Constantin Flondor, artist ce a impresionat și influențat întreaga suflare artistică românească și-o mai face încă prin pictură, desen, instalații, performance, mail-art, film, s-a născut la 16 decembrie 1936 la Cernăuți, Bucovina, într-o familie înrudită cu cea a marelui unionist Iancu Flondor. În 1940, când România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române din Basarabia și din partea nordică a regiunii Bucovina, familia Flondor s-a refugiat la București și mai pe urmă, în 1949, s-a stabilit la Timișoara. Așadar, în 1950, îl găsim pe tânărul Constantin Flondor elev al Liceului de Arte Plastice din Timișoara. Studiile liceale și le face sub îndrumarea profesorului Iuliu Podlipny, care îl recomandă printr-o scrisoare datorită căreia, în 1954, în pofida dosarului care dădea prost pentru socotelile comuniste, reușește să fie admis la Institutul „Nicolae Grigorescu“ din București, unde va studia pictura. Formația sa din Institut, din pricina unor profesori ale căror nume și operă, din lipsă de valoare, istoria artei nu-i pomenește, era tot ceea ce poate fi mai incomplet. După finalizarea studiilor universitare, o ia pe cont propriu, ca autodidact, pe care niciun alt maestru decât propriul său instinct și nicio încurajare decât aspirațiile și dorința de a cunoaște n-aveau să îl conducă. În 1960, refuză repartiția la Medgidia și lucrează sporadic ca pictor executant la Opera Română și Teatrul Maghiar din Timișoara. În 1962, obține un post de profesor la Liceul de Arte Plastice, unde contribuie, alături de membrii grupului Sigma, la elaborarea și implementarea programului de reformare pedagogică a învățământului liceal vocațional. În 1966, alături de Ștefan Bertalan, Roman Cotoșman, toți, preocupați de experiențe în domeniul artei și cercetării vizuale, formează grupul „1+1+1” care se dizolvă în 1969, când se pun bazele grupului „Sigma”: Ștefan Bertalan, Lucian Codreanu (matematician), Constantin Flondor, Ioan Gaiță, Elisei Rusu, Doru Tulcan, care, în 1969, vor participa cu mult succes la Bienala de Artă Constructivistă de la Nürenberg. În 1985, Constantin Flondor devine cofondator al grupării „Prolog”, alături de Paul Gherasim, Christian Paraschiv, Horea Paștina și Mihai Sârbulescu. Din 1991 până în 2002, este cadru didactic universitar la Facultatea de Artă din cadrul Universității de Vest Timișoara și, din 1993, profesor invitat la Sommermalakademie Beratzhause, Germania.
Premiat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, de American-Romanian Academy of Arts and Sciences (ARAA) Los Angeles, USA, de Academia Română cu premiul „Ion Andreescu” și decorat de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural”, Constantin Flondor este unul dintre cei mai importanți artiști contemporani care, în cei aproximativ 50 de ani de creație, a traversat o experiență complexă în domeniul cercetării interdisciplinare al experimentului plastic.
Mraia Pașc: Constantin Flondor. Născut la Cernăuţi.
Mihai Sârbulescu.: M-am întrebat, să ştii, unde oare s-a născut cu adevărat Tinu (Constantin, n.n.) Flondor. În cer s-a născut? Ori tocmai la Cernăuţi? El este, Tinu, cufundat pe de-a întregul în stele şi în nori, şi-n ceruri nalte. Floare-albastră, brânduşă de toamnă! A dedicat o întreagă serie de picturi acestei frumoase flori crescute din nori. Eminescu, iubirea lui. Cernăuţi cuprinde cerul. Cerul cuprinde cernerea. Cernerea cuprinde cerneala pentru a desena. Albul mieilor de nea.
Tinu a avut o perioadă când picta ceruri, a studiat norii. Îi cunoaşte pe nume, pe cei aducători ploaie şi pe cei victorioşi, de înalt luminos. Coriolan Babeţi inventează, într-un frumos text de catalog, un cuvânt dedicat anume pentru a-l caracteriza pe iubitul nostru Tinu: noritate.
Hai să ne lăudăm cu prietenia lui! Este, ştim bine, cavaler, investit cu noblețe chiar de la naștere, prin genealogia sa. Cavaler din veche şi nobilă stirpe, cavaler de Flondor. O stradă din Bucureştei poartă acest nume. Bunicul poartă corespondenţă cu Mihail Kogălniceanu. Iar el însuşi, Tinu… un om extraordinar!!! Este o onoare și este o bucurie să fim contemporanii lui Tinu, să fim pe lume împreună cu el. Și alături de el!
M.P.: Ajuns din Cernăuţi, la Timişoara, ştia deja că vrea să devină pictor. Urmează liceul de artă cu profesorul Julius Podlipny. Un profesor cu totul special, sever, dar cu o charismă a lui. Cum se face că aproape mai mereu ajungem să ne amintim de profesorii severi pe care i-am avut?
M.S.: Ustură încă palma? Lovituri cu rigla…
M.P.: În metoda pedagogică a lui Podlipny guma de şters era interzisă. Nu-şi lăsa elevii ,,să se sprijine pe gumă”, vorba lui Horea Paştina.
M.S.: Splendid zice Horea: ,,Eu mă sprijin pe gumă”. A şterge, a da deoparte… A înlătura. A trece de la tine, a uita. Să ştii însă, guma mai lasă şi pete. De aici interdicţia lui Podlipny. Voia o execuţie perfectă.
Mihai Horea mi-a spus că nici lui Camil Ressu, profesorului său, nu prea îi convenea să umbli cu guma. Chiar o interzicea. Trebuie să te concentrezi întratât, spunea, încât să faci ca această gumă, ştersătura, întoarcerea din drum, să nu fie necesară. Exact inversul atitudinii, la fel de genială, a lui Horea Paştina. Acestea două sunt: a fi, sau a nu fi. Dai cu guma, sau nu? Oricum, individualitatea metodei e grăitoare: La Podlipny, o reţetă pentru atacul unei foi de hârtie. La Horea Paştina, altceva, una cosa mentale. Delicateţe pură.
M.P.: Podlipny era un adevărat reţetar. Impunea să începi o lucrare cu un creion cu vârf tare, să continui cu vârf moale şi tot aşa… Cum o fi scăpat Tinu Flondor teafăr? Tu le spui studenţilor tăi că nu există reţete.
M.S.: Am discutat asta cu Tinu. Mi-a răspuns la obiect: depinde de ce fel de efect cauţi. Dacă eşti pe calea unei expresii anume şi către ea te îndrepţi cu tot dinadinsul, trebuie o anumită tehnică. De exemplu, când pictezi subţire, nu foloseşti cuţitul. Dacă vrei gros, bagă cuţitul… Tot aşa şi cu vârful de creion tare şi vârful moale, moale şi mai gras, cu venirea lor pe suprafaţa hârtiei, ordonată sau nu. Depinde ce efect cauţi.
M.P.: Tu nu cauţi efecte?
M.S.: Sunt efecte şi efecte. Bine ar fi ca toate să fie afecte, să le porţi ca pe-o rană. Din curiozitate m-aș apleca poate asupra artei regizorale, ca să pricep mai bine ce este efectul scenic. Este o piruetă, o figură de stil. Un alb, de exemplu, care face să amuţească totul în jur. Sau un negru, coborâtor de cortină. Final absolut.
M.P.: Tinu Flondor povesteşte că Podlipny era un profesor sever, că îl trata cu asprime. Toţi elevii lui făceau de studii de perspectivă, controlul liniilor de fugă cu ajutorul liniilor de control verticale şi orizontale – sună a curs intensiv de geometrie mai degrabă, decât a studiu de pictură.
M.S.: Sună şi a pisălogeală. Tinu Flondor are însă, din tinereţea lui, două pasiuni aparent contradictorii: geometria şi poezia. Cerul înalt, noritate. Văz-duh, descompune, ori recompune el acest adânc cuvânt al limbii româneşti. Asta vede el, aşa vede. Duhul de viaţă făcător. Este profund îndrăgostit de Eminescu, poate să recite zeci de versuri pe dinafară şi, în acelaşi timp, ştie geometrie.
Geometria lui Tinu? Citez Eminescu, alt geometru, poemul Cristalografie:
,,Când aduce blonda Liză
Socoteala unei vedre,
Universul cristaliză
Hexacontetraedre!”
Acesta este pictorul Tinu Flondor. Fascinat de faptul că, în ciuda lui Eminescu, Platon nu admite pe lume decât numai cinci poliedre regulate. De ce cinci şi numai cinci poliedre regulate? Şi de ce fără hexacontetraedre printre noi? Te întreb pe tine, Maria. O fi oare ea, Liza de vină, vinul din vadra ei, ori misterele eleusiace? Ori poate va fi fiind vinovat profesorul Tinu însuşi? Sau, cu versul lui Tristan Tzara, citat mie tot de Tinu: ,,Vină-i poate primăvara!”
M.P.: Pe cât de geometru este Tinu Flondor, tot pe atât de văzduhist.
M.S.: Văz duh, traduce el.
Ieşit din Institut, şi-a dat seama că habar nu are ce este pictura. Simţea, dar nu înţelegea încă. De la profesorii lui nu învăţase nimic. Scârbit, a aruncat tuburile de culoare într-o debara! S-a apucat de studiul matematicii, începuse să iubească geometria mai mult decât pictura. Prin geometrie şi prin camera de fotografiat s-a reîmprietenit cu pictura; făcea fotografii prin păduri, pe câmpuri, prin oraş… A studiat Paul Klee.
M.P.: Tinu Flondor intră tot la capitolul autodidacţi. Profesorul din Institut pe care îl evocă cu drag este Catul Bogdan. Îşi aminteşte că acesta vorbea studenţilor lui despre limbajul plastic, despre dozaj… Venea din şcoala franceză.
M.S.: Catul Bogdan a fost profesorul lui Florin Mitroi. Tinu Flondor prieten fiind cu Mitroi, se ducea la clasa lui să-l viziteze. Aşa se face că l-a auzit vorbind pe Catul Bogdan. I-a sunat bine auzului, demnă lecţia de a fi luată în seamă. Până chiar şi în ziua de azi.
Tinu este şi un excepţional pedagog. Dar de ce trebuie să vorbeşti, să explici pictura?
M.P.: Să priceapă ceilalţi.
M.S.: Pictura nu-i doar inimă, sentiment, talent, inspiraţie. Şi nici cu sportul nu se prea aseamănă, deşi Ion Grigorescu, cu săritura cu prăjina din tinerețea lui, m-ar putea contrazice. ,,Bagă tare!”, spun unii. ,,Forţă!” Şi, corul, în întregime: ,,Dă-ţi drumul!” Da, pictura este ca un tobogan. Dar mai are şi minte omul, nu numai muşchi! Şi e bine să o pună în lucru. Să priceapă măcar atât cât este de înţeles cum stau lucrurile cu acest tobogan, pictura… Cu acest sport fără asemănare. „Una cosa mentale”, formula lui Leonardo, înţelegem greu ce a vrut el să spună, să predice urmaşilor săi. Se aplică şi jucătorilor cu balonul rotund? Ori săritorilor cu prăjina? Cu siguranţă. Tuturor nouă, oamenilor, ni se potriveşte! Practica creştinătăţii spune că mintea trebuie coborâtă în inimă. De ce mintea trebuie să fie coborâtă în inimă? Pentru a gândi din toata inima! Asta a vrut Leonardo să spună. Nu să execuţi din cap, ,,conceptual”, cum s-ar putea interpreta astăzi, chestii reci şi seci. După meci. Sau după melci… Din câte ştiu, numai zeiţa înţelepciunii, Pallas-Atena, s-a izvodit din creştetul tatălui ei, Zeus, echipată cu coiful de arme pe frunte, cu platoşă şi cu suliţa în mână, gata de luptă… Ca o floare de lotus ieşită din mâlul cel mai adânc al mlaştinilor, ori precum misteriosul surâs al lui Gothama, pătruns şi el brusc de înţelepciune, asemănat de unii istorici cu cel al zîmbetului Giocondei. Înţelepciunea este rece şi seacă? Nu. Înţelepciunea este foc aprins, împroaşcă scântei. Dăunează sănătăţii, cum zice la televizor.
M.P.: Ce ne facem cu studenţii de astăzi care vin învăţaţi deja, de capul lor?
M.S.: Vorba lui Socrate, trebuie să începi cu nu ştiu. Dacă începi cu ştiu, ai terminat şcoala fără a o fi început măcar.
