Bradul este un arbore emblematic al spațiului românesc, cu semnificaţii multiple ce trimit la viaţă, moarte, verticalitate, demnitate, dârzenie, înălţare spirituală și, mai recent, în ultimii o sută cinzeci de ani, la Crăciun, cu toate bucuriile, dar și cu excesele consumiste. Din păcate, pentru mulți minunea Nașterii Domnului pălește sub jocul de artificii! Și la această nouă expoziție, bradul este o ”curea de transmisie” a unor mesaje ce țin de istoria noastră de la începutul modernității, dar și de cea foarte recentă. Observ cum în iureșul vieții, fie pentru disperată supraviețuire sau fie întru hedonism, așa cum s-au făcut jocurile după 1989, se minimalizează jertfa, se ocultează adevărul, și se uită cinstirea profundă a martirilor și eroilor neamului. Demersul meu de la Liceul Anastasia Popescu este o lacrimă, o rugă, un strigăt într-o” pădure” curată, sensibilă, cu ”brazi” tineri!
Elena Murariu
Educația prin cultură
Despre Educația prin cultură, un proiect al școlii noastre – acum, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”- discutăm de mai bine de cinci ani, cu această limpezime a termenilor (dar proiectul a existat, difuz, încă de când a demarat școala însăși, acum un sfert de veac).
În tot acest timp, spațiile claselor, holurile, toate locurile care se pretau la a susține cultural educația, au fost exploatate maximal. S-au succedat expoziții ale unor artiști contemporani renumiți, întâlniri cu mari scriitori, artiști și muzicieni, cu oameni de știință, teologi și jurnaliști, colaborări cu Muzeul Literaturii Române, cu Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Națională, Agenția de CArte, cu teatre, ori diverse canale de televiziune și de radio dedicate culturii și educației.
Cartea, Muzica, Artele vizuale, Științele devin tot atâtea provocări valoroase pentru copiii care cresc într-un mediu unde este privilegiat accesul la descoperire, la reflecție și la exploatarea propriului potențial creativ. Cititori și consumatori de cultură avizați, ei vor forma, sperăm noi, masa critică de care avem nevoie, urmând să suțină, când vor deveni adulți, calitatea reală a educației și a culturii românești.
Istoria, un domeniu atât de invocat astăzi, îi poate aduce pe copii extrem de aproape de evenimente trecute, dar și de oameni, de eroi care vor reprezenta modele către care să își îndrepte aspirațiile. Modele de onestitate, de curaj, de spirit de jertfă.
Expoziția – eveniment pe care o propunem publicului tânăr, în mod special, dar care va emoționa, cu siguranță, pe vizitatorul de orice vârstă, cuprinde, într-o îmbrățișare peste timp, tineri eroi, a căror inimă a bătut pentru Pământul Țării și care ne privesc senini din eternitatea sfințeniei. Că de ei ne despart trei veacuri, ori doar trei zeci de ani… nu ne apare la fel, din perspectiva nemuririi?
Prof. Mona Șerbănescu
Și noi suntem Brazii?
O cercetare vizual-spirituală despre ipostazele jertfirii, cu forma cea mai răscolitoare a jertfirii de sine, ne propune, de câțiva ani, artista Elena Murariu. ”Bradul”, o primă personală ce punea în pagina conceptului despre relația dintre obiectul jertfei și înălțarea spirituală, a oferit, încă din 2015, un întreg instrumentar plastic – pictură, grafică, fotografie, instalație-obiect – în slujba unui discurs mereu atent la detaliul omniscient al simbolului ales.
Dacă în 2015 și în anii imediat următori, ”Bradul” recupera scena istoriei trăite și a istoriei asumate de și prin martiriul Sfinților Brâncoveni, iată că, la 30 de ani de la Revoluția tinerilor martiri din decembrie 1989, Elena Murariu duce mai departe rostogolirea simbolului într-o nouă personală – ”Brazii”, într-un context în care citatele vizuale de pe crucile din Cimitirul Eroilor din București se întâlnesc cu citatele fizice ale brazilor doborâți, la fiecare sfârșit de an, de impulsuri consumeriste. Contextul post-istoriei și al bolilor post post-moderniste sunt un fundal al ”Brazilor” ce, parafrazând un vers al lui Lucian Blaga, ar fi putut să fie, dar n-o să fie niciodată. În 2019, discursul Elenei Murariu despre jertfirea de sine e situat la întâlnirea dintre spiritual și consumism, dintre sacru și profan, dintre lumea ce încă mai gândește în versuri și lumea ridicată din cuțite și pahare.
Tehnicile plastice urmăresc, uneori cu detaliu și măiestrie de orfevrier, planurile construcțiile ascendente-descendente ale ”Brazilor”, în toate formele lor de expresivitate ante și post-consumeristă, ante și post-inițiere pe drumul Înălțării. Instalația din brazii aruncați la gunoiul deșertăciunii umane face și mai reactivă propunerea de re-semantizare a ”Brazilor”. Astfel, martori ai unui discurs plastic penetrant stilistic și conceptual, suntem puși să alegem fiecare dintre noi felul în care putem rezona cu avatarurile jertfirii de sine. Pentru că, pe un drum sau altul, între bine și rău, dilema ne poate urmări și pe noi: și noi suntem Brazii?
Dan Mircea Cipariu
