UPDATE. Muzeul Ţăranului Român din Capitală regretă decesul actriţei Irina Petrescu şi transmite condoleanţe familiei îndoliate şi comunităţii teatrului românesc, potrivit unui comunicat remis Mediafax de instituţie.
„Am aflat cu regret de dispariţia actriţei Irina Petrescu, astăzi, 19 martie 2013. Rămânem cu amintirea plăcută a ultimei sale întâlniri cu publicul de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la proiecţia filmului «Dincolo de pod», în regia lui Mircea Veroiu, în cadrul Zilelor Muzeului Ţăranului, în luna septembrie 2012. Şi nu vom putea uita vreodată luminoasele sale prezenţe pe scena Teatrului Bulandra şi în filmele memorabile în care a jucat. Sincere condoleanţe familiei îndoliate şi comunităţii teatrului românesc”, se arată în comunicat.
_ _ _ _
UPDATE. Actorul Mircea Albulescu a declarat pentru Mediafax că este profund îndurerat de moartea Irinei Petrescu şi a precizat că aceasta a dorit discreţie din partea colegilor ei de breaslă, discreţie care a caracterizat-o de-a lungul vieţii.
„Nu pot să spun decât că regret enorm moartea ei. Ea ne-a rugat să fim discreţi, aşa cum a trăit şi ea şi, de aceea, nu pot decât să fiu discret în declaraţiile mele. A murit una dintre puţinele doamne ale teatrului românesc. Dumnezeu să o odihnească!”, a spus Mircea Albulescu.
_ _ _ _
UPDATE. Actriţa Tora Vasilescu a declarat, pentru Mediafax, că îi pare foarte rău că a decedat Irina Petrescu, precizând că este foarte afectată din cauză că în ultima vreme au murit foarte mulţi prieteni.
„Îmi pare foarte rău. Chiar sunt dată peste cap, pentru că în ultimul timp atâţia prieteni au murit. Dumnezeu să o ierte”, a spus Tora Vasilescu, foarte afectată.
_ _ _ _
UPDATE. Actriţa Medeea Marinescu a povestit pentru Mediafax că amintirile ei despre Irina Petrescu datează dinainte de a se naşte, iar mai târziu, când profesia le-a adus pe aceleaşi platouri de filmare, celebra actriţă a fost pentru ea un model.
„Am cunoscut-o pe Irina Petrescu de pe vremea copilăriei. Am jucat împreună în filmul lui Tudor Mărăscu «Singur de cart», unde era fiica ei, şi, mai târziu, în «Domnişoara Christina», şi acolo tot fiica ei. Întâlnirea cu dânsa şi cu Dragoş Pâslaru, care ne-a fost alături în cele două filme, a fost o întâmplare fericită. Însă amintirea mea cu Irina Petrescu începe chiar înainte de a mă naşte, pentru că tatăl meu a fotografiat-o şi filmat-o şi aveam fotografiile ei”, a pus Medeea Marinescu.
„Mai târziu, când am jucat împreună, am avut mereu senzaţia că am în faţă o mare intelectuală, un artist de rasă, pentru că făcea parte din categoria din ce în ce mai rară a actorilor cu rasă şi fineţe. Pentru mine, Irina Petrescu a fost un model. Inspira nobleţe. Dumnezeu să o odihnească!”, a mai spus Medeea Marinescu.
_ _ _ _
UPDATE. Actorul Valentin Teodosiu a declarat, pentru Mediafax, că Irina Petrescu a fost o actriţă specială, cu un farmec deosebit, dar şi un om excepţional, care încuraja tinerele talente.
„Vorbim de o mare actriţă, de o actriţă specială, de un om excepţional, care încuraja tinerele talente (…) Era o fată extraordinară, o actriţă deosebită, de o vastă cultură. A avut şansa să fie descoperită de Liviu Ciulei”, a spus Valentin Teodosiu.
El a mai spus că din nou dispare un artist care lasă un gol greu de umplut.
„Păcat. S-a dus o mare actriţă, o actriţă complexă şi care avea un farmec deosebit, special. Este o mare pierdere că a dispărut dintre noi”, a mai spus Valentin Teodosiu.
_ _ _ _
UPDATE. Actorul Ion Dichiseanu a avut-o ca parteneră pe Irina Petrescu în filmul „Acţiunea autobuzul” şi a declarat pentru Mediafax că acela a fost prilejul cu care i-a descoperit caracterul „frumos şi sensibil”.
„Am rămas stupefiat la auzul morţii ei şi mi-a creat o stare… Ce se întâmplă în breasla noastră? Este de neimaginat cum ne strigă la catalog Doamne Doamne, ca să folosc o metaforă”, a spus Ion Dichiseanu.
De asemenea, el a declarat pentru Mediafax că Irina Petrescu „a fost o adevărată doamnă, un om minunat şi o mare actriţă a teatrului, de o mare ţinută şi de o sensibilitate cum rar a întâlnit”. „Am avut-o parteneră în filmul «Acţiunea autobuzul» şi atunci mi-am dat seama de omul Irina Petrescu. Din păcate, nu mi-a fost parteneră şi în teatru”, a mai spus acesta.
„Este o pierdere enormă pentru teatru. Era la vârsta când mai avea multe de spus şi de arătat în această profesie”, a încheiat Ion Dichiseanu.
Actriţa Irina Petrescu a murit marţi, la Spitalul Elias din Capitală, după o scurtă, dar foarte grea suferinţă, a declarat directorul medical al unităţii sanitare, Dana Safta.
Irina Petrescu, una dintre cele mai importante actriţe de teatru şi film din România, renumită pentru frumuseţea sa clasică, a decedat, la vârsta de 71 de ani, după o carieră în care şi-a legat numele de cei mai importanţi regizori români, între care Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie.
_ _ _ _
Irina Petrescu, una dintre cele mai importante actriţe de teatru şi film din România, renumită pentru frumuseţea sa clasică, a decedat, marţi, la vârsta de 71 de ani, la Spitalul Elias din Capitală, potrivit Mediafax.
Irina Petrescu fusese transferată în urmă cu două săptămâni de la Spitalul de Urgenţă Floreasca la Spitalul Elias, a precizat doctorul Dana Safta.
Irina Petrescu s-a născut pe 19 iunie 1941 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, promoţia 1963, la clasa profesorilor Ion Şahighian şi David Esrig.
S-a remarcat încă din timpul studenţiei, cel care a descoperit-o fiind regizorul Savel Stiopul. Acesta a chemat-o să dea probe pentru un proiect de film care nu s-a mai realizat, dar atunci a fost văzută de Liviu Ciulei, care a distribuit-o în rolul principal Ana Strejan din „Valurile Dunării” (1960).
Cunoscută pentru distincţia şi eleganţa sa, dar şi pentru frumuseţea sa clasică, Irina Petrescu a avut roluri importante în film, teatru radiofonic şi teatru TV, în regia unor nume de perstigiu ca: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Gheorghe Vitanidis, Mihai Iacob, Virgil Calotescu, Ion Popescu – Gopo, Dinu Tănase, Andrei Blaier, Manole Marcus, Iulian Mihu, Dan Piţa, Mircea Veroiu.
Citeşte şi Mica de la Abracadabra A MURIT
Irina Petrescu a jucat în numeroase spectacole pe scena Teatrului Bulandra din Bucureşti, între care: Lena – în „Leonce şi Lena”, de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei (1970); Elena – „Anunţul la mica publicitate”, de N. Gingsburg, regia Sanda Manu; „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1973); Cecil – „Elisabeta l”, de Paul Foster, regia Liviu Ciulei (1974), Jennifer – „Ferma”, de David Storey, regia Sanda Manu (1975); Cecilia – „Casa cea nouă”, de Carlo Goldoni, regia Valeriu Moisescu (1978), Cristina – „Judecată în noapte”, de Buero Vallejo, regia Tudor Mărăscu (1981); Ines – „Cu uşile închise”, de Jean Paul Sartre, regia Mihai Măniuţiu (1982), Ea – „O, ce zile frumoase!”, de Samuel Beckett, regia Mihai Măniuţiu (1985), Margot – „Dimineaţa pierdută”, de Gabriela Adameşteanu, regia Cătălina Buzoianu (1986), Vişa – „Io, Mircea Voevod”, de Dan Tărăchilă, regia Alexandru Tocilescu (1986), Milordino – „Uriaşii munţilor”, de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1987), Celimene – „Mizantropul”, de Moliere, regia Valeriu Moisescu (1989), Beatrice – „Teatrul comic”, de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete (1992), Caesonia – „Caligula”, de Albert Camus, regia Mihai Măniuţiu (1996), Doamna Diderot – „Libertinul”, de E. E. Schmitt, regia Alexandru Tocilescu (1998), Regina mamă – „Thomas a Becket”, de Jean Anouilh, regia Adrian Pintea (1999), Maria Vasilievna Voiniţkaia – „Unchiul Vanea”, de A. P. Cehov, regia Yuriy Kordonskiy (2001), Maria Mihailovna – „Oblomov”, după I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu (2003), Arina Panteleimonovna – „Căsătoria”, de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy (2003).
Pe scena Teatrului Metropolis, Irina Petrescu a putut fi văzută în spectacolele „Sfârşit de partidă”, de S. Beckett, în regia lui Alexandru Tocilescu, şi în „Nebuna din Chaillot”, montare a piesei lui J. Giraudoux, de Alice Barb.
Printre titlurile marcante din filmografia ei se numără debutul lui Lucian Pintilie cu „Duminică la ora 6” (1966), unde joacă alături de Dan Nuţu, dar şi „Dincolo de pod” al lui Mircea Veroiu, „O lumină la etajul X”, în regia Malvinei Urşianu, şi „Hotel de lux” (1992) al lui Dan Piţa. Irina Petrescu este cunoscută şi pentru filme precum „Străinul” (1964) şi „Prin cenuşa imperiului” (1976).
A fost partenera lui Liviu Ciulei în „Facerea lumii” – film distins cu premiul ACIN în 1971 -, a lui Toma Caragiu şi Geo Barton în „Nu vreau să mă-nsor”, a lui Radu Beligan în „Şeful sectorului suflete” şi a lui Ştefan Iordache în „Dimineţile unui băiat cuminte”.
Gheorghe Vitanidis, cu care Irina Petrescu a colaborat la trei filme, a distribuit-o în „Răutăciosul adolescent”, care i-a adus, în 1968, unul dintre cele mai importante premii internaţionale din palmaresul ei, pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Moscova.
„Răutăciosul adolescent” este un film deschizător de drumuri în cinematografia românească: în el apare primul nud dintr-un film românesc. În „Răutăciosul adolescent” Iurie Darie şi Irina Petrescu sunt protagoniştii unei iubiri pe versuri de Nichita Stănescu: „Mai lasă-mă un minut/ Mai lasă-mă o secundă/ Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip/ Mai lasă-mă o undă”.
Totodată, Irina Petrescu a jucat în filmul „Misiunea directorului de resurse umane” (2010), o coproducţie Israel-Germania-Franţa, semnată de Eran Riklis, care a avut premiera în România în februarie 2011. „Misiunea directorului de resurse umane” a obţinut cinci trofee la gala premiilor industriei de film israeliene – Ophir Awards -, în 2010: pentru cel mai bun lungmetraj, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu, cea mai bună actriţă într-un rol secundar (acordat actriţei de origine română Rosina Cambos) şi cea mai bună coloană sonoră.
De-a lungul carierei sale, Irina Petrescu a primit numeroase distincţii şi premii. Astfel, în decembrie 2011, a primit premiul „Aristizza Romanescu” în domeniul artelor spectacolului, acordat de Academia Română pentru „creaţia teatrală şi cinematografică”.
În 2007, Irina Petrescu a primit premiul pentru întreaga carieră la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
De asemenea, în anul 2003, Irina Petrescu a primit premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate (2002).
În anul 2000, actriţa Irina Petrescu a fost decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer, de către Preşedinţia României.