4.8 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomânul care rămâne în istorie drept unul dintre cei mai de seamă...

Românul care rămâne în istorie drept unul dintre cei mai de seamă oameni de cultură ai secolului XX

Considerat a fi un copil-minune, micul Jurjac (aşa cum îi spuneau familia şi cei apropiaţi), visa să devină compozitor încă de la vârsta de 5 ani: „Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara mai târziu George Enescu lui Bernard Gavoty, critic muzical şi jurnalist de radio.

Cele mai cunoscute compoziţii ale lui George Enescu datează din primii ani ai începutului de secol XX. Printre acestea se numără cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op. 9 (compusă în 1903 şi interpretată în 1911 de Orchestra Filarmonicii din New York, sub bagheta renumitului compozitor şi dirijor Gustav Mahler) sau Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13 (1905).

Citeşte şi Românul care a refuzat toate distincţiile literare ce i-au fost atribuite

Compozitorul, dirijorul, violonistul, pianistul şi profesorul George Enescu (1881 – 1955) rămâne în istorie drept unul dintre cei mai de seamă oameni de cultură ai secolului XX; şi-a asumat rolul de ambasador al muzicii atât în ţară, cât şi în lume şi s-a implicat în promovarea muzicii româneşti, contribuind la recunoaşterea internaţională a compozitorilor, dirijorilor şi interpreţilor din România.

Memoria marelui muzician român este perpetuată prin Festivalul Internaţional care-i poartă numele, prin diferite simpozioane desfăşurate în România şi în străinătate şi nu în ultimul rând prin expoziţii, concerte şi publicaţii realizate în cadrul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti.

Pentru astfel de români a luat naştere campania naţională „Români pentru o lume”, iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache. „Români pentru o lume” reprezintă un tribut adus marilor personalităţi româneşti ce au adus mândrie şi glorie României, peste tot în lume şi aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe co-naţionalii noştri care, prin activitatea lor, rămân nemuritori.

Citeşte şi A fost lansată campania „Români pentru o lume”!

Finalitatea acestei campanii o constituie organizarea unui concurs naţional online (pe www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook) de tribut adus culturii sau unei personalităţi anume, prin care oameni din domenii diferite ale culturii se vor putea înscrie astfel încât să dedice o pictură, o compoziţie, o sculptură, un poem, etc.

În urma unui vot de specialitate şi prin votul sponsorilor, cei selectaţi vor merge în finală, unde vor fi jurizaţi de către un juriu de specialitate şi de către public. Câştigătorii vor primi burse de studiu în România şi în străinătate.

Campania se desfăşoară online, la adresa www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook, unde puteţi găsi mai multe detalii despre acest nou proiect cultural al Fundaţiei Sergiu Celibidache.

Cele mai citite

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Scădere de 2,2% a producției industriale în România, în primele nouă luni din 2024

Ca serie ajustată, declinul a fost de 1,7% Producția industrială a României a înregistrată o scădere de 2,2% ca serie brută în primele nouă luni...
Ultima oră
Pe aceeași temă