Primul război mondial se terminase. Românii cuceriseră Budapesta decimată de bolşevicii lui Bela Kun. I.C. Brătianu, deşi ajuns încă din ianuarie 1919 în Capitala Luminilor, nu reuşise să negocieze condiţii favorabile Regatului Român. Era nevoie de intervenţia Reginei Maria.
Statele membre ale Antantei, câştigătoare ale Primului Război Mondial, nu recunoşteau acordul secret semnat în 1916 prin care Regatul Român intra în război de partea Antantei, din cauza semnării Tratatului de la Buftea din 1918 cu Puterile Centrale.
Cum a fost atunci?
După rezistenţa pe linia Nămoloasa-Galaţi, în urma bătăliilor de la Mărăşti şi Oituz, armata regală ieşise sleită şi fără puteri. FAMILIA REGALĂ era retrasă la Iaşi. Ion I.C. Brătianu, fondator al statului naţional modern, nu putea să suporte ruşinea semnării unui acord de pace cu cei înfrânţi: Austria şi Germania. L-a lăsat la conducerea guvernului pe Constantin Argetoianu, fondatorul Ligii Poporului, o ligă germanofilă.
Acordul semnat de către el în 1918, cunoscut ca Pacea de la Buftea, nu a fost semnat niciodată de Regele Ferdinand. Francezii şi americanii nici nu voiau să audă de pretenţiile românilor privind anexarea Transilvaniei până la Tisa. Deşi biruitori în lupte, marile puteri nu recunoşteau graniţele noului stat român. Ion Brătianu eşuase în negocierile pentru semnarea Tratatului cu Marile Puteri. Prinţul Barbu Ştirbei i-a recomandat Regelui Ferdinand să o trimită pe Regina Maria. Ambasadorul Franţei, Contele de Saint-Aulaire, care susţinea că singurul bărbat de stat era Maria, a
făcut toate diligenţele secrete. Zis şi făcut.
Regina a ştiut cum să-şi facă PR
La începutul lunii martie 1919, Suverana României a ajuns la Paris. L-a invitat în tren pe un reporter al “Le Figaro”. Era prietenă cu Robert de Flers, numit redactor-şef al publicaţiei. S-a cazat la Ritz, în Place Vendome. Când a ajuns, o mare de admiratori. În cinstea oaspetelui, gazdele au arborat tricolorul românesc la intrare. Nici nu s-a cazat bine că i-a şi scris un bileţel lui Clemenceau. Era în ziua de 6 martie 1919. “De când o Regină trebuie să se invite la un prim-ministru?” Scurt şi la obiect. Protocolul impunea altfel. Prim-ministrul cerea audienţă la o regină. Maria ştia că nu era timp. Totul curgea în defavoarea ţării sale. Pasic, prim-ministrul iugoslav, câştigase încredere. Conform unor surse ale acelor vremi, l-ar fi mituit pe Take Ionescu să o “lase mai moale” cu pretenţiile pentru întreg Banatul. Culmea, azi, cel mai mare bulevard din Timişoara nu poartă numele Reginei Maria sau al lui Ion I.C. Brătianu, unificatorul, ci pe al lui Take Ionescu.
Întâlnirea cu Clemenceau: „Transilvania până la Tisa și tot Banatul”
A urmat întrevederea cu Clemenceau, negociată pentru treizeci de minute, dar care a durat aproape două ore. De la Georges Clemenceau nu avem informații despre cum a decurs discuția, există însă o relatare a reginei, preluată de istoricul Gheorghe Brătianu, redată de Guy Gauthier, care prezintă astfel dialogul dintre cei doi:
„Uitați, Doamnă, că țara dumneavoastră, semnând o pace separată, a pierdut dreptul de a cere respectarea angajamentelor teritoriale luate în favoarea sa de Aliați în august 1916?”, i-ar fi spus George Clemenceau. Regina Maria i-ar fi explicat motivul. Rusia ieşise din război. Micul regat de la est era izolat şi cu o armată decimată. Dar cu o figură războinică, aşa cum relatează şeful de cabinet al premierului francez, i-a spus că ea a fost împotriva acelui acord cu Antanta. L-a convins pe soţul ei, Regele Ferdinand, să nu-l promulge.
“Știu că v-ați opus personal păcii separate, nu veniți să-mi spuneți că v-am părăsit!”, ar fi ripostat Clemenceau.
Discuţiile trenau. Suverana a dat să plece. Timpul audienţei trecuse. Clemenceau i-a făcut semn să se reaşeze, coborând tonul până la un nivel normal:
„Am destul timp pentru dumneavoastră; nu vă precipitați, vorbiți răspicat, îmi place așa!” Nu există alte surse decât memoriile Reginei Maria. Şeful de cabinet al premierului Franţei ieşise din încăpere. Clemenceau nu le prea avea cu memorialistica.
Leoaica i-a cerut Tigrului “partea leului”
Conform relatărilor Reginei Maria, taciturnul şi neînduplecatul şef al executivului francez i-ar fi cerut să-i vorbească despre pretenţiile ţării sale care să fie trecute în Tratatul de Pace de la Paris. I-a cerut franc: “Transilvania până la Tisa și tot Banatul”. “Dar, Doamnă, cereți partea leului!”, ar fi replicat premierul. “De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adresează vărului ei, Tigrul…” (nick name-ul lui Clemenceau).
Nu avem alte date despre cum l-a sedus Maria, femeia “singurul bărbat de stat”, dar a doua zi Clemenceau i-a spus negociatorului român: „O regină ca a dumneavoastră trebuie primită numai cu onoruri militare comandate de mareșalul Foch în persoană”. Mareşal care a stat la uşă mai mult de o oră în timpul discuţiilor dintre Leu şi Tigru.
Regina Maria avea însă un as în mânecă: era verișoara primară a Regelui George al Marii Britanii și îi ceruse în prealabil ajutorul.
Regina Maria a folosit tot arsenalul: de la zâmbete la cuvinte ferme, angajante
Președintele francez Raymond Poincaré i-a spus lui Ion I.C. Brătianu: „Vizita reginei l-a binedispus evident pe primul-ministru”. Brătianu era atunci preşedintele Consiliului de Miniştri. S-a reîntors la putere. Potrivit istoricilor, marele om de stat liberal i-ar fi răspuns că „Regina Maria a reuşit în trei zile ce n-a reuşit el în şase săptămâni“.
Modul cum l-a sedus pe colonelul House, chief-of-staff al preşedintelui american Woodrow Wilson, aflat într-o grea suferinţă, rămâne o altă enigmă a istoriei. Puţină lume ştie că preşedintele SUA a fost lovit, la Paris, de o serie de atacuri vasculare cerebrale. Momente în care Regina Maria a ştiut cum să exploateze puterea colonelului. Când şi-a revenit, ursuzul preşedinte american ar fi fost de acord cu pretenţile Reginei Maria.
În alte ţări regina ar fi fost un erou
În trei zile, Regina Maria a avut peste 20 de întâlniri cu şefi de state şi de guvern. Dacă astăzi Transilvania se află în România şi o parte din Banat, totul se datorează şarmului, diplomaţiei, dar şi spiritului războinic al Reginei Maria. Prea puţină lume îşi poate imagina astăzi un şef de stat român care să emită pretenţii în faţa mai-marilor lumii. De aceea, Regina Maria rămâne un erou.
În alte ţări, pe alte meleaguri, copiii ar fi lansat zmee şi s-ar fi îmbrăcat ca Regina Maria pentru a fi la fel de puternici în viaţă. Dar n-avem dascăli în stare să mărturisească dimensiunea astrală a unei englezoaice care şi-a iubit ţara de adopţie şi pentru care a făcut orice, dăruind pentru ca ţării sale să-i fie bine.
