Prezenţa stilului medieval de tip occidental completează în mod fericit peisajul arhitectural autohton, adăugând o notă specială de istorie în acest spaţiu, caracterizat de prezenţa unei multitudini de stiluri. Aceasta mai cu seamă în Bucureşti, unde, datorită istoriei sale relativ tinere, elementul medieval este destul de restrâns.
În Transilvania, influenţată major de cultura occidentală, în centrele oraşelor de aici se regăsesc cel mai adesea catedrale şi biserici în stil gotic – la Cluj, Sibiu (foto), Mediaș, Sighișoara, Brașov, Sebeș, Bistrița, Reghin etc. -, iar în alte zone, cum este şi Bucureştiul, regăsim stilul gotic sau elemente din acest stil – ancadramente de ferestre, portaluri şi chiar decoraţiuni de tip rozetă.
Stilul gotic
Întâlnite în special la construcţiile de tip palat sau castel, caracteristicile arhitecturii medievale de tip occidental se disting prin masivitatea dată de materialul de construcţie – piatra, precum şi prin parterul înalt, turnurile de observaţie cu creneluri. Apărut în secolul al XII-lea în Europa Centrală, contemporan cu stilul romanic şi cel bizantin, stilul gotic este caracterizat prin înălțarea zidurilor și a deschiderilor din acestea cu ajutorul unor coloane de sprijin plasate în afara incintelor acoperite, precum și prin arcuri care se întretaie deasupra golurilor sub un unghi ascuțit la partea lor superioară (ogive). Structura de rezistenţă prezintă nervuri din piatră, iar interspaţiile dintre acestea se umplu cu bolţi.
Exemple
Casa Librecht-Filipescu (Casa Universitarilor). Clădirea a fost construită în deceniul al şaptelea al secolului al XIX-lea pentru directorul Poştelor din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, Cezar Librecht, după planurile arhitectului Luigi Lipizer, reunind elemente de factură romantică şi neogotică, ce îi conferă un aer măreţ.
Trăsăturile neogotice sunt predominante în cazul acestei construcţii eclectice şi sunt date de coronamentul alcătuit dintr-o suită de creneluri, precum şi de firidele înscrise ca o dantelărie în piatră în partea superioară a faţadelor. În interior, camerele sunt înalte, coloanele impozante imprimând un aer somptuos, iar zidăria policromă şi varietatea texturilor fac legătura dintre tavan şi restul încăperilor. Geamurile acestora sunt realizate din cristal de Boemia. Începând cu anul 2007, Casa Universitarilor a intrat în proprietatea Universităţii din Bucureşti.
Palatul Kretzulescu este o clădire istorică amplasată lângă Parcul Cişmigiu, pe strada Știrbei Vodă. Elena Kretzulescu, descendentă a unor mari familii boiereşti, a moștenit terenul și casele din Bucureşti ale tatălui său, construite în 1718. În 1902, ea l-a angajat pe arhitectul Petre Antonescu să realizeze planurile pentru construirea unei clădiri mai mari, în stil eclectic medieval occidental, cu influențe baroce, neogotice şi ale Renașterii franceze. Palatul aparţinând statului prin cumpărare a fost renovat în anul 2003 şi ţine astăzi de Ministerul Educației.
Casa Bosianu de pe strada Cuţitul de argint (în apropierea Parcului Carol), al cărei arhitect este Luigi Lipizer, a fost construită între anii 1853 și 1859, la vremea respectivă parcul nefiind încă realizat. Elementele neogotice sunt reprezentate de parterul înalt şi în special de turnul de observaţie cu creneluri.
Casa are şi o mare încărcătură istorică. Se pare că aici s-ar fi pregătit, în secret, actul Unirii de la 1859 şi însuși domnitorul Cuza a fost găzduit în această vilă, care îi putea garanta siguranța prin turnul înalt de observație.
Castelul Sturdza de la Miclăușeni. Clădit pe un așezământ moldovenesc cu o istorie de 600 de ani, castelul ridicat de George Sturdza la cumpăna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea reprezintă o adevărată bijuterie arhitectonică de factură neogotică, distingându-se prin blazoanele și stemele ornamentale ce-i împodobesc fațada și turnurile de pază ce străjuiesc parcul. Din păcate, clădirea necesită reparaţii, restaurări însemnate.
Stilul neogotic şi povestea restaurantului “Caru’ cu bere”
Arh. Horia Strihan-Constantinescu
În 1879, fraţii Ion şi Gheorghe Mircea, comercianţi veniţi din Sibiu, stabiliţi în Bucureşti, îl cheamă pe fratele lor, Mircea Nicolae, să îi ajute în activităţile comerciale. Mult mai întreprinzător, încurajat şi de producătorii de bere din Sibiu şi cu sprijinul unui credit bancar, Mircea Nicolae are mai mult succes şi cumpără în 1897 terenul din strada Stavropoleos nr. 5 – în suprafaţă de 468 mp – şi solicită arhitectului vienez de origine poloneză Zigfried Kofsinski proiectul unei construcţii comerciale în regim subsol + parter + 2 etaje şi mansardă, pe terenul recent achiziţionat.
Cererea de autorizaţie de construire este aprobată de arhitectul Alois Pesch din Direcţia Tehnică a Primăriei Oraşului Bucureşti cu nr. 1738/1898, pentru construcţia proiectată pe terenul recent achiziţionat.
Noua construcţie, o berărie de anvergură europeană, este inaugurată în iunie 1899. Succesul este imediat, iar în anul 1900 fraţilor Mircea li se acordă cetăţenia română, Mircea Nicolae fiind decorat cu ordinele Coroana României şi Steaua României.
Prima denumire – “La Caru’ cu Bere” – a berăriei deschise iniţial în 1879 pe Calea Victoriei nr. 2 este datorată transportului de butoaie cu bere în care trase de boi, prin care, la început, berarii sibieni exportau berea lor în dorinţa de a stimula consumul de bere în Bucureşti. Construcţia, cu o inscripţie mare pe coama acoperirii “CARU’ CU BERE”, este proiectată în stil neogotic, probabil şi la sugestia berarilor sibieni de a exporta ceva specific saşilor din Sibiu şi de a colabora cu o berărie germană în centrul Bucureştilor.
De ce este apreciată ca fiind în stil neogotic, căci după aspect, la prima vedere, este stil gotic pur? Trebuie să definim ce caracteristici are stilul gotic apărut în secolul al XII-lea în Europa Centrală. Sistemul constructiv al stilului gotic se bazează pe o structură de rezistenţă din nervuri din piatră ce acoperă spaţiul definit prin temă, iar interspaţiile dintre nervuri se umplu cu nişte “membrane”, de fapt, bolţi din elemente de ceramică arsă, relativ uşoare. Structura de stil gotic în cazul nostru este un sistem bazat pe cadre de rezistenţă reinventate în epoca betonului armat. Structura de acoperire în ansamblu are o greutate mai mică decât în cazul bolţilor masive de tip roman sau bizantin şi astfel greutatea mai mică se descarcă doar pe stâlpi, iar zidurile, nefiind solicitate la eforturi mari, pot fi perforate cu ferestre mari, luminoase. Acoperirea de spaţii mari pentru săli aerisite şi luminoase a reprezintat un progres mare în epocă şi este o constantă a dorinţei de a acoperi un spaţiu cât mai luminos şi amplu cu cele mai mici cheltuieli.
Denumirea de gotic este convenţională, cu un vag accent peiorativ, deşi stilul gotic este stil cu răspândire internaţională, contemporan cu stilul romanic şi cel bizantin. Arhitectura este cea mai strălucită formă de manifestare a artei gotice.
Dar structurile medievale de stil gotic necesitau o manoperă foarte costisitoare. Proiectarea nervurilor din piatră necesita un studiu al “stereotomiei”, disciplină înrudită cu geometria descriptivă, obligatorie pentru arhitecţii şi meşterii din epocă. Manopera actuală pentru construirea de nervuri gotice din piatră naturală este prea mare şi se justifică numai la restaurări de monumente de mare valoare.
Transformarea pereţilor masivi în suprafețe decorate, dantelate a amplificat estetica faţadelor. Exterioarele construcţiilor gotice impresionează prin grandoare şi frumuseţea detaliilor desfăşurate pe înălţime, oferind prestanţă. Este exact ce şi-a dorit Mircea Nicolae de la această investiţie.
Construcţia “Caru’ cu bere” s-a realizat cu acoperiri în bolţi din elemente armate cu profile moderne din oţel, pe zidărie de cărămidă portantă, cu profile şi structuri decorative turnate în ciment armat cu oţel, iar la exterior, pe faţadă, rosturile care delimitează asizele din piatră sunt false, săpate în tencuială pe bază de ciment. Aşa că ne aflăm în faţa unui fals “gotic”, cu forme imitate, denumit stil neogotic.
Iniţial, construcţia era mai mică, fără supantă din parter şi fără subsolul amenajat în crama actuală. În 1909 proprietarul cumpără proprietatea din spatele parcelei, realizând legătura funcţională cu strada Lipscani. Acum se amenajează o depozitare mai amplă la subsol pentru bere, printr-un ascensor-platformă amplasat la nivelul trotuarului pietonal. Construcţia din strada Lipscani nr. 14, păstrată şi restaurată, are faţada în stil neoclasic.
“Caru’ cu bere” are la interior şi elemente specifice stilului bizantin, adăugate mai târziu, cu ocazia extinderii din 1926, la balcoanele interioare şi balustradele lor, care, probabil, au fost pe placul beneficiarilor. Interioarele sunt dotate cu pictură murală, lambriuri decorative, candelabre, mobilier de stil gotic. Candelabrele erau dotate cu mici reflectoare prevăzute cu becuri oglindate dirijate spre picturile de pe pereţi, o atenţie remarcabilă la acea epocă, întâlnită numai în muzee.
Construcţia actuală extinsă, aflată pe lista monumentelor protejate, cu etaj folosit în trecut pentru angajaţii berăriei şi cu mansarda folosită şi azi ca locuinţă de proprietarii actuali, descendenţii lui Mircea Nicolae, a necesitat restaurări, reparaţii şi modernizari cerute de exigenţele legislaţiei din alimentaţia publică. O primă încercare de restaurare s-a realizat sub regimul de administrare de stat, în 1984, lucrare condusă de arhitecţii Martina Vicenzo şi Robert Voll, dar care s-a rezumat mai mult la utilaje, instalaţii, finisaje şi mobilier, fără a se opera asupra structurii de rezistenţă. O adevărată restaurare s-a realizat începând cu anul 2006, anul revenirii imobilelor în proprietatea familiei domnului inginer Mircea Nicolae, nepot al ctitorului berăriei devenite acum celebra “Caru’ cu Bere”.
Berăria era de la început locul de întâlnire al pensionarilor militari, magistraţi, poeţi şi scriitori. Berea produsă în Bucureşti a devenit mai bună calitativ, treptat a înlocuit berea de Sibiu, ajungând să fie servită o bere de calitate fabricată exclusiv în Bucureşti, chiar şi azi, numai pentru acest local.
