Hazardul și-a scos hainele de duminică și s-a întâmplat să avem șansa ca în cadrul periplului nostru în atelierele artiștilor bucureșteni să poposim în spațiul de creație al pictorului Horea Paștina. Preț de o cafea servită într-o ceșcuță de un alb imaculat, asemenea cămășii din pânză de in topit a pictorului, cu toate simțurile treze, am descoperit atelierul pictorului Horea Paștina, un loc care nu îți lasă privirea să se odihnească, unde fiecare colțișor se cere să fie cercetat și fiecare dintre obiectele care îl compun își reclamă dreptul de a fi privite, admirate ca părți formatoare ale unui întreg întru totul armonios.
Despre Horea Paștina, criticul literar și eseistul Dan C. Mihăilescu, pe când se aflau împreună într-un cantonament artistic la muntele Athos, spunea că îi place să îi audă vorbele cumpănite, pline de miez și de duh. Ceea ce am aflat, cu prilejul acestei vizite în atelierul pictorului, este că nu ceea ce spune Horea Paștina este spectaculos, ci faptul că trăiește în conformitate cu ceea ce zice. Păpădiile nescuturate, frumos și răbdător așezate într-un coș în atelierul pictorului, stau drept mărturie că efectul spectaculos se poate obține și fără ostentație, iar prin pitorescul unor rare și vechi cuvinte neaoșe, Horea Paștina ne spune că adevărul este simplu și poartă întotdeauna haine umile.
„Atelierul, l-am avut întotdeauna acasă. Mi-am dorit să fie acasă pentru că simțeam că-mi este mai de folos și mă simt mai bine să fiu tot timpul în preajma atelierului. Atelierul nu este doar partea materială, camera în care lucrezi, atelierul poate fi peste tot, pe oriunde mergi găsești o formă de a te afla în atelier, un loc în care înveți câte ceva. Atelierul, îl privesc ca un loc în care înveți și atunci nu se rezumă la spațiul fizic, ci și la întâlnirile pe care le ai, la lucrurile pe care le parcurgi.“
„Tot timpul, lucrez cu sentimentul că trebuie să învăț, că abia încep să lucrez, că sunt abia la început și că am mult de parcurs și de învățat.“
Horea Paștina n. 13 septembrie 1946, Alba Iulia) este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, promoția 1973, clasa profesorului Alexandru Ciucurencu. După finalizarea studiilor universitare, în 1973, când încă era în vigoare sistemul repartițiilor de stat, Horea Paștina primește un post de profesor de desen la Liceul Teoretic din Turnu Severin, de unde reușește să obțină negație și apoi transfer la Școala Populară de Arte din Ploiești, unde predă până în 1978. În 1978, obține un alt transfer, tot pe un post de profesor de desen, la Școala Generală din Comuna Grădinari din județul Giurgiu, unde predă timp de un an, ca mai apoi să obțină un post mai aproape de București, în Buftea, unde va preda în 1981, când renunță la profesorat și se dedică artei sale. În paralel cu activitatea didactică dintre anii 1973 și 1981, Horea Paștina are o bogată activitate expozițională. Începând cu anul 1974, participă la expoziții de grup ale tineretului, la saloane municipale și republicane. În 1977, Horea Paștina prezintă publicului prima expoziție personală, găzduită la galeria „Sirius“ din Sibiu și la Dispensarul Diham din București. Devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și expune pentru prima dată peste hotare, într-o expoziție de grup organizată în capitala Bulgariei.
Între 1978 și 1985, între reperele expoziționale ale pictorului se numără trei expoziții personale, în 1978 la Galeria Galateea din București, în 1981 la Galeria Orizont, București, în 1983 la Librăria Cartea Românească din București și patru participări la expoziții de grup organizate peste hotare, în 1979 în Budapesta, Ungaria; în 1982 în Atena, Grecia, iar în 1984 Horea Paștina participă la o expoziție de grup organizată la Ierusalim și la Bienala Internațională de pictură din Kosice, Cehoslovacia. În 1985, Horea Paștina devine membru fondator al grupării „Prolog“, împreună cu pictorii Paul Gherasim, Constantin Flondor, Cristian Paraschiv, Mihai Sârbulescu și Ion Grigorescu, alături de care va participa la numeroase rezidențe artistice organizate la Tescani, Brebu Nou, Veneția, Balcic, Athos, Curtișoara, Cuptoare, Hurezi și cu care va expune periodic până în prezent în expoziții de grup organizate sub egida grupării „Prolog“, ce reflectă armonia dintre membri și faptul că, „într-o breaslă așa sucită cum este cea a artiștilor“, cum spunea Paul Gherasim, se poate face cultură în mod viu.
Din 1990, devine cadru universitar al Universității Naționale de Arte din București, unde are o activitate didactică neîntreruptă timp de 25 de ani. Între 1990 și 1995, Horea Paștina prezintă publicului două expoziții personale, în 1992 o expoziție organizată la Galeria ¾ din București itinerată apoi în Bistrița, Ipotești și Iași, iar în 1995 deschide o expoziție la Galeria Catacomba din București.
Tot între anii 1990 și 1995, participă la numeroase expoziții de grup găzduite de Galeria Turm, Horn, Austria (1991); Galeria La Corde, Paris, Franța (1992); Muzeul Țăranului Român, București (în cadrul Conferinței Laicatului, 1992); Galeria Catacomba, București (1993); Muzeul de Artă, București (1994); Galeria Catacomba (1994), București; Muzeul Kiscelly, Budapesta, Ungaria (1994); Agial Art Gallery, Beirut, Liban (1994); Maastricht, Olanda; Festivalul Internațional de Pictură, Cagnes sur Mer, Franța (1995) și expoziții de grup organizate sub egida grupării Prolog în 1994 în Bologna, Italia;
Institutul Român de Cercetare și Cultură Umanistică, Veneția, Italia; Muzeul de Artă, Timișoara, iar în 1995 în Limassol, Cipru. Pentru activitatea expozițională avută în 1995, Horea Paștina primește Premiul Criticii acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în 1997, Premiul Cella Delavrancea. Din 1997 până în prezent, Horea Paștina are o activitate expozițională impresionantă, expoziții ale artistului sunt deschise în instituții muzeale, centre culturale, precum și în prestigioase galerii din țară și de peste hotare. Pentru talentul și serviciile deosebite aduse culturii, artei și promovării spiritului caritabil, prin opere de creație de impact național, în 2005, Horea Paștina este decorat de președintele României cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Ofițer, iar în 2007 primește din partea celui mai înalt for de știință și cultură din România, Academia Română, Premiul „Ion Andreescu”, acordat pictorului pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea sa și prin opera sa, la dezvoltarea culturii românești.
„Sunt lucruri care vin către atelier, care te inspiră și ți le așezi în atelier. La un moment dat, încep să te năpădească și mai găsești un colțișor unde să le ordonezi. Unele mai pleacă și vin altele… le ții în jur ca pe niște cuvinte pe care nu știi când ajungi să le folosești. Nu e bine să ai prea multe cuvinte, pentru că e greu să le păstrezi… să ai atâtea cuvinte de câte poți să ai grijă și care să-ți folosească.“
„Uneori dimineața, cum mă trezesc, vin direct în atelier cu dorința de a vedea lucrurile de care sunt preocupat. Am lucrări pe șevalet și vin să le văd cu un ochi proaspăt față de ziua dinainte. Uneori fac desene, alteori lucrez în ulei, toate vin și se concentrează pe un anumit subiect pe care-l am în vedere. Vin în atelier chiar și seara, înainte de a merge la culcare, să-mi văd lucrările, ca mai apoi, cum am zis, să le mai văd o dată dis-de-dimineață.“.
„Încerc să fac pictură, dar pictura e altceva decât natura, iar în același timp natura e cea care ne inspiră și care ne ajută în ce facem. Privesc lucrul ca un grădinar care-și cultivă grădina, iar când culege nu ia toată grădina și o duce în interior, își alege anumite lucruri pe care le folosește unul într-o zi, altul în altă zi, așa și pictorul – alege ceea ce îl inspiră în momentul respectiv, ceea ce-l inspiră anotimpul care-l parcurge.“
„Pentru mine, atelierul e un loc liniștit, e un loc în care îmi pot aduna gândurile, îmi pot mări lucrul. Lucrurile cu care mă înconjor mă inspiră și mă ajută să lucrez, îmi oferă prilej de a scrie prin mijloacele specifice pictorului, hârtia, guma de șters, cărbunele și restul materialelor…”
