Pe perioada iernii şi în prima parte a primăverii, papa şi-a ţinut discursul săptămânal prin conferinţă video, transmisă din Biblioteca Apostolică a Vaticanului. Miercuri dimineaţa, suveranul pontif a ieşit în curtea interioară San Damaso, în faţa câtorva sute de credincioşi, precizează Reuters.
„Sunt fericit să reiau întâlnirile faţă în faţă întrucât, ca să vă spun drept, nu e plăcut să vorbeşti singur, doar cu o cameră de luat vederi în faţă, nu e plăcut”, a afirmat papa Francisc.
Suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, care a fost vaccinat împotriva COVID-19, a mers să-i salute pe câţiva dintre credincioşii prezenţi, a dat un autograf pe o carte şi şi-a pus pe cap o pălărie roşie oferită de un cleric.
Participanţii au stat aşezaţi în scaune aranjate cu respectarea distanţării fizice, iar la sosire, au trecut printr-o procedură de măsurare a temperaturii corporale. Multe dintre scaune au rămas neocupate,
„A fost minunat să-l aud şi să văd cât de aproape era de noi. A fost cu adevărat un moment foarte special”, a spus Adriano Chang, unul dintre participanţii la audienţă.
În noiembrie anul trecut, când Italia a cunoscut cea mai severă perioadă a pandemiei, se înregistrau peste 40.000 de noi cazuri zilnic. Marţi, bilanţul zilnic raportat a fost sub 7.000 de cazuri.