Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

“Cum să fii fericit în România” Povești cotidiene sau nostalgice

Nu e o întrebare, nu e o rețetă - pentru că nu există rețete ale fericirii. Este titlul unui volum apărut la Editura Humanitas, bestseller la recent încheiatul Târg Internațional de Carte Gaudeamus.

Maria Capelos 0 comentarii

Actualizat: 17.12.2017 - 14:20

Este o carte cu mai mulți autori pe tema Cum să fii fericit în România, coordonat de Oana Bârna, căreia i-a revenit dificila misiune de a le da “indicații prețioase” celor care urmau să scrie. Respectiv acelea de a nu cădea în clișee, de a nu scrie texte-eseu, adică texte teoretice, ci de a spune povești: texte care să ilustreze tema printr-un moment sau printr-o întâmplare, chiar dacă fictivă (se admite în literatură!).

 

După cum mărturisește în prefață, și-a dorit ca această carte să conțină “poveștile momentelor de bucurie intense, povești din prezentul simplu, cotidian (micile bucurii) sau povești nostalgice, din alte vremuri.”.

 

Volumul se deschide cu fragmente din Emil Cioran și se intitulează “Cioran despre (ne)fericire”, scriitor pentru care fericirea poate fi momentul când se apropie de gradul zero de luciditate sau atunci când umblă pe un drum pustiu fără a scormoni prin memorie.

 

Foarte dificilă misiunea celor care au scris aici având în vedere că, așa cum spune Gabriel Liiceanu, “fericrea și nefericirea nu sunt ale popoarelor, ci ale indivizilor”! Și totuși, fiecare avem momentele noastre de fericire chiar și într-o țară în care pare a exista vocația nefericirii, după cât se vociferează!

 

“Soluția” pe care o ia în considerare Gabriel Liiceanu apare sub forma unei întrebări – “Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viața la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile?”. Ce-ar fi să putem să înțelegem acest lucru?! Pare a nu fi imposibil după ce citim aceste povești.

Pentru Ioana Pârvulescu fericirea se află în lucruri mărunte pe care ni le descrie într-un capitol intitulat “România redusă la scară. La scara trenului”, unde o călătorie spre Bușteni și peisajul aferent îi readuc în memorie remarca unor străini despre România, “Beautiful landscapes”.

 La Radu Paraschivescu “Fericirea e felul cum îți exerciți zilnic cea mai violentă expresie a gustului, alungându-ți din minte piramida care te va împunge la un moment dat dinăuntru”.

 

 

Un om fericit într-o lume nefericită

 Reîntoarsă în România după o perioadă mai lungă de ședere la Londra, Tatiana Niculescu ne povestește cu o anumită doză de umor cum poți să fii “un om fericit într-o lume nefericită”. Dacă scapi cu spiritul liber din școala românească, dacă reușești să treci printr-un spital fără a lua vreun stafilococ mortal, de ghișeul unui funcționar public cu problema rezolvată, dacă reușești “să nu te uiți la televizor, să-ți faci timp, în schimb, să te uiți la pomi, la flori și la cer, să mănânci vinete și dovlecei gătite cu meșteșug, să iubești pe cineva de-adevăratelea și să te iubească cineva de-adevăratelea”, dacă, dacă… Ei bine, dacă reușești acestea și, pe deasupra “supraviețuiești tuturor nefericirilor colective și individuale și nu ești nici resemnat, nici revoltat, nici mânios, nici apatic înseamnă că te poți numi un om fericit în România”.

 Pentru Anamaria Smigelschi România are “aromele ei”, fie că ele țin de vizual, olfactiv sau de fel de fel de peripeții ce ni-l readuc în vocabular pe Caragiale.

Andrei Pleșu preferă, în capitolul intitulat “Cum era să fii fericit în România”, să ne reamintească ce înseamnau înainte de ‘89 bucurii minimale, negative, interzise și cum au făcut acestea ca acum să “nu mai avem bucuriile paradoxale, dar în același timp chinuite și exaltate, pe care le provoacă universul dictatorial, dar nu avem încă nici bucuriile Vestului”.

 Ce mișto e România!

 Printre autori se numără și Jean A. Harris, scriitoare din SUA, care locuiește în prezent în România, cu un capitol intitulat – cum era și de așteptat, având în vedere cât de pitoresc găsesc străinii traiul în România! – “Ce mișto e România!”. După ce se revoltă pe românii care se plâng de România și povestește dulce-amar peripețiile așezării pe aceste plaiuri, Jean Harris ne spune cum sunt românii: “Frumoși. Talentați. Iubitori de muzică. Prietenoși. Peisajul este spectaculos, iar mâncarea – de milioane. Atunci de ce să nu fiți fericiți în România? Ar putea fi mai rău. V-ați putea trezi în Statele Unite discutând despre bombe termonucleare.”.

 Acestora li se alătură și alte încercări de a defini fericirea în România, purtând semnătura Adriana Bittel, Dan Tapalagă, Vlad Zografi, Clotilde Arand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici, volumul încheindu-se, extrem de inspirat, cu Punctul 7 din chestionarul lui Proust: “Fericirea pe care mi-o visez”. Răspunsurile celor chestionați merg de la “Să ajung rentier” – Dragoș Bucurenci, la “Să am timp și chef” – Andrei Pleșu sau “Să pot trăi într-o lume în care să existe doar cărți, muzică, prieteni și senzații. Acolo, în lumea aceea, eu cântăresc cu multe kilograme mai puțin și dansez în trupa lui Bejart” – Sever Voinescu.

 

Citește totul despre:

#carte #lazi

Comentarii

loading...