"Acum 3 ani si ceva, am inceput sa scriu intr-o prima ciorna note si relatari pe 162 (una suta sasezeci si doua) de foi de carnet, note scrise in cascada si dezordonat asa cum cadeau peste mine" preciza Camil Demetrescu (nascut 5 iulie 1923, Braila – decedat 7 august 1992, Bucuresti), jurist si diplomat de cariera, in cartea sa (pagina 5, capitolul "Argument"), apa-ruta la Editura Enciclopedica, Bucuresti. Manuscrisul autorului a fost depus la editura de catre surorile dr Mihaela Barbus si dr. Anca Cernea (nascuta Barbus), fiicele fostului vicepresedinte al PN¥CD, Ioan Barbus, in calitate de testamentare legale cu titlul universal, din partea lui Camil Demetrescu.
Manuscrisul propriu-zis depus la editura de catre surorile Barbus este alcatuit din 3 caiete, registru format mare, scrise cu pix cu pasta neagra pe ambele fete ale colilor. Primul caiet registru este numerotat de la 1 la 103, al doilea de la 104 la 200, iar al treilea de la 201 la 303.
Camil Demetrescu depune manuscrisul cu putin timp inainte de a muri (in 7 august 1992), conducerii Arhivelor Statului cu precizarea lui ca notele sunt scrise din me-morie, intrucat doua voluminoase clasoare, unul cu toata corespondenta tele-grafica cifrata a lui Mihai Antonescu si altul cu o mare parte a celei a lui Iuliu Maniu, au fost date in custodie doamnei Coleta Alexandri (prietena lui Camil Demetrescu), care se oferise sa salveze aceste documente, dar fiind denuntata a fost obligata sa le predea.
Si totusi, caietele registru ale lui Camil Demetrescu bazate pe memorie cuprind insemnari deosebit de interesante privind politica externa romaneasca, in preajma si in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dovedind ca au fost elaborate de un excelent profesionist diplomat, un analist politic adevarat, care nu precede sa "judece" faptele oamenilor politici, diplomati si militari, numai dupa criteriul interesului national.
Cine l-a scolit in ale diplomatie si mai ales cine a avut incredere sa-i puna "in brate" secretele Romaniei in perioada interbelica si din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial?
Camil Demetrescu avea o pregatire juridica, de drept international, excelenta, dar a avut si privilegiul de a fi fost in preajma unor mari personalitati politice si diplomatice, colaborand nemijlocit cu acestea. Dintre aceste personalitati sa le spunem "la vedere" Camil Demetrescu a colaborat cu Iuliu Maniu, Grigore Gafencu, Grigore Niculescu Buzesti, Victor Radulescu Pogoneanu, Mihai Antonescu, Alexandru Cretzianu, Constantin Visoianu, Ion Christu, Brutus Coste si altii, recunoscuti de istorici dar si de cetatenii Romaniei, ca fiind "crema" politicii romanesti in perioada de care vorbim.
Camil Demetrescu prin multiplele sale insarcinari avute la Centrala Ministerului Afacerilor Straine a avut-o si pe aceea de director adjunct al Cabinetului Ministrului si Cifrului.
çn notele lui ofera cititorului informatii nemodificate, curate si decodificate prin activitatile sale la Ministerul Afacerilor Straine. Cartea de fata, inca din primele pagini ne precizeaza hotararea autorului de a lasa posteritatii opiniile si convingerile personale asupra unor evenimente politice ale timpului. çncepe cu misiunea sa la Moscova (iunie 1940 – iunie 1941), pentru repatrierea romanilor basarabeni si bucovineni, despartiti de familiile lor in urma ultimatului din 26-27 iunie 1940. Un spatiu larg al lucrarii se aloca activitatilor oamenilor politici din opozitia democrata in plin razboi, de foarte multe ori cu acceptul guvernelor de la Cairo, Lisabona, Berna, Ankara, Madrid si Stockholm, cu emisarii diplomatici ai Washingtonului si Londrei dar si cu tratativele duse cu Rusia. Mi se par foarte interesante din acest punct de vedere, negocierile descrise de Camil Demetrescu in carte, la Cairo, de reprezentantii opozitiei pe de o parte si ai Guvernului Antonescu, cu diplomatii Washingtonului, Londrei si Moscovei, pe de alta parte.
Evenimentele interne si internationale ale timpului, inclusiv lovitura de stat de la 23 august 1944, ocupa cel mai voluminos capitol al cartii. çn zilele ce au urmat loviturii de stat (23 august 1944) negocierile de la Moscova sunt consacrate semnarii conventiei de armistitiu cu Natiunile Unite, semnate abia in 13 septembrie 1944. Memorialistul este convins ca tergiversarea de catre sovietici (cu acceptul tacit anglo-american) a inceperii acestor negocieri cu delegatia romana, sosita la Moscova pe 29 august 1944, a avut drept scop sa creeze timp pentru ocuparea tarii, fara lupte de sovietici, intrucat este stiut faptul, ca in aceste conditii delegatia romana condusa de Lucretiu Patrascanu, reprezenta o tara inamica, invinsa in razboi, fara a putea sa pretinda si sa negocieze proiectul conventiei de armistitiu.
çn ultima parte a cartii se descrie cu multe amanunte (unele in premiera), furtul puterii de catre comunisti prin instalarea la carma tarii a guvernului de culoare rosie Dr. Petru Groza. Acest guvern a fost impus Regelui, spune Camil Demetrescu de catre A.I. Visinski. Este primul guvern rosu cu em-blema "secera si ciocanul" din istoria romanilor recunoscut de Marea Britanie si SUA in februarie 1946. Memorialistul insista apoi in aceasta carte asupra masurilor antidemocratice initiate de acest guvern, urmate de judecarea si executarea Maresalului Antonescu si apropiatilor sai, falsificarea alegerilor parlamentare din noiembrie 1946, dizolvarea opozitiei, arestarea si exterminarea liderilor, impunerea actului de abdicare a regelui Mihai I si instaurarea in tara a unui regim comunist totalitar.
Regimul comunist instaureaza in tara o represiune politieneasca impotriva elitei politice, militare si culturale. Zeci de mii de tarani, in timpul colectivizarii fortate, au fost condamnati si dusi la munca fortata, totul culminand cu procesul intentat lui Lucretiu Patrascanu.
Mihaela Barbus, in prefata cartii, mentioneaza: "Nu datoreaza nimanui nimic (C.D. n.n.), tara insa ii este obligata la recunostinta si pietate. Este unul dintre fauritorii Armistitiului si omul care l-a felicitat ultima data pe Iuliu Maniu, inlacrimandu-l cu ocazia aniversarii actului Unirii…"
Lui Camil Demetrescu in particular ii placeau copiii (el nu a avut copii) si cartile si asta pentru ca timp de 15 ani cat a fost la inchisoare nu a vazut si nu a discutat cu nici un copil si nu i-a permis sa citeasca nici un rand.
Spre sfarsitul vietii a avut insa bucuria de a vedea comunismul sfarsindu-se ridicol si rusinos asa cum prevazuse. Moare in urma unei operatii chirurgicale (discutabile) ca un erou pentru tara.
