După „Legenda Marelui Inchizitor”, Radu Penciulescu revine la Teatrul Naţional din Bucureşti cu un spectacol-studiu după o piesă mai rar jucată a lui Shakespeare. E un „Macbeth” tratat în cheie minimalistă, prin urmare mai puţin spectaculos.
Ion Caramitru, Mircea Rusu, Valeria Seciu şi alţi actori ai naţionalului bucureştean s-au întors la şcoală. Cam asta e prima senzaţie la contactul cu noul „spectacol-studiu” al Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava” şi TNB. Note îi lăsăm să îşi dea singuri, mai ales că majoritatea au trecut de-a lungul timpului şi pe la catedră. Şi nu ştiu dacă, în cazul în care acest spectacol ar fi fost într-adevăr un examen de actorie, ar fi existat note prea mari .
După 1990, la revenirile sale în România, regizorul Radu Penciulescu, cel care a înfiinţat Teatrul Mic, cel care a realizat în anii ’70 spectacole de care se vorbeşte şi astăzi, a preferat să facă ateliere cu actori, şi nu să monteze multe spectacole. Despre „Macbeth” spune că „l-a urmărit ca un blestem toată viaţa”.
Dar, „când te apuci să faci o piesă, apar tot felul de constrângeri, tot felul de probleme care îngrădesc libertatea pe care o ai atunci când te gândeşti la ea”, spune regizorul. Aşa că a ales să facă un spectacol „minimalist”, în care accentul să cadă pe partea politică, nu pe cea magică – reprezentată prin persona¬jele şi prezicerile vrăjitoarelor.
De altfel, spune Penciulescu, vrăjitoarele nici nu fac nişte preziceri uimitoare. Era oarecum firesc ca Macbeth să devină conte de Cowdor după ce îl ucisese pe acesta în luptă. Era firesc ca cel mai viteaz general, în plus şi văr al actualului conducător, să devină rege. Pentru că, la vremea respectivă, monarhia scoţiană nu era ereditară. Numai că, regele Duncan îl numeşte pe fiul său Malcolm succesor al tronului, lucru care declanşează nemulţumirea lui Macbeth, care îşi aduce aminte de prezicerile cerşetoarelor pe care le-a întâlnit pe drum la întoarcerea de la război.
Astfel, crimele sale capătă o oarecare legitimitate şi îl face pe Macbeth nu atât un criminal sângeros, ci doar un om însetat de putere. Sigur că Lady Macbeth are rolul ei în a-l convinge pe general să comită crimele, dar nici ea, nici el nu îşi arată în spectacolul de la TNB, în primul rând, valenţele de ucigaşi. Aproape că îţi pare rău, spre final, de nebunia în care a căzut femeia şi începi să iei aminte la motivaţiile generalului.
Dar nu vă aşteptaţi la un „Macbeth” cu o montare de mari dimensiuni, cu decoruri şi lumini spectaculoase. Poate şi de asta, autorii au preferat să treacă „un studiu” ca subtitlu al spectacolului. Pentru că în faţa spectatorilor „studiul” se rezumă doar la tratarea într-o zonă „minimalistă” a piesei. Adică „lucrarea de artă este redusă la structurile ei fundamentale”, după cum scrie în definiţia din caietul-program.
Scena de la Naţional, unde sunt poziţionaţi şi spectatorii (pe gradene), are probleme de acustică. Şi mai ales, în momentul în care actorii sunt cu spatele la o anumită parte a publicului nu prea se înţelege textul. Aşa că şi la monologurile lui Macbeth şi la restul piesei unii dintre spectatori pierd o parte din text.
Despre Ion Caramitru, Valeria Seciu, Mircea Rusu şi Dorin Andone, Alexadru Bindea, adică cei care se fac remarcaţi în această montare, se poate spune că au avut şi vremuri mai bune. De altfel, toţi sunt corecţi, dar nu sclipitori, de parcă ar fi împiedicaţi de faptul că regizorul nu i-a lăsat „să joace”. Şi cum montarea se bazează aproape exclusiv pe actori, cele două ore şi jumătate nu trec chiar atât de uşor. Mai ales că nu sunt alte elemente care „să îţi ia ochii”.
MACBETH
2h 30min.
regia: Radu Penciulescu.
scenografia: Florilena Popescu – Fărcăşanu
cu: Ion Carmitru, Valeria Seciu, Matei Alexandru,
Mircea Rusu, Dorin Andone, Mihai Calotă, Ovidiu
Cuncea, Eduard Adam, Alexandru Bindea (…)
preţ: 30 – 50 lei.
Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” – Sala Mare
