7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăCulturăImpact copleșitor al Filmului „Regina Maria a României” . Cum s-a realizat...

Impact copleșitor al Filmului „Regina Maria a României” . Cum s-a realizat acest lucru

Actriţa Roxana Lupu, Protagonista filmului „Maria, Regina României” spune că impactul acestei pelicule a fost unul copleşitor, iar oamenii pe care îi întâlnea plângeau de emoţie.
Ea a afirmat acest lucru la „Săptămâna filmului românesc” organizată în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST de la Târgu Mureş,

„După doi ani de când a ieşit filmul, pot să spun că am o privire de ansamblu asupra rolului şi ceea ce pot să spun este că a fost o provocare. O provocare din care am învăţat foarte multe, în care m-am maturizat fizic, psihologic chiar, mi-am depăşit barierele, am învăţat să merg şi pe cal într-un timp foarte scurt şi e o amintire foarte plăcută, o experienţă din care consider că voi învăţa în continuare. Fiind primul film de acest gen, impactul era copleşitor. Mergeam prin ţară şi lumea efectiv plângea, aplauda. Oamenii mărturiseau cât de mult aveau nevoie de această lecţie de istorie. Impactul a fost foarte mare şi a fost mare nevoie de aşa ceva, la fel cum este nevoie şi de un film despre Maria Tănase, o altă personalitate uitată a istoriei noastre. Şi sunt lucruri care trebuie să le promovăm”, a spus Roxana Lupu, miercuri, într-o întâlnire cu presa.

Ea apreciază că este o mare onoare să fie asociată cu personalitatea Reginei Maria a României, chiar dacă înainte de a primi acest rol nu a fost foarte preocupată de istoria Familiei Regale a României.

„Cunoşteam istoria, m-am gândit adesea de ce nu s-a făcut un film despre Familia regală, nu am fost neapărat o fană înfocată şi cred că e mai bine aşa pentru că am putut să fiu obiectivă. În momentul în care eşti extrem de fascinat de ceva, e o capcană în care te laşi copleşit de această fascinaţie. Când priveşti personajul ca pe un personaj şi încerci să redai cât mai bine ceea ce a fost, păstrezi echilibrul. (…) E o mare onoare să fii asociat cu un om care a făcut atât de multe pentru ţara noastră, enorm. E minunat!”, a transmis actriţa, în cadrul SIMFEST.

Aceasta a arătat că a acceptat cu mare bucurie să participe la Festivalul Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST de la Târgu Mureş pentru a prezenta filmul, care, deşi are doi ani de la lansare, suscită în continuare interesul.

„Mi-a spus de anul trecut de festival, am acceptat să vin cu mare bucurie. Mi se pare un lucru bun că filmul e văzut, că oamenii întreabă, că în continuare se vorbeşte despre acea parte din istoria noastră. Dincolo de rolul meu, consider că e o istorie a noastră care e bine să fie citită. (…) Cu acest rol nu am ajuns la acel nivel înalt la care cred eu că trebuie să ajung. Consider că trebuie să rămâi umil, ca actor, să ştii cine eşti, să lucrezi cu încredere, (…) să o iei mereu de la zero, să fii deschis spre ceea ce urmează”, a precizat Roxana Lupu.

Actriţa a dezvăluit că va lucra la o nouă producţie, care se va filma în America şi în care va avea rolul unei mame cu trei copii, bolnavă de cancer – „un rol total opus faţă de Regina Maria”.

Roxana Lupu a devenit mai întâi celebră în Marea Britanie după ce a interpretat mai multe roluri importante, cum ar fi prinţesa Tatiana Romanov în Royal Murder Mysteries, regina Elisabeta a II-a în seriile documentare BBC Inside Buckingham Palace şi Inside Windsor Castle, prinţesa Margareta în Private Lives of Monarch, Ana în BU21 la Trafalgar Studios sau Bev în Frank Sumatra la Teatrul N60.

La „Săptămâna filmului românesc” din cadrul SIMFEST sunt programate proiecţii în fiecare seară, până pe 17 septembrie, de la ora 21,00, la Cinema ARTA, susţinute logistic şi financiar de UPFAR-ARGOA şi DACIN-SARA.

Pe parcursul festivalului vor putea fi urmărite peste 50 de producţii audio-vizuale din toate domeniile, de la lungmetraje la filme de animaţie şi de la scurtmetraje de ficţiune sau filme documentare la videoclipuri.

De asemenea, majoritatea producţiilor înscrise în concursul SIMFEST – 118 la număr – sunt difuzate zilnic pe pagina de Facebook a festivalului, transmite agerpres.ro.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia a lovit pentru prima dată Ucraina cu o rachetă balistică intercontinentală

Kremlinul refuză să comenteze acuzația Ucrainei Rusia a lansat, joi, o rachetă balistică intercontinentală în timpul unui atac asupra Ucrainei, au declarat forțele aeriene ale...

Rusia a lovit pentru prima dată Ucraina cu o rachetă balistică intercontinentală

Kremlinul refuză să comenteze acuzația Ucrainei Rusia a lansat, joi, o rachetă balistică intercontinentală în timpul unui atac asupra Ucrainei, au declarat forțele aeriene ale...

Rusia ar planifica divizarea Ucrainei în trei regiuni

Surse din serviciile de informații ucrainene susțin că Rusia ar avea un plan pentru divizarea Ucrainei în trei regiuni distincte, însă informația nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă