Nicolae Noica: „Biserica suntem noi, iar Marea Catedrală este a întregului popor român“

RL: Deși această Catedrală este acum evaluată mai ales din punct de vedere financiar, mesajul pe care îl poartă este mult mai profund. Cine a inițiat acest proiect?

Nicolae Noica: Ideea s-a născut acum peste 120 de ani, în vremea regelui Carol I care, deși era de altă confesiune, a venit să conducă un popor ortodox și a înțeles că acest popor trebuie să aibă o Catedrală. Regele Carol I a promovat acest proiect în anul 1882, prin intermediul Camerelor legiuitoare, alocând pentru construcția Catedralei suma de cinci milioane de lei aur. Ca lucrurile să fie mai clare, trebuie precizat că, la acea vreme, bugetul României era de 140 de milioane de lei aur. Cu alte cuvinte, cam patru la sută din bugetul țării a fost alocat pentru o catedrală. În banii de azi, dacă bugetul României este acum de circa 50 de miliarde de euro, dacă luăm în calcul același procent, cam două miliarde de euro ar fi dat Carol I. În cazul Catedralei, o să vedem care este valoarea ei acum și care va fi valoarea ei în final.

Regele Carol I a susținut, astfel, Biserica Ortodoxă, deși el era de altă confesiune.

Într-adevăr, în amintirile sale, Carol I povestește că, în fiecare duminică, de la ora 9 la 10 și jumătate, el se ducea la slujba de la Catedrala Sfântul Iosif – el fiind de religie catolică. Dar imediat după aceea, la ora 10 și jumătate, suveranul de origine germană era în Dealul Patriarhiei, la Catedrala Mitropolitană a poporului pe care îl conducea. Făcea acest lucru nu doar pentru că dăduse bani pentru viitoarea Catedrală, ci pentru că înțelesese și respecta spiritualitatea poporului român. Carol I, când a gândit acest proiect, al Catedralei Mântuirii, l-a legat de jertfa celor care muriseră în războiul pentru independența României, iar aceștia urmau să fie pomeniți la slujbe, pentru mântuirea sufletelor, într-o catedrală a întregii Românii. Dar lucrurile au evoluat, domnia regelui Carol I a trecut și au apărut probleme legate de cheltuirea acestor bani. Dar s-a ivit o altă mare personalitate pe care trebuie s-o amintim, Vasile Stroescu, un basarabean, care înțelesese că în România este absolut necesar să existe o Catedrală. El a dat, din averea lui, 150.000 de lei aur. Ca să traducem: patru lei era, atunci,  gramul de aur. Așadar, cam echivalentul a 40 de kilograme de aur a dat Stroescu, pentru acest proiect deosebit! El a încercat să-i lase la CEC, pentru a nu se atinge nimeni de ei în alte scopuri, dar pe parcurs, necheltuindu-se acești bani, diverși miniștri au luat din ei pentru a-i da la Învățământ sau în alte locuri.

Existau și pe atunci controverse legate de construirea Catedralei?

Lucrurile s-au oprit pentru că, după Carol I, a venit Primul Război Mondial. Apoi a venit Marea Unire, și iată ce spunea Regele Ferdinand, tot un catolic de origine germană: „Suntem datori să ridicăm în capitala tuturor românilor Biserica Mântuirii Neamului, ca simbol al unității sufletești a întregului neam!”. Ferdinand a înțeles acest lucru, ca și înaintașul său, Carol I, și a făcut niște lucruri extraordinare. Noi vorbim acum despre Biserică, dar acești suverani au făcut lucruri deosebite în toate domeniile. Amintesc un alt element, de mare actualitate. Carol I a fost, timp de 48 de ani, domnitor și rege. Știți câți kilometri de cale ferată s-au făcut în acea perioadă de 48 de ani? Patru mii de kilometri de cale ferată! Adică s-au construit, în România lui Carol I, în condițiile și cu mijloacele tehnice de atunci, peste 100 de kilometri de cale ferată pe an. Apoi, în perioada interbelică, pentru Marea Catedrală, și atunci, ca și acum, se ridica această întrebare: unde să punem Catedrala? Sau care este proiectul ei? Au fost discuții între intelectuali de marcă, fiecare susținând că pentru Catedrală este cel mai potrivit un anumit loc. Câteva idei de amplasamente au fost Parcul Carol, Piața Victoriei, actuala poziție a Teatrului Național, sau chiar în locul Bisericii Sfântul Gheorghe, care ar fi urmat să fie integrată în acest ansamblu. Dar nimeni, înainte de perioada comunistă, n-a respins acest proiect. Apoi am trăit sub comunism, îmi amintesc de anii lui Ceaușescu, de timpul în care, în loc să se construiască, se demolau biserici.

Dar după anul 1990, Preafericitul Teoctist a venit cu ideea repunerii în discuție a acestui proiect. În anul 1998, în perioada în care eu eram ministru al Lucrărilor Publice, s-a pus din nou întrebarea în ce loc să fie ridicată Catedrala. S-a dorit chiar în Parcul Carol, în locul acelui monument, care urma să fie demolat, dar eu m-am opus. Dacă nu ne-a plăcut perioada în care se demola, noi de ce să demolăm? Apoi s-a găsit amplasament în Piața Unirii, a fost sfințit, a venit acolo chiar Papa Ioan Paul al II-lea, alături de Patriarh. Dar s-au schimbat guvernele, s-a dorit un alt amplasament și a ajuns la cel de astăzi, pe vechiul deal al Arsenalului, lângă Palatul Parlamentului. Eu sper că Marea Catedrală va avea o influență pozitivă și asupra parlamentarilor, îi va face să înțeleagă că ei sunt acolo pentru binele țării, nu pentru binele personal.

Practic, pentru Catedrala care se inaugurează duminica aceasta, câți bani s-au alocat?

Construcția a început în anul 2010 și s-au cheltuit în total 100 de milioane de euro, dintre care 20 de milioane de euro au dat credincioșii și Biserica, iar 80 de milioane de euro a dat statul român. Dar să reținem un alt lucru esențial. Suma de 100 de milioane de euro, cât a costat Catedrala „la roșu“, înseamnă cât cinci kilometri de autostradă. Pentru că o autostradă, după standardele de astăzi, costă 18 până la 20 de milioane de euro pe kilometru. Se poate să nu alocăm, azi, pentru credință, pentru ortodoxie, nici măcar echivalentul a cinci kilometri de autostradă? Poporul nostru român s-a format și a rezistat datorită acestei credințe, trebuie să înțelegem acest lucru. Niciun intelectual nu a respins ideea acestei Catedrale. Citind istoria, aflăm că oameni de mare valoare, cum ar fi Eminescu și Slavici, au susținut acest proiect. Slavici, prin anii 1910 – 1915, spunea astfel: “Minune prea de tot mare n-ar fi, dacă trebuie să treacă fie și măcar o sută de ani până să înceapă zidirea unei Catedrale la București, dacă mai e să se facă un astfel de început”. Iată câtă încredere avea el!

Acum, la 100 de ani de la Marea Unire, în sfârșit se va sfinți această Catedrală. Este un fapt deosebit. Subliniez faptul că este o lucrare publică și trebuie făcută pe bani publici. Marea Catedrală nu este a Bisericii, iar Biserica nu sunt preoții. Biserica suntem noi, toți credincioșii, iar Marea Catedrală o facem pentru noi și este a întregului popor român. Cei care critică ideea Catedralei arată că nu cunosc istoria României. S-a ajuns aici pentru că nu se mai dă suficientă atenție istoriei în școală, pentru că se încearcă să ni se șteargă istoria, încearcă să ni se șteargă tot trecutul, iar fără să ne cunoaștem istoria, fără să ne cunoaștem rădăcinile, nu avem o identitate și nu vom putea realiza niciodată nimic.