În operă, ca și în viața lui de toate zilele, dogma nu este o frazeologie dictatorială, ci un adevăr eliberator, un fel frumos de a trăi și de a-ți rândui viața. O duminică de om, sculptorul, s-a pregătit temeinic pentru întâlnirea noastră. Într-un colț al atelierului, a aranjat o masă din lemn, acoperită cu un chindeu de-un alb imaculat, pe care a așezat două vase din alamă și aramă, unul cu nuci, iar altul, cu cireșe din Bărăgan, și ne-a servit cu o cafea, devenită laitmotivul întâlnirilor noastre în atelierele artiștilor.
Laurențiu Mogoșanu (n. 25 august 1958, Băneasa, jud. Constanța), absolvent al unui liceu cu profil tehnic, este îndrumat de sculptorul constănțean Aurel Huluță, elev al lui Ion Irimescu, să dea admiterea la secția de sculptură a Universității Naționale de Arte din București. După câteva încercări, sculptorul reușește să fie admis în 1988, iar din 1990, până la finalizarea studiilor universitare îl are profesor pe sculptorul Napoleon Tiron. În 1990, în perioada studenției, viitorul sculptor participă la expoziția itinerantă „România salută Europa”, iar lucrările lui sunt expuse în Belgia și în Franța. Laurențiu Mogoșanu și-a făcut debutul în contextul artistic bucureștean cu o expoziție personală, organizată în noiembrie 1992, în sala „Atelier 35”, din cadrul Galeriei Orizont. Expoziția a fost deschisă de istoricul și criticul de artă Gheorghe Vida, iar istoricul de artă Corneliu Antim a publicat un articol dedicat primei expoziții personale a sculptorului Laurențiu Mogoșanu, în cotidianul România liberă. Tot în 1992, Laurențiu Mogoșanu este selectat de Uniunea Artiștilor Plastici și participă la primul simpozion de sculptură, la Oarba de Mureș, unde va realiza o lucrare în piatră. În 1993, între reperele expoziționale ale sculptorului se mai numără o expoziție personală și tot în 1993 primește Bursa națională pentru sculptură „Frederic Storck”, urmată, în 1994, de Premiul pentru Tineret al Uniunii Artiștilor Plastici din România și de Bursa Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 1995, participă la o expoziție de grup organizată pentru tinerii sculptori și, ca urmare a faptului că expoziția este vizitată de directorul Muzeului Ludwig Forum, din Aachen, i se oferă o bursă de trei luni, în Aachen, Germania, unde va pleca în 1996 și unde i se va organiza prima expoziție personală peste hotare. După întoarcerea din Aachen, artistul Sorin Dumitrescu îi propune sculptorului să-i organizeze o expoziție personală la Galeria Catacomba. Expoziția personală intitulată „Relicvarii”, semnată de Laurențiu Mogoșanu, este deschisă în 1997, de pictorul Sorin Dumitrescu. În 1998, Laurențiu Mogoșanu participă la expoziția de grup „Transfigurări”, organizată de pictorul Sorin Dumitrescu și de criticul și istoricul de artă László Beke la Budapesta, iar în 2000, participă la „Expoziția Universală” de la Hanovra. Următoarea expoziție personală a sculptorului are loc în 2002, este curatoriată de Maria Magdalena Crișan și găzduită de Galeria „Sabina și Jean Negulescu” din București. În 2005, pentru activitatea expozițională, Laurențiu Mogoșanu este distins de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.
După retrocedarea atelierului din „Aurel Vlaicu”, în 2005, sculptorul își găsește un spațiu de lucru la o mănăstire, un loc cu deschidere spre întâlnirea dintre catolici și ortodocși, care se afla în AdunațiiCopăceni și unde Laurențiu Mogoșanu va realiza, timp de 11 ani, obiecte de artă pentru lăcașul de cult; în această perioadă participă și la câteva expoziții organizate pe plan național. În 2016, sculptorului i se aprobă cererea de a i se atribui atelierul din Pangratti ce îi aparținuse lui Constantin Lucaci, care devenise vacant odată cu trecerea la cele veșnice a sculptorului. Odată intrat în spațiu, pregătește două expoziții personale de excepție care s-au deschis în 2018: „Jertfa și bucuria Învierii”, găzduită de galeria Simeza, și „Stâlpi și Stâlpici”, găzduită în galeria „Cuhnia” a Centrului Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”.
De la debut până în prezent, sculptorul a participat la numeroase expoziții de grup și simpozioane organizate la nivel național și internațional, iar lucrări ale artistului se găsesc în colecții publice la: Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul de Artă Comparată de la Sângeorz-Băi, Muzeul de Arte Vizuale Galați, Colecția Casei Regale a României, Colecția Fundației „Anastasia”, Colecția „Ludwic Forum”, Aachen, Germania, precum și în colecții private din România, Olanda, Germania, Franța.
„Un atelier se ține cu sacrificii, pentru că te izolezi puțin de colegi, de lume, iar asta se poate interpreta. Dar nu mă deranjează. Trebuie să ne placă Dumnezeu pe noi, nu lumea. Iar dacă intră cineva în atelier și are o mișcare, e mai bine să aibă o mișcare teologică decât una estetică. Unii poate că văd un lucru morbid într-un picior descărnat, dar eu văd un corp care se transformă. E o transfigurare, trimitere, o legătură. Nu e un moft al creștinilor crezul în viața de apoi, Vechiul Testament spune că oasele s-au pus cap la cap și au prins viață.”
