Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Credit Foto: Alexandru Vasiliu - Horea Paștina - Pictor

Horea Paştina: văzând şi lucrând

Despre pictorul Horea Paștina, criticul literar și eseistul Dan C. Mihăilescu, pe când se aflau împreună într-un cantonament artistic la muntele Athos, spunea că îi place să îi audă vorbele cumpănite, pline de miez și de duh.

Share

Maria Pașc 0 comentarii

25.04.2020 - 12:53

 Ceea ce am aflat, cu prilejul unor discuții avute cu prietenul său de-o viață, pictorul Mihai Sârbulescu, este că nu ceea ce spune Horea Paștina este spectaculos, ci faptul că trăiește în conformitate cu ceea ce zice. Păpădiile nescuturate, frumos și răbdător așezate într-un coș în atelierul lui Horea Paștina, stau drept mărturie că efectul miraculos se poate obține prin simplitate, fără ostentație.

M.S.: „Ascult şi privesc”, titlul tezei de doctorat a lui Horea. Aceste cuvinte îl reprezintă. Ştie să se uite. ,,Eu lucrez în grădina mea.” Odată, studenţii lui i-au făcut o poantă, la clasă: dintre multele lucrări făcute de-a lungul unui întreg semestru, Horea a ales câteva, de la fiecare, pentru a fi expuse. Ca să-l pună la încercare, studenţii au încurcat a doua zi, anume, selecţia. Horea i-a rugat să mai scoată încă o dată toate lucrările, şi le-a extras întocmai pe aceleaşi pe care le alesese întâia oară!
M.P.: El însuşi a fost un student foarte serios. Alexandru Ciucurencu îl numise şef de atelier. Avea responsabilităţi!
M.S: Ciucurencu ştia ce face. Şeful de clasă trebuie să fie muncitor, serios, talentat. Horea le cuprindea toate. Întâmplare din studenţia lui Horea: odată, în atelierul Institutului, lucra la şevalet şi, alături, doi colegi jucau table. El îi dă pe uşă afară. Să joace unde vor, dar nu în atelier! Un zdrahon dintre cei doi, enervat, sare la Horea să-l bată. Horea, cu duhul blândeţii, izbuteşte să dezamorseze această bombă. Bun şef de atelier!
Socotesc că dintre toţi elevii lui Ciucurencu, numai Marius Cilievici şi Horea Paştina contează cu adevărat.
M.P.: Exista, în epocă, şi un bar în Institutul de Arte.
M.S.: Era într-adevăr un bar, studenţii îl frecventau. Horea niciodată.
M.P.: După cum mărturiseşte, simţea că are de recuperat, comparativ cu ceilalţi colegi ai lui. Nu absolvise un liceu de artă. Ştia că trebuie să înveţe.
M.S.: Pentru examenul de admitere la Institut s-a pregătit cu fratele lui mai mare, pictorul Ovidiu Paştina. Ovidiu locuia la Ploieşti, unde locuieşte şi azi. Acolo, în perioada de pregătire, a văzut colecţia muzeului: Grigorescu, Andreescu, Luchian... Şi a simţit că şi-a găsit drumul. A văzut ce are de învăţat.
M.P.: Marius Cilievici a fost asistentul lui Ciucurencu, în studenţia lui Horea. Cilievici ţi-a fost ţie profesor...
M.S.: Da, suntem cu toţii oarecum rude, în felul acesta.
 M.P.: Spui în cartea ta, „Despre ucenicie”, că metoda de predare a lui Cilievici era inspirată de cea a profesorului său, Ciucurencu. Horea socoteşte că Marius Cilievici a fost însă mai teoretician.
M.S.: Limpede. Cilievici a fost un teoretician extraordinar şi un pedagog desăvârşit. Cel mai strălucit din Institut, în vremea studenţiei mele! Am avut norocul să nimeresc la clasa lui... Ciucurencu era un pedagog şi un profesor foarte bun, vorbea însă mai puţin şi mai simplu. Horea preferă metoda lui Ciucurencu, şi înţeleg de ce.
Şi totuşi. Uite-l pe Horea, atunci, bucuros să-l însoţească pe Cilievici prin cârciumi. Nu-i plăcea băutura, nicidecum, dar... Nu avea încotro. Trebuia să bea cot la cot cu acel specialist al vodcii stinse cu bere. De ce? Fiindcă era însetat să afle pictură! Specialistul însă, Cilievici, îl dezamăgea în acele momente. Începea să stingă teoria picturii, cu teoria U.A.P. (Uniunea Artiştilor Plastici, n.n.)
Nici Ciucurencu, nici Cilievici nu puneau mâna pe lucrarea studentului. Spre deosebire de Ressu, care îţi făcea lucrarea de sus până jos, cu mâna lui. Camil Ressu, profesorul lui Ciucurencu!
Rubedeniile...
M.P.: Pentru lucrarea de diplomă, Horea a pictat nişte ţărănci din Maramureş.
M.S.: Horea ţine foarte mult la tradiţie, şi bine face.
El are, când pictează, o genială capacitate de a înainta bătând pasul pe loc. Ca Fred Astaire, să zicem... Se mişcă tot mai departe, mai surprinzător, făcând acelaşi lucru. Cu cât pune mai puţină materie, de pildă, cu atât este mai extraordinar. Sunt colecţionari care reproşează că lasă şi pânză goală pe alocuri! Însă el face foarte bine ce face, ştie el de ce face așa.
Aş pune acuarelele lui alături de Dürer. Magnifice! Ionică Grigorescu îmi spunea, cu admiraţie, că unele desene ale lui Horea au candoarea unui copil. Care să fie deosebirea între a şti şi a ghici?
M.P.: Ciucurencu l-a provocat, în lucrarea de diplomă, să folosească un verde smarald, intens.
M.S.: Un tub Rembrandt, scump şi frumos, dăruit de profesor studentului său. Voia sa îl îndemne la o sonoritate cromatică mai aprigă... Horea n-a percutat. A simţit că nu i se potrivea. Astăzi foloseşte totuşi, uneori, şi această sonoritate. În cantităţi mici!
A spune că bate pasul pe loc este doar o vorbă, figură de stil. Imprevizibilul aici locuieşte!
M.P.: Cum ați ajuns să predați împreună la Institut?
M.S.: Așa a fost să fie. Ce ştiu este că, fără el, nu m-aş fi aventurat pe drumul acela.
În 1990 eram amândoi la Tescani. Sună Florin Ciubotaru: ,,Vino să predai la Institut!” „Vin, împreună cu Horea!” Când ne-am întors în Bucureşti, am mers împreună la Mircea Spătaru, rectorul, am stat de vorbă... Eu i-am zis că aş vrea să fiu asistentul lui Horia Bernea, pentru că era vorba să fie şi el profesor. Spătaru: ,,O să mai dureze până la Bernea!” Bernea era ocupat cu organizarea Muzeului Ţăranului. Spătaru: ,,Până atunci, iei tu o clasă!” Horea a primit clasa lui. Apoi eu am predat numai la clasa lui Horea. Ne-am înţeles extraordinar de bine, nici nu s-ar fi putut altfel. Când mi-am dat demisia, Horea s-a simţit singur. Mi-a şi reproşat: „M-ai lăsat singur, în gura lupilor.” Când m-am întors, peste câțiva ani, în şcoală, s-a bucurat. M-am bucurat şi eu. Nu atât de dragul şcolii, ci de dragul lui, de dragul prieteniei noastre.
Eu sunt cu gura mare, cu povestioare, cu teorii. Horea, cu „ascult şi privesc”. Întotdeauna ochiul lui a fost temelia clasei.
Edgar Degas, despre Claude Monet: „O retină... Dar ce retină!” Horea vorbeşte economic studenţilor. Eu, vezi? Port ochelari...
M.P.: Cum este profesorul Horea Paştina? Exigent?
M.S.: Ca o cloşcă cu puişorii ei!
M.P.: Şi cam ce boacăne puteau face studenţii la Institut... Să ia notă mică la comisie...
M.S.: Horea dădea totdeauna numai nota zece. Se şi certa cu ,,comisia”, cum bine spui, pe chestia asta. Avea o vorbă a lui atât de frumoasă: „Dacă tot vine să înveţe pictura, cum să-i dau patru, să-l pic? Că tot degeaba vine.” Adică fără prea mare orizont. Şi totuşi: ,,Bine măcar că vine la pictură!”
M.P.: Aurel Vlad îmi poveşte că, la începutul carierei lui de profesor la sculptură, preda şi turnare în ghips. O materie de un trimestru, drept pentru care hotărâse să le pună tuturor studenţilor nota zece. Au năvălit studenţii pe el: „Cum, domnule profesor? Mie, care am turnat o tonă de ghips, îmi puneţi aceeaşi notă ca a celui ce nici n-a pus mâna pe mortar?!” De atunci, spune el, n-a mai repetat acea experienţă.
M.S.: Dar lui Mircea Eliade, corigent la cinci materii, ce notă îi dai tu?
M.P.: Nota maximă, evident, să-i iasă media! Mai ştiu o vorbă: şcoala e bună, exceptând situaţiile când este de-a dreptul dăunătoare.
Horea Paştina este un om cu program?
M.S.: Este. Zodia Fecioarei, se scoală de cu bună dimineaţă şi pictează. Când sunt cu el prin cantonamente de pictură, mă trezesc eu foarte târziu, înspre amiază. Horea până atunci a şi făcut o pictură. Cât timp îmi sorb eu cafealuţa, el a făcut-o şi pe a doua.
Ştie cum să înfrunte, cum să-şi facă sublime până și tipicurile. Face duș şi de câte trei ori pe zi. ,,Când transpir, nu mă simt bine!” ,,Dar de ce simţi că transpiri?”, îl întreb. Nu pleacă cu şevaletul pe te miri unde în căutarea motivului... de ce să cauți motivul departe când îl găsești în faţa casei!?! Nu aleargă cu orele prin peisaj, ca Tinu  Flondor, la vânătoare de teme. Lui Horea îi cade bine ce are în faţa ochilor, cât mai aproape.
Îi tremură, aşa cum şi mie îmi tremură, mâinile. ,,Cum poţi trage linii atât de drepte?” ,,Cu rigla”, îmi răspunde. A fost incriminat de unii critici că pictează ,,virgule” – o face din necesitate. Are un gest scurt. Autentic. El este.
M.P.: Disciplina lui nu este cazonă.
M.S: Nu! Horea este poet. Tinu Flondor defineşte pictura: ,,Gospodărirea neputinţelor.” Disciplină înseamnă, pentru Horea, a lucra. Cita cu dragoste un cuvânt al duhovnicului său, părintele Dumitru Stăniloaie: „Mai bine să lucrez degeaba, decât să stau degeaba”. Aşa şi Horea.
M.P.: Este adeptul lucrului după natură.
M.S: Se zice „lucru după natură”, pentru că s-a încetăţenit această expresie. Picasso spunea: „Eu nu lucrez după natură, ci împreună cu natura, odată cu ea.”
M.P.: Știu că Horea are poantele lui. Butade, sau vorbe cu tâlc?
M.S.: Este specialist. Genial, ca Picasso. De pildă, Horea ţine foarte mult la stângăcie în artă.
M.P.: Ce înseamnă stângăcie în artă?
M.S.: Când nu o iei de-a dreptul... Emoţia face să nu fii perfect. Tremuri, îţi tremură mâna, creionul, sufletul. Cubul absolut, cu un colţ sfărâmat! ,,Ce cub perfect ar fi fost acesta, dacă n-ar fi ciobit!” ,,Ceaşca fără toartă”, seria lui Horea.
De ce fără toartă?
O vorbă de-a lui: „Stângăcia este dreaptă.” Ori: ”Stângăcie de dreapta”. ”Neo-rânduială” (neorânduială!).  ”Artă – da da, și pictură – nu nu” Dar câte nu sunt! Nu-mi vin acum în minte...
M.P.: În ce chip este Horea Paştina membru fondator al grupării Prolog?
M.S.: Aşa cum se arată.
M.P.: Ca să vezi cât de educative pot fi vieţile pictorilor... Din povestea unei călătorii în străinătate, a ta şi a lui Horea, am deprins un obicei alimentar econom şi bun: lapte cu pâine!
M.S.: Ilustra lui Horea reţetă. Lapte cu pâine. Ieftin, bun, hrănitor.
M.P.: Întâmplări de prin tabere adunate?
M.S.: Horea îşi petrece timpul pictând. Şi totuşi, îl tot vezi cu mobilul în mână, se plimbă încoace şi încolo şi vorbeşte la telefon. Tinu Flondor: „Nu Papamobil, Horeamobil!”
M.P.: A descoperit internetul. Este foarte priceput şi activ!
M.S.: Mare navigator. Găseşte tot felul de chestii, mi le împărtăşeşte şi mie.
M.P.: Vinde rar. Şi vinde bine!
M.S.: Ţine la preţuire... Asta nu înseamnă că nu mai face şi cadouri prietenilor. Dar dacă e să vândă, nu vinde! Iar dacă totuşi vinde, vinde scump, doar-doar n-o vinde... Are sute de pânze în atelier, probabil mii de acuarele, desene. Şi nu vrea să vândă. ,,Ce faci cu ele, Horea?” El ascultă, tace şi priveşte.
M.P.: El ascultă, tace şi îl priveşte!
Ce ar avea împreună Horea Paştina cu Corneliu Zelea Codreanu, amândoi născuţi la aceeaşi dată de zodiac, 13 septembrie?
M.S.: Disciplina. Vara trecută, la mânăstirea Râşca, îl întreb pe Horea: „Cum deosebeşti între tuburile de culoare şi tine?”Îmi răspunde: „Lucrând.” După-amiază, aveam un deal în faţă, îi zic: „Horea, uite. Văd un pachet. Dealul e una, modalităţile de reprezentare sunt alta. Cum aleg, cum fac deosebirea?” Cum deosebesc între natură şi modalităţile ei de reprezentare? Horea răspunde din nou: „Lucrând.” Orice îl întrebi, lucrul e temelia!
M.P.: Tare mult i s-ar potrivi expresia „văzând şi lucrând”.

Credit Foto : Alexandru Vasiliu

Credit Foto: Alexandru Vasiliu

Credit Foto: Alexandru Vasiliu, pictorul Horea Paștina

Citește totul despre:

#pictura #Horea Paștina

Comentarii