16.7 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăCulturăCasa memorială a scriitorilor Victor Eftimiu și Cezar Ivănescu, clasată în...

Casa memorială a scriitorilor Victor Eftimiu și Cezar Ivănescu, clasată în regim de urgență

Casa memorială a scriitorilor Victor Eftimiu și Cezar Ivănescu a obținut titlul de monument istoric. În urma demersurilor Clarei Aruștei, fiica poetului Cezar Ivănescu, susținute de către Senatorul USR Dan Lungu, Institutul Național al Patrimoniului a constatat că se impune declanșarea procedurii de clasare în regim de urgență a casei memoriale în care au locuit pe rând cei doi scriitori. Totodată, reprezentanții Direcției pentru Cultură a Municipiului București au reacționat rapid, declanșând procedura de clasare.

Clădirea în care doi importanți scriitori ai noștri au locuit pentru perioade îndelungate datează din anul 1894 și a aparținut inițial părinților lui Victor Eftimiu. Scriitorul a locuit acolo aproximativ zece ani, între 1897 și 1905, pentru ca mai apoi, din 1986, până în anul 2008, casa să-l găzduiască pe ieșeanul Cezar Ivănescu. „Vreau să mulțumesc tuturor celor care au sprijinit salvarea casei: semnatari ai scrisorii deschise, arhitecți, filologi, oameni politici, ziariști sau asociații profesionale și culturale. Recunoașterea statutului de monument istoric, în curs de clasare, este rezultatul implicării noastre și reprezintă un omagiu adus celor două personalități marcante ale culturii române”, a menționat Clara Aruștei.

„Mă bucur că, de această dată, Ministerul a reacționat cu celeritate și a contactat instituțiile responsabile. Această clasare de urgență, oricum întârziată cu doi ani, este totuși o mică dovadă a faptului că ne putem îndrepta către normalitate, dacă avem voință și dacă nu obosim să ne cerem drepturile și să luptăm pentru ele. Sper din tot sufletul însă că procedurile nu se vor opri aici și că recunoașterea statutului monumentului va aduce după sine și respectarea tuturor prevederilor legale”, a declarat Senatorul USR Dan Lungu.

Monumentul este situat la adresa Strada Silvestru, nr. 50, la colț cu Bulevardul Dacia, nr. 136 și continuă însă să fie amenințată de faptul că în proximitatea lui a început deja construirea unui bloc, care i-ar afecta vizibil starea și i-ar știrbi importanța. „În opinia mea, odată ce a obținut statutul de monument, trebuie ca autoritățile să conștientizeze că această casă memorială este expusă acum unui pericol iminent de distrugere ca urmare a construirii în imediata sa apropriere a blocului, care are cinci niveluri. Trebuie impuse anumite măsuri precum oprirea construirii blocului în cauză, până la clarificarea juridică a situației”, a mai adăugat aceasta. Fiica lui Cezar Ivănescu a menționat că solicită, totodată cercetarea de către organele abilitate a modului în care a fost emisă autorizația de construire a blocului și a subliniat că va continua lupta pentru salvarea casei, notificând Primăria Capitalei și depunând o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals, înșelăciune și abuz în serviciu. „Sper totuși ca Primăria Capitalei, prin Primarul General Gabriela Firea să înțeleagă și să accepte că protejarea patrimoniului cultural este o obligație a instituției pe care o conduce.”

Poetul Cezar Ivănescu (1986 – 2008) a fost absolvent al Facultății de Filologie din Iași, loc în care și-a făcut și debutul literar. A fost atât un mare poet, eseist, traducător și dramaturg, cât și un bun profesor de limba și literatura română. De-a lungul carierei sale, a obținut cele mai importante premii literare din România, anume Marele Premiu al Festivalului naţional de poezie „Mihai Eminescu”, în anul 1968, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, în anul 1981 sau Marele Premiu al Festivalului Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”, în anul 2004. De origine albaneză, scriitorul Victor Eftimiu (1889 – 1972), care a locuit cel dintâi în construcția aflată acum în pericol, a fost un important dramaturg, eseist, povestitor și traducător, membru al Academiei Române. El este astăzi mai curând apreciat în Albania, decât în România, primind în anul 1971 din partea Guvernului Albanez chiar Ordinul „Naim Frasferi”, adică cea mai înaltă distincție culturală albaneză.

Cele mai citite

Nici în 2024 nu vor fi taxe noi, promite Ciucă

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președinte al PNL, promite că, în anul 2024, în România nu vor fi "taxe noi". "Cota unică este foarte atractivă...

Marton Fucsovics a câștigat marele trofeu la Țiriac Open

Tenismanul maghiar Marton Fucsovics a câştigat turneul ATP 250 Ţiriac Open, disputat în această săptămână la baza sportivă Năstase/Marica din Capitală, după ce l-a...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...
Ultima oră
Pe aceeași temă