5.6 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăInternaționalMircea Toma (AMP): Au înflorit ziariştii subordonaţi SRI

Mircea Toma (AMP): Au înflorit ziariştii subordonaţi SRI

Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei (AMP), prezent la lansarea raportului FreeEx „Libertatea presei în România în 2012”, eveniment care a avut loc în faţa sediului SRI din Capitală, a spus că numărul ziariştilor cu dublă subordonare, editorială şi faţă de SRI, a crescut mult, scrie Mediafax.

Lansarea oficială a raportului „Libertatea presei în România în 2012”, redactat în cadrul programului FreeEx al ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, a avut loc miercuri dimineaţă, în Piaţa Francofoniei din Capitală, în faţa sediului Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Reprezentanţii AMP prezenţi la lansarea raportului FreeEx au purtat tricouri cu mesaje de tipul „Ziarist de servici(u)i” şi „Suferim de infiltrări în redacţie”.

Potrivit raportului FreeEx pe 2012, printre cele mai importante evenimente ale anului trecut cu impact negativ asupra libertăţii de exprimare au fost: confirmarea existenţei agenţilor sub acoperire în redacţii; intensificarea practicilor de poliţie politică împotriva unor jurnalişti şi activişti civici; faptul că înalţi demnitari au instigat la intervenţia serviciilor de informaţii şi a procuraturii împotriva vocilor critice; faptul că folosirea instituţiilor media ca arme politice de patronii de presă a fost mai vizibilă ca oricând, în contextul unui an politic marcat de alegeri locale şi parlamentare şi de referendumul pentru demiterea preşedintelui; partizanatul făţiş practicat de o însemnată parte a mass media; numărul mare de oameni de presă care au intrat în politică.

Citeşte şi Vezi ce le urează Traian Băsescu jurnaliştilor, de Ziua Libertăţii Presei

De pe scena improvizată, miercuri dimineaţă, în faţa sediului SRI, din topuri de volume conţinând raportul FreeEx „Libertatea presei în România în 2012”, vorbitorii au tras un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mare de cazuri de ziarişti cu „dublă subordonare”.

„Au înflorit ziariştii cu dublă subordonare: una editorială şi a doua faţă de instituţia din spatele nostru, SRI”, a spus Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei.

„În presa din România există ziarişti care au această dublă calitate şi considerăm că acest lucru este inacceptabil, nedemocratic şi lipsit de deontologie jurnalistică”, a mai spus acesta.

Mircea Toma a amintit de faptul că unul dintre efectele afilierii unei părţi a jurnaliştilor „la servicii” este punerea în pericol a surselor, care, „potrivit legislaţiei din România, sunt confidenţiale şi protejate prin lege”.

Acesta a vorbit, de asemenea, despre faptul că trusturi de presă sau publicaţii din România sunt conduse de colaboratori sau foşti colaboratori ai Securităţii.

Mircea Toma a mai vorbit despre „supravegherea redacţiilor”, acesta subliniind că ascultarea telefoanelor ziariştilor este „o boală veche”.

Reprezentantul ActiveWatch a mai spus că în raportul FreeEx despre libertatea presei în România în 2012 este semnalat un nou caz privind încălcarea libertăţii jurnalistului care s-a petrecut în Gorj.

„Efectul acestor pericole combinate este decredibilizarea mass-media”, a mai precizat preşedintele AMP.

„Nu ne oprim în acest raport la doar a consta lucrurile aşa cum sunt, ci ActiveWatch a reacţionat şi a redactat un amendament la iniţiativa europarlamentarului Renate Weber şi astfel vom încerca să determinăm serviciile – nu doar SRI, pentru că nu doar despre el este vorba – să nu se infiltreze în presă”, a mai declarat Mircea Toma.

Cele mai citite

Barcelona și Real Madrid s-au întâlnit într-un meci al legendelor! Ronaldinho a făcut spectacol ca în vremurile bune

Cu ocazia celebrării a 125 de ani de la înființare, FC Barcelona a organizat un meci aniversar cu rivala istorică Real Madrid, în Doha,...

Sorana Cîrstea începe un nou capitol! Sven Groeneveld, noul antrenor al româncei

Sorana Cîrstea va colabora în 2025 cu Sven Groeneveld, unul dintre cei mai titrați antrenori din tenis, cunoscut pentru pregătirea a șapte campioane de...

Barcelona și Real Madrid s-au întâlnit într-un meci al legendelor! Ronaldinho a făcut spectacol ca în vremurile bune

Cu ocazia celebrării a 125 de ani de la înființare, FC Barcelona a organizat un meci aniversar cu rivala istorică Real Madrid, în Doha,...
Ultima oră
Pe aceeași temă