Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Autodeterminării popoarelor a favorizat împlinirea visului nostru de unire

Începând de azi, 1 decembrie 2017, intrăm în anul Marii Uniri, anul în care ne pregătim să sărbătorim Centenarul, prezentându-ne lumii cu tot ce am construit în 100 de ani de unitate națională.

Maria Capelos 0 comentarii

Actualizat: 14.12.2017 - 14:16

Despre Marea Unire și necesitatea cunoașterii trecutului, a contextului în care am devenit România Mare, vorbim cu doctorul în istorie Constantin Corneanu, președintele consiliului-director al Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu“.

RL: Se spune că democrația se ofilește în absența memoriei. Istoria trebuie și ea să ne fie reamintită din când în când?

O rememorare a faptelor istorice, a clipelor care au devenit istorie se impune deoarece înțelegând faptele din trecut, deciziile luate, contextul în care s-au manifestat anumite atitudini și nu numai, putem înțelege prezentul și, uneori, prevedea viitorul. În Occident se vorbește mult, cu precădere în domeniul militar, despre „lecții învățate“ ceea ce implică o înțelegere a celor întâmplate și concluziile necesare pentru a modela prezentul. O rememorare permanentă a celor petrecute în istorie ne poate ajuta să sesizăm derapajele de la un curs democratic astfel încât să putem interveni în corectarea erorilor și nu în perpetuarea lor.

 Punându-ne în pielea unui tânăr vă întreb: de ce trebuie să ne cunoaștem istoria? De ce trebuie să știm când și cum s-a constituit România Mare și pe ce baze?

 Este o chestiune de educație, de permanent respect față de memoria înaintașilor, față de o identitate națională care te individualizează într-o lume din ce în ce mai globalizată. Cunoașterea drumului istoric, a contextului intern și internațional, a sacrificiilor făcute pentru realizarea acestui mare ideal național, întregirea țării, sunt utile în a-ți defini apartenența la un spațiu cultural, civilizațional, istorico-geografic.

Cunoașterea propriei istorii naționale, precum și a modului în care s-a constituit România Mare, modul democratic în care s-a petrecut acest proces, ne pot fi de ajutor în înțelegerea evenimentelor prezente și viitoare, în a percepe și a înțelege temerile și îngrijorările unora dintre concetățenii noștri; fără a mai vorbi despre pasiunile și neadevărurile din discursul unor concetățeni ai spațiului de valori euroatlantic și nu numai.

 Vorbiți-ne puțin de contextul intern și internațional în care a fost făcută Marea Unire.

 În contextul eșecurilor militare de pe Frontul de Vest al Germaniei și Austro-Ungariei, ca urmare a consistentului sprijin militar american, precum și al dezagregării spatelui frontului Puterilor Centrale sub impactul ideilor Revoluției bolșevice din octombrie 1917 și al principiilor expuse de către președintele american W. Wilson privind organizarera lumii după război, operațiunile militare din Marele Război aveau să se încheie pe 11 noiembrie 1918. Încurajată de Franța prin diferite canale politico-diplomatice, România a reintrat în război pe 10 noiembrie 1918. S-a făcut un efort teribil din punct de vedere logistic pentru a se asigura trecerea Carpaților de către unitățile și subunitățile Diviziilor 7 infanterie și 1 Vânători la mijlocul lui noiembrie 1918. Obiectivul nostru strategic era să blocăm posibilitatea ca armata ungară și Gărzile Naționale maghiare să instaureze teroarea pe întreg teritoriul Transilvaniei și să-i împiedice, astfel, pe românii transilvăneni în manifestarea lor de voință privind unirea cu România.

Deciziile istorice luate la Chișinău (27 martie 1918), Cernăuți (28 noiembrie 1918) și Alba-Iulia (1 decembrie 1918) aveau să fie supuse unui îndelungat și complex proces de recunoaștere din punct de vedere al dreptului internațional în cadrul Conferințelor de Pace inaugurate la Paris/Versailles în 1919.

 Care au fost argumentele noastre în fața Marilor Puteri pentru a ne susține actul de la 1 Decembrie 1918?

 În susținerea noastră ne-am bazat pe Tratatul de Alianță cu Antanta din 4 august 1916 prin care Aliații Occidentali ne-au recunoscut, la intrarea noastră în Marele Război, drepturile noastre istorice asupra provinciilor românești aflate în stăpânirea Austro-Ungariei. Aplicarea principiului autodeterminării popoarelor de către românii transilvăneni, bucovineni și basarabeni a generat deciziile de la Chișinău, Cernăuți și Alba-Iulia ceea ce a reprezentat un argument extrem de important în dialogul politico-diplomatic de la Conferința Păcii.

Au fost și destul de multe neînțelegeri cu Aliații Occidentali în ceea ce privește problema Banatului, a campaniei românești din Ungaria din anii 1919 – 1920 generată de pericolul bolșevizării spațiului Europei Centrale și de perspectiva pierderii Transilvaniei pe calea armelor, a Basarabiei și a posibilei intervenții în Războiul Civil din Rusia bolșevică etc.

 În ce constă, de fapt, unitatea noastră? Pe ce principii a fost creată?

Unitatea noastră de limbă, cultură, credință, precum și cea geografică, conștiința apartenenței la un spațiu de civilizație comun sunt certitudini care au contat în procesul nostru de redeșteptare națională din secolele XIX și XX.

Toate cele enumerate mai sus au contat enorm în deciziile pe care liderii politici ai românilor din provinciile istorice le-au luat, în deplin acord cu națiunea pe care o reprezentau, de unire cu România, renunțând la condițiile inițiale, unele gândite, altele votate. Principiul autodeterminării popoarelor a fost instrumentul politico-juridic care a favorizat împlinirea visului nostru de unire.

 În ce măsură unitatea noastră ține strict de noi? De politica noastră internă și internațională?

 Unitatea noastră națională, adică respectarea articolului 1 din Constituția României care prevede că suntem un stat național, unitar și indivizibil, independent, ține de modul în care o gestionăm. Pe măsură ce România va deveni o democrație consolidată, un exportator de securitate și prosperitate va fi din ce în ce mai dificil ca anumite tendințe separatiste sau de autonomie culturală, și nu numai, să aibă o prea mare aderență la marea masă a cetățenilor.

În plan internațional, anumite evoluții ale relațiilor internaționale generate de nerespectarea dreptului internațional, suveranității și independenței statelor provoacă îngrijorare și chiar teamă. Apartenența la spațiul de valori și de securitate euroatlantic ne oferă o serie de garanții în ceea ce privește posibilitatea ca articolul 1 din Constituția României să fie respectat de vecini și de prieteni.

 Istoric vorbind, cărui spațiu geografic îi aparținem?

 Geograful Simion Mehedinţi, studiind poziţia României, în ansamblul continentului european, ajungea la concluzia că ţara noastră este situată la frontiera orientală a Europei peninsulare. Numeroşi autori au considerat România ca fiind o ţară balcanică; fără a insista prea mult pe sensul peiorativ al termenului „balcanic“, este foarte bine cunoscut că această concepţie este inexactă, căci ea nu se sprijină pe o bază geografică adevărată. Ideea care se impune, ca rezultantă a studiilor geografice şi geopolitice, este aceea că România aparţine Europei Centrale.

În evul mediu, Moldova şi Muntenia vor reprezenta cele dintâi formaţiuni politice europene în frontul stepei, adică vor lua împreună rolul Daciei antice faţă de istmul ponto-baltic. Având în vedere desfăşurarea evenimentelor istorice, putem aprecia că marginea răsăriteană a pământului dacic a fost, din antichitate și până azi, hotarul de răsărit al Europei şi continuă să fie.

Timp de trei mii de ani, poporul român, în calitatea sa de popor carpatic sau de popor mărginaş (Randvolk), a fost o strajă de continuă veghe în bastionul cel mai înaintat al Europei spre Răsărit, Nistrul devenind „simbol geopolitic“.

 Unirea de la 1918 a avut particularități distincte față de formarea altor state? Având în vedere că, deși spunem că suntem un stat tânăr, există și alte state în Europa care s-au format aproximativ în aceeași perioadă.

 Pentru împlinirea idealului nostru de întregire au fost făcute sacrificii imense pe câmpurile de luptă ale Marelui Război (1914 – 1918), precum și numeroase eforturi politico-diplomatice de recunoaștere a drepturilor noastre istorice, iar după decembrie 1918 a trebuit să luptăm cu arma în mână, nu numai la masa verde a diplomației, pentru acceptarea și respectarea deciziilor românilor.

La sfârșitul Primului Război Mondial, în contextul destrămării Imperiilor Otoman, Habsburgic și Țarist, Polonia, Cehoslovacia, Finlanda și viitoarea Iugoslavie s-au născut alături de România Mare.

 Care au fost principalii actori – personalități românești vizionare – care au pus în scenă actul Marii Uniri, l-au făcut posibil? Aduceți-ne aminte de ei.

Artizanul Marii Uniri, cu luminile și umbrele ei, a fost Ion I. C. Brătianu, președintele PNL și prim-ministrul în funcție la intrarea României în Marele Război. El este omul politic și de stat care a negociat drumul nostru către întregire, a apărat cu înverșunare și diplomație drepturile și adevărurile noastre istorice la Conferința Păcii și nu numai. Alături de el pot fi nominalizați lideri politico-militari din Vechiul Regat și din provinciile istorice românești: Ștefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Octavian Goga, Alexandru Vaida-Voevod, Gheorghe Pop de Băsești, Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan, Iancu Flondor, Ion Inculeț, Daniel Ciugureanu, Alexandru Marghiloman, Alexandru Averescu și mulți alți intelectuali și patrioți români. Familia regală a României a stat alături de toți oamenii politici și de stat ai României angrenați în teribilul efort de realizare a unității naționale.

De azi intrăm în linie dreaptă în a ne pregăti  Centenarul. Este un simplu prilej de sărbătoare sau și o modalitate prin care să ne reafirmăm unitatea în cancelariile lumii?

Este o zi de sărbătoare, de exprimare a bucuriei pentru ceea ce s-a petrecut în urmă cu 99 de ani, împlinirea unui vis, și, totodată, este începutul unui lung drum care presupune pasiune și dăruire. Un drum pe care trebuie să reafirmăm, cu inteligență și diplomație, adevărurile luptei noastre pentru unitate națională, dreptul nostru de-a fi împreună și, totodată, dorința de-a fi și de-a rămâne pururea uniți. 

Ce înseamnă a fi patriot? Cum ați defini această noțiune având în vedere că ea este din ce în ce mai diferit înțeleasă de fiecare dintre noi? Ce are în comun patriotismul cu naționalismul? Sau ce le diferențiază?

A-ți iubi țara, locul în care te-ai născut și ai crescut, te-ai format și educat nu este ceva rău sau rușinos! Există o sumă de valori, ale trecutului și prezentului, care îți conferă o identitate națională de care nu trebuie să te rușinezi! Tragic este când în numele propriilor tale valori nesocotești pe cele ale altora și încerci să le anulezi prin forța dreptului sau dreptul forței. Într-un astfel de caz, patriotismul/naționalismul tău, devine un lucru reprobabil. Într-o lume a globalizării, abandonarea cunoașterii propriei istorii, a devenirii spațiului în care te-ai născut și trăiești, nu reprezintă un lucru demn de aplaudat! Pe măsură ce nivelul de educație devine îndoielnic, iar plăcerile și viciile ne domină existența, ne îndepărtăm de sentimentul iubirii de țară, ne înstrăinăm sufletește și acceptăm foarte ușor denigrarea simbolurilor și a valorilor naționale. Nu cred că dacă ești patriot, interesat de trecutul, prezentul și viitorul țării tale, ești mai puțin naționalist și viceversa!

 CV - Constantin Corneanu, istoric, președintele Consiliului Director al Asociației de Studii Geopolitice și Strategice "Gherghe I. Brătianu"

Constantin Corneanu este membru fondator și președintele Consiliului Director al Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu“ (AESGS) din septembrie 2009. Anterior fondării AESGS, a fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova (1 iunie 2004 - 31 iulie 2007) și jurnalist la Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale în cadrul redacției TV Pro-Patria (1999 - 2000) și la Observatorul Militar (2000 - 2004).

Are o experiență de peste 15 ani în domeniul analizei relațiilor internaționale, aria sa de expertiză incluzând afaceri externe și politici de securitate, cu precădere în spațiul ex-sovietic, precum și relația dintre Republica Moldova și România.

Este doctor în istorie din 2003 cu o teză legată de geopolitica României în epoca celui de Al Doilea Război Mondial.

A absolvit Colegiul Național de Apărare (1998) și Facultatea de Istorie (1994) a Universității București.

A publicat lucrările: „Sub povara marilor decizii“ (ediția a I-a la Editura Scripta, București, 2007 și ediția a II-a la Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013); „Victorie însângerată. Decembrie 1989“ (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2014), precum și numeroase articole științifice apărute în revistele Europa XXI, Revista de Istorie Militară, Document (Buletinul Arhivelor Militare Române), Dosarele Istoriei, Istorie și Civilizație, Historia, Lumea Magazin.

A fost nominalizat la Marele Premiu al Clubului Român de Presă pentru talk-show pe anul 2000 cu producția de televiziune Balcanii în flăcări.

Co-editor al volumului „Prăbușirea Imperiului Sovietic. «Lecții» în retrospectivă“ (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012).

În perioada 1 martie 2010 - 10 august 2015 a fost cercetător în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și membru al Consiliului Științific al acestei instituții.

A publicat numeroase studii, articole și editoriale dedicate Revoluției Române din Decembrie 1989 din calitatea de cercetător și Director Editorial al publicației Caietele Revoluției (2012).

Membru al Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică.

 

 

 

Comentarii

loading...