Sub bagheta apreciatului dirijor român Cristian Mandeal – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte pe patru continente, în 35 de ţări – îndrăgitul ansamblu Radio România vă propune la Sala Radio un program extrem de frumos.
Concertul va debuta cu fragmentul orchestral ”The Walk to the Paradise Garden” (Drumul către Grădina Raiului), semnat de compozitorul britanic Frederick Delius, parte a operei sale ”A Village Romeo and Juliet”, o versiune modernă a tragediei lui Shakespeare.
Veți asculta apoi creația lui Sibelius – considerat cel mai mare compozitor finlandez – Pelléas et Mélisande – bazată pe piesa de teatru scrisă de laureatul premiului Nobel pentru literatură Maurice Maeterlinck. Lucrarea a fost compusă în 1905 și interpretată pentru prima oară în același an, la Helsinki, cu Sibelius însuși la pupitrul dirijoral.
Povestea tragică a iubirii nepermise între cele două personaje principale (Mélisande fiind soția fratelui lui Pelléas) a inspirat numeroși muzicieni de-a lungul timpului.
Celebrul compozitor francez Claude Debussy a compus o operă, Gabriel Fauré a compus, de asemenea, o suită, compozitorul austriac Arnold Schoenberg a imaginat un poem simfonic și, în 2013, apreciatul compozitor francez de muzică de film Alexandre Desplat a creat o simfonie concertantă pentru flaut și orchestră.
În cea de-a doua parte a serii veți asculta ”Recviemul” semnat de Gabriel Fauré, lucrare cântată pentru prima oară în cunoscuta biserică La Madeleine din Paris, în 1888, și ulterior, interpretată inclusiv la înmormântarea compozitorului, în 1924. La Sala Radio Recviemul va fi interpretat cu participarea sopranei Cristina Grigoraș, a baritonului Balla Sandor și a Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Țuțu).