3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăCulturăDAMIAN DRĂGHICI AND BROTHERS CONCERT ANIVERSAR - „MULȚUMESC #iamgrateful” 31...

DAMIAN DRĂGHICI AND BROTHERS CONCERT ANIVERSAR – „MULȚUMESC #iamgrateful” 31 MARTIE 2020

Toți cei prezenți vor fi purtați într-o călătorie retrospectivă emoționantă, în care vor savura pas cu pas povestea muzicală a vieții sale, trecând prin diversitatea stilurilor muzicale abordate de-a lungul timpului, care l-au inspirat pe artistul Damian Drăghici și i-au influențat cariera muzicală, pornind de la folclor, jazz, rock sau muzică clasică, interpretări ale unor melodii veritabile, prezente în sufletele românilor ce aparțin mai multor generații.

”Am fost un copil sărac într-o familie de lăutari, care au decis că eu trebuia să învăț meseria aceasta, ca apoi să mă însor, să cânt la nunți și să-mi întrețin familia. Mi-am dat seama ca viața mea era bătută în cuie și urma să am un viitor previzibil. Acum, la vârsta de 50 de ani, concertul „MULȚUMESC #iamgrateful” reprezintă felul prin care îmi pot manifesta recunoștința față tot ce mi-a oferit viața, față de tot ceea ce mi-a oferit Dumnezeu și, bineînțeles, pentru cel mai frumos dar pe care l-am primit, pe fiul meu Andrei Yeshua. Sunt fericit că pot împărtăși experiența vieții mele cu publicul, alături de numeroși artiști de notorietate din România și din alte țări care au acceptat invitația de a lua parte la concertul aniversar de la Sala Palatului cu momente interesante și surprize pe care ți eu le voi descoperi la momentul oportun.” – declară cu entuziasm Damian Drăghici.

Biletele pentru concertul aniversar „MULȚUMESC #iamgrateful” au fost puse în vânzare la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc între 50 lei și 200 lei și pot fi achiziționate online de pe Iabilet.ro, Bilet.ro, Startickets.ro, Ticketnet.ro, din rețeaua Eventim.ro, precum și de la oricare dintre magazinele partenere Orange, Vodafone, Germanos, Carrefour, Cărturești, Humanitas și benzinăriile OMV.

Damian Drăghici a început să învețe să cânte la nai, la vârsta de 10 ani, după ce cântase la diferite instrumente încă de la vârsta de 3 ani. La 15 ani cânta și înregistra deja cu Orchestra de muzică populară Radio din București.

A fugit din România la vârsta de 18 ani prin Iugoslavia, ajungând ulterior în Grecia. După ce a cântat o vreme pe străzi și cluburi, a fost descoperit de subsidiara olandeză a firmei Sony Music, care i-a oferit șansa să înregistreze. După o audiție ce a avut loc la Atena, i-a fost oferită o bursă integrală la colegiul de muzică Berklee din Boston. La Berklee nefiind însă niciun profesor de nai cu care să poată studia, a studiat cu profesorul de saxofon George Garzone.

A locuit în Los Angeles, a înregistrat 18 albume și a participat ca invitat pe un album care a câștigat un premiu Grammy, anume albumul „Winter Solstice” al formației Paul Winter Consort în 2006.

A urmat studii în domeniul muzicii la Universitatea de Muzică din Atena Philipos Nakas (1993-1996) și la Colegiul de Muzică Berklee din Boston, SUA (1997-1999), absolvind Bachelor degree cu Magna cum Laudae, Primul roman care a absolvit această școală.

Între 1993 și 2019 a înregistrat peste 20 albume solo, interpretând diferite stiluri muzicale, folclor, pop instrumental, new age, world music și muzică jazz la nai. A cântat alături de Joe Cocker, James Brown și Cindi Lauper, Shaggy, Zucherro,  în cadrul turneului european „Night of the Proms Tour”, desfășurat între 2004 și 2006. În mai 2011, alături de celebrul violonist Nigel Kennedy, la concertul „Classical meets Jazz” din Piața Constituției din Capitală.

Din 2006 până în 2009 a derulat proiectul „Damian & Brothers”, care a îmbinat manifestările muzicale cu mesajele împotriva discriminării etnice. În cadrul proiectului, a scos pe piață două albume „Magdalena” și „Romaniac” și a ținut peste 600 de concerte. Anii care au urmat au însemnat reinventarea sa care a culminat cu un succes fulminant pe piața muzicală românească. 

În această perioadă face o pauză și decide să se implice o perioadă în politică, urmând ca între 2014-2019 să dețină funcția de europarlamentar.

În 2016, decide că este vremea schimbărilor și introduce printre instrumentele tradiționale lăutărești elemente de rock, cum sunt chitara electrică, basul electric, tobele de rock și ritmuri de dubstep, reggae și gypsy blues.

Astfel, ia naștere albumul “Damian & Brothers – “GYPSY ROCK | Change or Die” cu care înregistrează un succes fulminant. Pe acest album apar piese interpretate de cei mai apreciați artiști români ai momentului, precum Delia, Andra, Smiley, Loredana, Dan Bittman, Ștefan Bănică, Connect-R, Lora, Cristina Bălan, Alina Eremia, Feli, Cornel Ilie (Vunk), Zdob și Zdub, Sergiu Ferat, Grasu XXL, Cabron, DOC, Dorian, Flavius Teodosiu, Theodosii Spassov, Omu’ iubit, Sore, Giulia, Jazzy Jo, Vlad Popescu, Blue Noise.

Piesa “În stație la Lizeanu” devine imediat hit și va fi una dintre cele mai ascultate și difuzate melodii din România.  

Tot în 2016, lansează albumul „The American Dream” care reunește 13 piese celebre de jazz din repertoriul unor artiști precum Charlie Parker, John Coltrane, Chick Corea sau Keith Jarrett – toate interpretate la nai. Pe acest album, Damian Drăghici cântă alături de artiști internaționali din prima linie a genului artiști ca: Chris Botti, Arturo Sandoval, Michel Camilo, Stanley Clarke, Luciana Souza, Eddie Daniels, Vinnie Coliuta, Dave Weckl, Russell Ferante, Bob Mintzer și mulți alții.

Anul 2016 înseamnă și o călătorie în Cuba, pentru a găsi legăturile dintre cultura gipsy și cea afro-cubaneză.  Urmare a acestui moment, ia naștere „The Gypsy Cuban Project”, un album de world music care îmbină într-un mod inedit cele două vechi culturi. 

Anul următor, în 2017, este invitatul special la concertul artistei cubaneze Omara Portuondo. A interpretat la nai, piesa intitulată Serenata en Batanga, în duet cu cea supranumită Edith Piaf a Cubei, deținătoare a unui premiu Grammy și cea care este cel mai bine vândut artist din Cuba.

În 2017 participă la un concert în premieră și alături de Sorin Romanescu și Maria Casandra oferă un moment de excepție pe piața muzicală. Sub titulatura „NOD”, cei trei artiști combină cu virtuozitate și creativitate elemente de jazz, muzică electronică și folclorul autohton, într-un mix exploziv de vechi și nou.

În 2018, Damian lansează un proiect muzical deosebit: MCulture. Pe album se regăsesc 13 piese „post-manele” reinterpretate „cu un sound ce îmbină influențe dubstep, trap, jazz, dar si pop, material care aduna unele dintre cele mai bune voci din Romania”. Printre artiștii MCulture se numară Cristina Stroe, Jazzy Jo, Silviu Pașca, Cristina Popa, Skizzo Skillz, Olga Verbitchi, Alex Mladin, Nora Deneș, Eddy Santha, dar și Ilinca Bacila, câștigătoarea Eurovision România din 2017.

În 2018, are loc un recitat de excepție Damian Drăghici & Brothers „Maria lui Brancuși” la Gala România Centenar din cadrul Festivalului Cerbul de Aur 2018, desfășurat în Piața Sfatului din orașul Brașov, România.

 

 

 

Cele mai citite

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Cum îmi amintesc anul 2024

Un bal mascat într-un castel gotic, unde fiecare invitat poartă o mască eclatantă, dar pașii îi trădează nesiguranța. Este anul în care România a...
Ultima oră
Pe aceeași temă