S-a tipărit cartea Andrei Marga, Ordinea viitoare a lumii (Editura Niculescu, București, 2023, ediția a II-a, 624 p.), ce intră în ordinea premierelor din cultura română. Este cea mai amplă abordare a relațiilor internaționale dintr-un moment actual, factuală, cu documentare adusă la zi și vizionară, axată pe identificarea ordinii. Publicăm mai jos coperta, prefața autorului și cuprinsul cărții.(Reporter)
Prefață
Prin ordinea lumii se desemnează regulile de organizare a lumii, încât aceasta să asigure conviețuirea diferitelor popoare, țări, culturi și civilizații și să fie controlabilă. Evident că acest concept a fost posibil doar în condițiile asumării unității lumii. El s-a impus abia atunci când s-a perceput schimbarea organizării date. O astfel de percepție a fost ocazionată de încheierea Păcii Westfalice, care i-a și prilejuit lui Kant să generalizeze principii într-o doctrină a păcii eterne.
Conceptul a pătruns în decizii politice odată cu tentativa lui Woodrow Wilson de a organiza Liga Națiunilor ca for care asigură conviețuirea națiunilor pe temelia dreptului. Atunci s-a vorbit de noua ordine a lumii. Ideea a fost reluată în limbajul național-socialismului, care a militat pentru o ordine a lumii având pivotul în Germania. Pentru generațiile care suntem noua ordine a lumii a devenit temă de reflecție odată cu declarațiile din 1990 ale lui George Bush, care, în urma discuțiilor cu Mihail Gorbaciov, a propus o ordine a lumii ferită de neînțelegerile și conflictele anterioare.
În jurul anului 2010 din multe direcții a fost clar că ordinea existentă a lumii se schimbă. Pentru o filosofie ce vrea să fie expresia a ceea ce trăiesc oamenii și să rămână, cum spunea Hegel, prinderea în concepte a timpului respectiv, tema ordinii lumii este una nu doar inevitabilă, ci și crucială. În raport cu această temă o filosofie se verifică. Numai abordarea ei dă măsura ducerii la capăt a demersului filosofic.
Există, desigur, angajați în filosofie care sunt absorbiți de teme circumscrise, adesea parohiale, totuși, față de marea temă a filosofiei, care este condiția umană în lumea dată. Cursul filosofiei însăși a apucat uneori pe calea acestor teme – de pildă, în anii douăzeci, tema limbajului, apoi tema apartenenței propozițiilor la știință, mai târziu tema comunicării. Dar filosofia la propriu este doar acolo unde lumea și organizările ei ajung să fie tematizate, iar multe alte chestiuni, culminând cu ordinea lumii, sunt supuse investigației. Filosofia rămasă la fragmente în raport cu întregul experienței este contradicție în termeni.
Angajatul în filosofie poate evita sau ocoli teme, sub orice pretext sau temei real. Mulți angajați o și fac socotindu-se doar slujbași. De aici și sărăcia lor de inițiative. Dar ei nu pot contrazice impresia că abandonează ceea ce era de lămurit. Filosofia fără atitudine este doar alt mod al vieții funcționărești. Iar filosofia ce nu dă orientări în lume nu este încă filosofie.
Cu asemenea convingere am procedat la investigarea ordinii lumii. Fiind desemnat ministru al afacerilor externe (2012), am concentrat cercetarea mea asupra ordinii viitoare a lumii. Această cercetare a luat în final forma cărții Ordinea viitoare a lumii (2017).
Asumpțiile primei ediții a cărții – derivarea sensului istoriei din interacțiunea sistemelor economic, politic, militar și cultural, schimbarea lumii din jurul anului 2010, preluarea conducerii de către o geometrie variabilă a supraputerilor, urcarea pe prima scenă de noi actori statali, nevoia cultivării viziunilor integratoare ale experiențelor spre a face față dezordinii și explicitarea de premise filosofice ale abordărilor – s-au confirmat. S-au confirmat și analizele de detaliu.
Confirmarea m-a încurajat la examinarea de noi fapte, inclusiv a conflictelor armate care au apărut pe scenă după o relativ lungă perioadă de pace. Ediția a doua a cărții Ordinea viitoare a lumii s-a impus mai ales ca urmare a nevoii aducerii la zi.
A doua ediție a cărții Ordinea viitoare a lumii o consolidează cu noi date luând în seamă ceea ce s-a petrecut în ultimii ani. Ea aduce în față argumente pentru anticiparea unei ordini internaționale, ce a început să se clădească deja sub ochii noștri, ce pleacă de la recunoașterea suveranității naționale, adusă ea însăși la nivelul experiențelor de azi, și pledează pentru democratizări interne și cooperări externe. Suveranitatea este a națiunilor civice și nu se confundă cu vreun șovinism, care oricum ar fi în contratimp cu lumea de azi. Consider că democratizarea, a cărei nevoie se resimte în societățile modernității târzii, este posibilă doar în condiții de cooperare internațională și că ideea unei singure forme de democrație nu este democratică. Propun preluarea în criteriile de evaluare a statelor, după efectivul celor care decid, formele în care se decide, ce ne vin, cum se știe, de la Aristotel sau Montesquieu, a criteriului calibrului decidenților. Consider condiție de viață în modernitatea târzie restabilirea unității dintre democrație și meritocrație.
Noua ediție este, ca și prima, infuzată cu datele unui discurs profesional deja consacrat, dar își păstrează substanța filosofică. Bunăoară, suntem din anii optzeci pe cursul unei democratizări a lumii, dar azi nu se mai poate evita întrebarea: cât de democratice au ajuns democrațiile de azi? Cât permit ele fiecărui cetățean să se exprime nestingherit în statul său, să-și argumenteze vederile sale și să încerce să le facă convingătoare în mediul dezbaterii publice și al deciziilor? Numai dacă răspunsul la aceste întrebări înseamnă democratizarea a însăși democrațiilor se va reuși prevenirea pericolului ca tocmai mișcările democratice să se izoleze de cetățean și să devină de fapt sectare.
Cum observa un confrate (Renzo Giorgetti, Il Nuovissimo Ordine Mondiale. La tirannide antiumana, quintessenza della demagogia egalitaria, Passagio al Bosco, 2022), este timpul unei împrospătări a reflexivități prin care să se ia în seamă nu doar „maeștrii” direcției actuale, care reduc democrația la o tehnologie a puterii, ci și opiniile celor care au talonat emergența democrației în cultura lumii. A venit timpul culturii largi în democrație, conștientizându-i condițiile în care a câștigat teren și restabilind-o în sensul genuin. Este vorba de a interacționa argumentativ cu linia ce urcă de la Lessing (Ernst und Falck, 1776-1778), Thomas Jefferson și Edmund Burke (Reflections on the Revolution in France, 1790), trecând prin Alexis de Tocqueville (L’Ancien Regime et la Revolution, 1856), John Dewey (Ethic of Democracy, 1898) și Hyppolite Taine (L’Origine de la France contemporaine, 1904), la Jürgen Habermas (Strukturwandel der Öffentlichkeit, 1952) și alții care pun inevitabilele întrebări de mai sus.
Cuprinzătoarea percepere a trecutului reflecției este astăzi parte și condiție a democrației. Numai astfel democrația se redeschide spre realitate și evită formalismul politicii lipsită de substanța polisului. Abia asemenea percepere permite astăzi anticipări ale evoluției ce au devenit, la rândul lor, parte și condiție a unei vieți cu sens lămurit. (Andrei Marga, Cluj-Napoca, la 1 ianuarie 2022)
Volumul Ordinea viitoare a lumii, ediția a II-a, are următorul cuprins:Prefață; Introducere;
Partea a I-a: Premise
Dezordinea actuală; Dereglarea lumii?; Sensul istoriei actuale; Disprețul teoriei și neajunsurile; Blocade politice; Părăsirea dogmelor;Aluviunile Marii Resetări; În ce societate trăim?
Partea a II-a: Istorie recentă
Societatea mondială; Lumile istoriei contemporane; Noul declin al Europei?Lumea de după 2010; Europeni despre ordinea lumii; Declinul neoliberalismului; Raporturile dintre supraputeri; Arta războiului astăzi; Scindarea lumii
Partea a III-a: Agenda internațională a lumii actuale
Provocarea sărăciei; Istorie ecologică; Corectura globalizării; Erori privind economia; Postdemocrația; Fenomenul cleptocrației; Oprirea terorismului; Deficitul de legitimare; Un nou multilateralism?; Riscuri în societatea mondială; Guvernarea lumii?; Soroșismul ca politică; Geografia și politica externă; Nevoia de viziune
Partea a IV-a: Actorii principali
Statele Unite ale Americii: Impactul pragmatismului american; Cum se concepe politica Americii?; Lumea candidaților la Casa Albă; Schimbări la Casa Albă; Temele lui Donald Trump; Praguri; Noua președinție americană; Decuplarea SUA-China; Resurse americane
China: De la „deșteptarea Chinei” la „visul chinez”; Modernizare, dezvoltare, politică externă; Armonia ca politică externă; Creștinismul chinez; Confucius astăzi; Dezbaterea în jurul Chinei; Cooperarea SUA-China nu are alternativă; Război SUA-China?; Vederile Chinei
Europa în fața schimbării: Europa, încotro?; Islamizarea Europei?; Democratizarea Uniunii Europene?; O nouă emancipare în Europa?; Dacă Uniunea Europeană eșuează; Dificultățile Uniunii Europene; Suveranitatea națională în Europa actuală; Viitorul în Răsăritul european
Refacerea Rusiei: Năzuințele Rusiei; Vederile lui Vladimir Putin; Relațiile majore ale Rusiei; Geografia și politica externă
Ucraina și supraputerile: Ucraina în relația supraputerilor; Pas cu pas spre război
Profilarea Germaniei: O reconstrucție exemplară; Germania între supraputeri ; Anul marii alegeri; Înnoirea Germaniei; Profilarea Germaniei
Franța în căutarea rolului propriu
Republicanismul democratic; Repere franceze
Marea Britanie – aspirația globală
Brexitul și urmările sale
Islamul politic de astăzi
Terorism și religie; Încotro se îndreaptă țările arabe?
Israel în lumea lui Goliath
Antisemitismul de astăzi; Viitorul Israelului
Puteri emergente: Cotitura Turciei?; O nouă putere – Iranul?
Aspirații:
Polonia ca putere; Ungaria ca factor politic
România – o lume în schimbare, o politică externă inovativă
Încheiere:Curajul de a înfrunta realitatea; Răspunderea politică
Bibliografie selectivă; Autorul.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
