Casele vechi, o importantă moştenire culturală. Stilul neoclasic în peisajul architectural românesc (foto Casa Centrală a Armatei, arh. Dimitrie Maimarolu)

Farmecul autohton, dat de amestecul de stiluri

La foarte multe dintre casele vechi, istorice, din ţară, în special din Bucureşti, distingem o eleganţă specială dar neostentativă, data de echilibru, proporţie dar şi de frumoase decoraţiuni.

Share

Ion Diamandi 0 comentarii

Actualizat: 10.03.2018 - 16:03

Într-adevăr, în perioada în care în ţara noastră au început să se dezvolte construcţiile, acestea au fost influenţate atât de stilurile care se instalaseră deja de mult timp în ţările Occidentului cât şi cele ale momentului, la toate adăugându-se elemental autohton. Este deci evident că a reprezentat un dat faptul că a rezultat un eclectism, acesta manifestându-se nu numai în fiecare caz de construcţie în parte ci şi la nivel de cartier. Casele nu sunt la fel, nu au acelaşi stil dar aspectul generaleste unul frumos, de echilibru. În plus, tot ca rezultat al acestui eclectism, a rezultat şi un stil propriu care îşi are deja un loc binemeritat în arhitectura mondială, stilul neoromânesc.

Ne propunem să trecem în revistă influenţele diferitelor stiluri de arhitectură şi să vedem ce case  au rezultat în urmă şi vom începe cu stilul neoclasic.

Numeroase case cu stil neoclasic predominant, unele renovate, sunt de vânzare şi nu întâmpltor este faptul că multe din exemplele date în acest episod au fost oferite de Artmark. Este bine de menţionat că după o restaurare corectă, aceste case au o valoare deosebită iar, atât prin arhitectura lor cât şi prin interioare, pot deveni reşedinţe luxoase sau căpăta alte destinaţii.

 Stilul neoclasic

Neoclasicismul, stilul revoluției burgheze, este o mișcare în arta plastică, arhitectură și artele decorative, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, caracterizată prin revirimentul stilului clasic grecesc și roman dominat de rigoare şi simplitate, sobrietate şi unitate, în opoziție cu concepțiile baroce şi rococo. În arhitectură, întoarcerea la formele greco-romane se traduce prin claritate a expunerii, simplitate a structurii prin intermediul ordinii, simetriei şi  proporțiilor, cum este cazul Palatului Ştirbei de pe Calea Victoriei.

În ciuda impozităţii, construcţiile, grădinile şi interioarele emană o impresie de linişte. O influență importantă au avut-o cei care au călătorit în Italia și au descoperit ruinele construcțiilor mărețe ale Romei antice, cu ziduri masive, solide, coloane, toate de un caracter monumental, în planuri mărginite de drepte, cu suprafețe în care toate muchiile sunt perpendiculare sau paralele cu pământul, cu ornamente simple însă frumos executate care  dau impresia stabilității,  în comparație cu construcțiile în linii șerpuitoare, agitate ale stilurilor  baroc sau rococo.

Arhitectura este solemnă, deseori pompoasă, riguroasă și rigidă, chiar aspră dar, în același timp, armonioasă. Construcțiile  sunt frumoase conform noilor percepte estetice și funcționale, fațadele echilibrate, proporționate și decorate. Locuințele având în faţă coloane sunt grațioase, confortabile, grandoarea  se îmbină cu eleganța. De la intrare se traversează o curte de onoare, care se aseamănă cu un paralelogram, unde se găsește grădina, uneori cea principal, poarta propriu-zisă are forma uni arc de triumf, iar la dreapta și la stânga sunt alte construcții pentru servitori și dependințe. Încăperile sunt mari, bine luminate. În planul casei se poate observa forma de bară, cu deschidere spre curte și gradină care permite o relație directă între spațiul construit și cel exterior.

 Câteva exemple

Casa Lescovar. Francisc Lescovar a fost unul dintre marii antreprenori de construcţii din Constanţa, pe o perioadă de două decenii de la începutul secolului XX.  De numele său se leagă numeroase imobile de reşedinţă, printre care şi Zambaccian precum şi alte construcţii importante, lucrări de modernizare a oraşului Constanţa.

Casa care îi poartă numele, o vilă impozantă,  a fost construită în anii 1913-1914 pe o locaţie situată întrre Hotel Palace şi Cazino, fiind realizată în colaborare cu arh, E.P. Goué  cara realizat şi Hotelul Palace în stil eclectic, în care monumentalismul este dat de elementele neoclasice.

Deasemenea se pot distinge şi elemente de art nouveau. (www.artmarkhistoricalestate.ro)

Casa Monteoru. Imobilul a fost construit în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, fiind una dintre casele celor înstăriți care începeau să marcheze imaginea orașului București, Anul construcţei figurează în 1874, prin arh. Nicolae Cuţarida. După ce a fost cumpărată de Grigore Constantinescu-Monteoru, casa a suferit o renovare radicală între anii 1887-1889 realizată de arhitecții Ion Mincu și Nicolae Cuțarida

 

Nicolae Cuțarida a refăcut interioarele în stil eclectic francez, cu plafoane în stuc pictat, cu lambriuri și a fost amenajată scara monumentală.

Casa Adam Cotula. Construită în centrul istoric al Constanţei, în proximitatea Cazinoului, la începutul secolului XX, Casa Adam Cotula, o adevărată vilă aristocratică, este realizată în stil eclectic având puternice tuşe neoclasice. Actualmente a fost consolidate şi restaurată la cele mai înalte standard. (www.artmarkhistoricalestate.ro)

Vila Brezoi. Situată în plin centrul oraşului Brezoi, vila care poartă numele oraşului a fost construită în anul 1905 în stil eclectic, în care predomină neoclasicismului dar fiind şi multe elemente (decoraţii şi accesorii) Seccesion precum şi artă cu motive inspirate din natură. (www.artmarkhistoricalestate.ro, Foto: Artlight Concept)

Material realizat cu sprijinul Artmark

 

Amestecul  de  stiluri este cel care poate da  farmecul

 Arh. Horia Constantinescu-Strihan

 

 

Casa  Lescovar  din  Constanta  este  interesantă  căci  oferă  4  faţade  variate,  desenate  în  maniera  neoclasică,  cu  dispunerea  logică, suprapusă    a  golurilor  şi ancadramentelor  acestora,  cu  o  anumită  ordine  a  succesiunii  volumelor, dar  şi  cu  anumite  “îndrăzneli”  care  se  abat  de  la  normele  de  compunere  neoclasică.  Printre   abateri  s-ar  cuveni  menţionate  goluri  de  ferestre  rotunde precum  şi  o  serie  de  ancadramente  ovale.

La  faţada  principală,  la  balcoanele  bazate  pe  o  structură  de  beton  armat,  surprinde  şi  chiar  deranjează  absenţa  unor  console,  care  chiar  dacă  nu  sunt  necesare  structurii  de  rezistenţă,  ar  fi  fost  utile  întregirii  spiritului  compoziţiei  neoclasice,  Este posibil, chiar probabil,  că  iniţial  aceste  console  au  existat  dar  s-au  degradat  şi  nu  au  mai  fost  reparate  sau  înlocuite.  Urmele  existente  pe  intradosul  plăcilor  de  beton  armat  confirmă  ipoteza.

Neoclasicismul  impune  în  arhitectură  rigoarea  şi  echilibrul  static  după  modelul  antichităţii.   Neoclasicismul  redescopera  simplitatea  volumelor  construite, profunzimea  naturii,  spre  deosebire  de  stilurile  anterioare  baroc  şi  rococo, concepute  să  uimeasca  cu  orice  preţ.  Dar  uimirea  noastra  apare  la  privirea  tâmplăriei  de  la  intrarea  pe  faţadă  spre  curte,  care  ne  oferă  un  exemplu  perfect  de  stil  secession  la  apogeu.  Probabil  beneficiarul   a  comandat  tâmplăria  în  Transilvania  şi  în  catalogul  de  ofertare  ce   i  s-a  prezentat  a  fost  impresionat  de  desenul  cu  uşa  de  intrare  in  noul  stil, denumit  uneori  şi “Jugendstil” (stil  tânăr)  şi  aşa  a  apărut  un  element  valoros,  surprinzător,  care  oferă  valoare  construcţiei. Concluzia  ar  fi  că  valoarea  unei  construcţii  nu  trebuie  apreciată  după  puritatea  stilistică,  uneori  chiar amestecul  de  stiluri este cel care dă farmec.  Este  cazul  catedralei  din  Sebeş,  construită  pe  parcursul  a  vreo  4  secole, unde  coexistă   în  perfectă  armonie  vreo  5  stiluri.

 Ne  plac  oare  construcţiile  cu  stil  “curat” ?

Ca  să înţelegem  ce  determină  “puritatea  de  stil”, să  ne  referim  la  epoca  de  început  masiv  de  investiţii  la  noi  în  ţară, respectiv  secolul 19. Cine  erau  proiectanţii  investiţiilor ?  Câţiva arhitecţi, în majoritate  francezi, austrieci, cehi, italieni  şi  câţiva  foarte  puţini  arhitecţi  români  şcoliţi  în  special  la  Paris,  de  unde au  învăţat  lecţia  de  stil  neoclasic.  Erau  mult  prea  puţini  pentru  necesarul  de  investiţii  aşa  că  au  apărut  tehnicieni (maistri)  cu  ceva  practică  de  execuţie  şi  care  şi-au  cumpărat  din  străinătate  albume  cu  gravuri  de  faţade  secţiuni  şi  planuri  de  construcţii  executate  în  Europa, în special  Viena, Paris,  Praga, într-o  epocă   în  care  multiplicarea  unui  desen cerea  multă  muncă.  Benficiarului  i se  prezentau  gravurile,  toate  neoclasice  sau  neogotice, din  care  îşi  alegea  ceva.  La  sfârşit, construcţia  era  destul  de  diferită  faţă  de  gravură,  se  respecta  stilul  după  cât  de  generos  era  beneficiarul. În consecinţă,  în  final  stilul  neoclasic  era  mai  mult  sau  mai  puţin  alterat.

Beneficiarii  înstăriţi  angajau  din  cei  câţiva  arhitecti  activi,  care  făceau  lucrări   bine  documentate  şi  care  scoteau  soluţii  având  “stil” nealterat,  fiind  mândri  de  puritatea  de  stil  promovată.  Pentru  tâmplărie, sobe  şi  interioare  erau  specializaţi  alţi  “meşteri”, cu alte  albume  de  gravuri  model, Iar  beneficiarii  alegeau  iarăşi  ce  le  plăcea  la  prima  vedere,  fără  a  ţine  cont  de  “stil”. 

Aşa  se  poate  explica  vila  Brezoi, aparent  de  stil  neoclasic  simplificat, cu  alterări  specific  “secession” la  coloanele  exterioare şi  la  acoperirea  de  turn  şi  lucarne, cu  o  tâmplărie  la  golul  intrarii  de  factură  baroc, dar  cu  feroneria  “secession”, şi,  în  fine,  la  interior  cu  o  compoziţie  de  spirit  neoclasic  dar  cu  detalii  secession  simplificat.

Stilul  secession  a  patruns  mai   greu  în  “vechiul  regat”, el  fiind  destul  de  răspândit  în  Transilvania şi  Bucovina  datorită  uşurinţei  circulaţiei  arhitecţilor  şi  maiştrilor  constructori  în  imperiul  austro-ungar  şi  a  schimbării  rapide  a  “gustului”  beneficiarilor.

Renumele  unor  maiştri  constructori  naturalizaţi  la  noi  în  ţară  s-au  păstrat  până în  prima  jumatate  a  secolului  20, Familiile  Urschitz,  Turconi, Viecelli, Frezza, au  rămas  renumite   pentru  lucrări  de  artă  dar  şi  câţiva  arhitecţi  talentaţi  dintre   care  s-au  remarcat  până  în  secolul  trecut:  Robert Voll, Martina  Vicenzo, Paolo  Stoppa,  Politzer  Geza, toţi  posesori  de  albume – model. Multe  astfel  de  albume  se  mai  pot  găsi  in  biblioteci  sau  în  colecţii  particulare.

Dilema  noastră  este:  dorim  stil  curat,  sau  acceptăm  amestecuri stilistice ?

Celebrul  architect  brăilean  Octav Doicescu,  povestea  prin 1975, într-o  discuţie  cu  colegi  profesionişti,  impresii  dintr-o  călătorie  la  New York: “totul  acolo  e  haotic,  amestec  de  stiluri, volume, materiale,  funcţiuni,  nu  există  sistematizare, …dar  cât  e  de  frumos!”.

 

 

Comentarii

loading...
Loading...
loading...