă loc în viața noastră prea mult” și a continuat în același ton până spre finalul discursului, concluzionând în aplauzele sălii că “Europa nu este problema. Europa este soluția”.
Și în momentul ăsta – te gândești că gata! – cinematografia europeană mai are o șansă, dacă cineaștii se vor uni, vor uita de naționalism, își vor da mână cu mână și vor face filme care vor umple sălile până la refuz.
Dar, când să te bucuri mai tare, urcă imediat pe scena “umbra” președintelui, Agnieszka Holland – președinta board-ului Academiei Europene de Film, o funcție “inventată” în 2014 și ușor discutabilă (nu pentru ca Holland nu este un cineast cu greutate, ci mai de grabă din cauza relației sale de prietenie cu Wim Wenders și alți membri ai Academiei).
“Vreau să le felicit pe cele două cineaste poloneze care au luat premii în această seară”, zise ea urmând sfatul lui Wenders de a ne flutura mai puțin naționalismul în fața marelui public. Să mai spunem că unul dintre filmele câștigătoare, “Spoor”, a fost co-regizat chiar de Holland?
Și într-un moment ca acesta revii la realitate, aia în care îți dai seama că fără naționalism Europa este ca și inexistentă – pentru că fiecare dintre noi s-au născut români, unguri, polonezi, austrieci, francezi și așa mai departe. Fiecare cu o cultură diferită, fiecare cu viziuni diferite, însă uniți oarecum forțați de împrejurimi. Wenders îmi spunea într-un interviu acordat acum câțiva ani că din punct de vedere cinematografic toate țările din Uniunea Europeană au potențial de a fi unite, de a face filme bune…
Și da, are dreptate, multe dintre filmele europene bune și foarte bune din ultimii 20 de ani sunt în fapt co-producții, adică filme produse cu bani din mai multe părți. Altfel, din păcate, filmul european ar fii mai mult viu decât mort, iar unii cineaști ar trebui să se se reorienteze către producții pentru care există bani mai mulți, adică spre televiziunile care au bani – din publicitate taxată poate la suprapreț – pentru seriale și filme destinate micului ecran.
Pătratul câștigător
Să luăm ca exemplu, marele câștigător al Premiilor Academiei Europene de Film – “The Square/Pătratul” – care a luat șase statuete: cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cel mai bun actor (Claes Bang), cea mai bună scenografie (daneza Josefin Åsberg) și premiile pentru cea mai bună comedia și cel mai bun film.
Este o coproducție Suedia/Germania/Franța/Danemarca – cu regizorul suedez Ruben Östlund la cârmă și cu o casă de producție de aceeași naționalitate, însă realizat cu susținere financiară și nu numai și din celelalte țări menționate mai sus. O peliculă care a avut un buget total de aproximativ 5 milioane de euro.
Este o sumă la care mulți cineaști europeni doar visează pentru că fondurile europene, cele naționale pentru stimularea producției de film și eventualele bugete ale sponsorilor cu buzunare mai pline nu pot acoperi suficient nevoile producțiilor pentru care se cer finanțare.
Este un film care a reușit să intre și în Box Office-ul american, ajungând la încasări de aproximativ un milion de dolari, numai în Statele Unite ale Americii. În Europa, pelicula a fost foarte bine primită în Franța, unde încasările se apropie tot de un milion de dolari. Rețeta succesului? Ar fi mai multe de spus aici.
Însă, în primul rând felul în care scenaristul și regizorul Ruben Östlund reușește să transpună pe peliculă narcisismul naturii umane, luptele între clasele societății și trecerea cu camera dincolo, în spatele aparențelor, întru demascarea falsității societății și a ideii de “politically correct”.
Până aici, sună un pic a “La Grande Bellezza”, nu-i așa? Diferența constă însă în faptul că Östlund, față de Sorrentino, a gândit filmul său ca pe un întreg roller coaster, în care acțiunea îți pare mereu alertă și, pe deasupra nu este neapărat dramatică, ci chiar amuzantă.
Și da, “The Square/Pătratul” este un film plin de umor, dar nu grosolan ci de-a dreptul extraordinar de fin și subtil în unele scene, care cu siguranță a prins foarte mult la publicul sătul de glumele suburbane din multe alte pelicule europene lansate în ultima vreme.
În al doilea rând ar fi dialogul majoritar în limba engleză, ceea ce atrage mai mulți spectatori la cinematografe – mai ales în Statele Unite – și, în al treilea rând un buget de marketing disponibil pentru promovare.
Am lăsat la sfârșit marele premiu al Festivalului Internațional de Film de Cannes obținut în primăvară – Palme d’Or – nu pentru că n-ar dicta panta ascendentă a succesului unui film, ci pentru că acesta influențează nu neapărat spectatorii în primă fază, ci mai mult firmele de distribuție care urmează a prelua filmul și a-l face cunoscut în anumite teritorii. Premiul devine doar un accesoriu în promovarea ulterioară către marele public.
“Am vrut să spunem ceva important, dar în același timp am vrut să o facem într-un mod distractiv și interesant – cred că asta este o caracteristică a abordării europene în cinematografie. De exemplu Toni Erdmann, filmul ăsta a avut o abordare distractivă”, a spus Ruben Östlund după ce i-a fost înmânată statueta pentru categoria comedia anului.
În momentul în care “The Square/Pătratul” a primit acest premiu, m-am gândit că membrii Academiei au votat astfel, pentru a putea da premiul pentru cel mai bun film altei pelicule. În general acest principiu de “politically correct” se mai aplică când un film este canditat la ambele categorii. Însă, anul acesta, cei peste 3000 de mebrii cu drept de vot ai Academiei au vrut să surprindă cu ceva diferit și astfel premiul pentru cel mai bun film a ajuns tot la “Pătrat”. În momentul anunțării premiului centrul de presă – unde eram aproape 120 de jurnaliști – a vuit un pic a uimire… Însă până la urmă s-a aplaudat la unison, comentându-se totuși că “așa ceva nu se face” sau “prea multe premii pentru un singur film”.
Până și Ruben Östlund a simțit la final nevoia să scuze succesul propriului film. “Sunt extre de fericit, vă mulțumesc. Am făcut și noi ce a făcut “Ida”a lui Pawel Pawlikowski acum trei ani. Am luat tot ce se putea lua. Nu știu însă dacă meritam atât de mult”, a spus regizorul la finalul discursului de acceptare a acestui ultim premiu.
Moment în care, parcă, “politically correct” a mai căzut câteva trepte. Și sala a fost apoi cuprinsă de acordurile melodiei “Porque te vas” (Because you are leaving/Pentru că pleci) din coloana sonoră a peliculei “Cria Cuervos” al regizorului spaniol Carlos Saura. O altă alegere neînțeleasă. La fel ca cinematografia europeană, pe alocuri!
Câștigătorii premiilor Academiei Europene de Film 2017
Filmul European 2017 / European Film 2017
THE SQUARE
Regia: Ruben Östlund
2017, Suedia/Germania/Franța/Danemarca
Comedia Europeană 2017 / European Comedy 2017
THE SQUARE
Regia: Ruben Östlund
2017, Suedia/Germania/Franța/Danemarca
Regizorul European 2017 / European Director 2017
Ruben Östlund
THE SQUARE
2017, Suedia/Germania/Franța/Danemarca
Actorul European 2017 / European Actor 2017
Claes Bang
THE SQUARE
2017, Suedia/Germania/Franța/Danemarca
Actrița Europeană 2017 / European Actress 2017
Alexandra Boberly
ON BODY AND SOUL
2017, Ungaria
Cel mai bun scenarist
Ruben Östlund
THE SQUARE
2017, Suedia/Germania/Franța/Danemarca
Premiul pentru contribuția la promovarea cinematografiei europene
(European Achievement in World Cinema)
Julie Delpy
Premiul pentru întreaga activitate / Lifetime Achievement Award
Aleksandr Sokurov
Descoperirea Europeană 2017 / European Discovery 2017 – Prix FIPRESCI
LADY MACBETH
2016, Marea Britanie
Cel mai bun scurtmetraj
TIMECODE – 2016, Spania
Regia Juanjo Giménez – nominalizat de juriul Ghent Short Film Festival
Cea mai bună animație a anului
LOVING VINCENT (Polonia-Marea Britanie, 2016)
Regia Dorota Kobiela & Hugh Welchman
Animație: Piotr Kolski
Premiul pentru Co-Producție Europeană 2017 (European Co-Production Award 2017 – Prix EURIMAGES)
Cedomir Kolar, Croația
Premiul de imagine: „Carlo di Palma“ / European Cinematographer 2017 – Prix Carlo di Palma
Michail Krichman
LOVELESS
Scenograful European al Anului / European Editor 2017
Robin Campillo
BPM (BEATS PER MINUTE)
2017, Franța
Monteurul European 2017 / European Production Designer 2017
Josefin Åsberg – THE SQUARE
Creatorul de costume European 2017 / European Costume Designer 2017
Katarzyna Lewińska
SPOOR
European Hair & Make-up Artist 2017
Leendert van Nimwegen
BRIMSTONE
2016, Olanda/Franța/Germania/Belgia/Suedia/Marea Britanie/Statele Unite ale Americii
Compozitorul European 2017 / European Composer 2017
Evgueni & Sacha Galperine
LOVELESS
2017, Rusia/Franța/Germania/Belgia
Editorul de sunet 2017 / European Sound Designer 2017
Oriol Tarragó
A MONSTER CALLS
2016, Marea Britanie/Spania/Statele Unite ale Americii
Documentarul European 2017 / European Documentary 2017
COMMUNION (KOMUNIA)
Polonia, 2017
Scenariul și regia: Anna Zamecka
