Premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul finanţelor publice Florin Cîţu, ministrul culturii Bogdan Gheorghiu, primarul Municipiului Bucureşti Nicuşor Dan şi reprezentanţi ai sectorului cultural independent din Bucureşti s-au întâlnit marți pentru a discuta soluțiile care ar putea fi adoptate.
Au fost căutate soluţii pentru ca statul, prin Ministerul Culturii şi autorităţile publice locale, să poată oferi posibilităţi de finanţare pe termen lung, pe modelul programelor multianuale şi crearea unui fond de urgenţe dedicat sectorului privat.
Premierul Ludovic Orban a declarat, cu această ocazie, că susţine parteneriatele dintre instituţiile publice şi cele private şi a oferit lămuriri artiştilor cu privire la posibilităţile de a accesa granturile reglementate prin OUG 130/2020, precum şi asupra indemnizaţiilor pe care le pot primi lucrătorii culturali până la finalul anului 2020.
„Comisia europeană nu oferă posibilitatea de a finanţa ONG-uri fără activitate economică. Acesta este unul din motivele pentru care lucrăm accelerat la realizarea Schemei de Ajutor de Stat, care să ne permită să ajungem şi să susţinem toate ONG-urile. Cu această ocazie, vom extinde şi grupul de lucru pentru această Schemă”, a declarat Vicepremierul Raluca Turcan.
Legat de proiectele viitoare ale Ministerului Culturii, ministrul Bogdan Gheorghiu a declarat: „Vom mai lansa în curând un proiect asemănător cu Acces Online, dar dedicat Zilei Naţionale a Culturii, din 15 ianuarie 2021, în valoare de 2 milioane de lei. De asemenea, lucrăm intens la o schemă de ajutor de stat dedicată exclusiv entităţilor private, pe care o vom pune în dezbatere publică cât mai curând.”
Primarul Nicuşor Dan a menţionat în timpul întâlnirii că va analiza şi va lua în calcul schimbarea modului în care Primăria finanţează cultura din Bucureşti: „Promit să lucrez cu artiştii independenţi pentru a îmbunătăţi situaţia acestora şi pentru a folosi la maximum spaţiile culturale din patrimoniul primăriei, chiar acordarea acestora cu titlu gratuit.”