5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăCoronavirusȚările europene sar în ajutorul României în combaterea crizei sanitare

Țările europene sar în ajutorul României în combaterea crizei sanitare

Mai multe țări din UE vin în ajutorul României pentru a combate criza sanitară fără margini din țara noastră. Polonia și Slovenia sunt printre statele care și-au oferit ajutorul, în condițiile în care numărul de cazuri atinge noi recorduri. Liderii celor două țări au făcut anunțul în timpul unei teleconferințe la care a participat și preşedintele Klaus Iohannis, alături de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, președintele Lituaniei şi premierul Slovaciei.

Polonia și Slovenia vin în ajutorul României

„Premierul Poloniei şi premierul Sloveniei au transmis disponibilitatea statelor lor de a ajuta România, iar, la rândul său, preşedintele Consiliului European s-a angajat să faciliteze sprijinul la nivel european pentru ţara noastră”, arată Administraţia Prezidenţială.

România este una dintre țările cele mai grav afectate de infecția cu Covid-19. Astfel, mai multe state europene și-au oferit sprijinul pentru țara noastră. Ungaria a anunțat în urmă cu câteva zile că oferă 50 de locuri la Terapie Intensivă pentru pacienții români care nu mai au locuri în spitalele noastre.

Țările europene au trimis concentratoare de oxigen și medicamente

De asemenea, Olanda și Polonia au oferit 250 de concentratoare de oxigen și 5.000 de flacoane de anticorpi monoclonali, ca ajutor din rezerva strategică a UE, pentru tratarea pacienților COVID în stare gravă. Alte peste 20 de ventilatoare și concentratoare de oxigen urmează să ajungă în țară, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Alexandru Rafila a precizat că opinia experților de la INSP, care au cerut carantină pentru Ilfov și București, ar trebui ascultată. Cu toate acestea, propunerea a fost respinsă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Autoritățile au susținut, în schimb, că vor fi intensificate acțiunile de control pentru respectarea măsurilor anti-Covid.

România și Bulgaria, cele mai afectate țări UE de pandemie

Specialiștii susțin că, la o privire aruncată pe harta Europei, se poate observa cu ușurință cât de mult contează vaccinarea populației. În timp ce Occidentul se poate lăuda cu succesul campaniilor de vaccinare și o rată foarte scăzută a mortalității Covid, Estul Europei este din ce în ce mai afectat. După România se află Bulgaria, cu  cu o medie de 12,37 decese din cauza infecției cu Covid-19.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă