Scade durata carantinei, pentru persoanele nevaccinate din România. Această decizie se discută în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU).
UPDATE: Luni la ora 14, secretarul de stat Raed Arafat a anunțat oficial că durata carantinei în România scade de la zece la cinci zile. De asemenea, carantina pentru contacții direcți scade la cinci zile, chiar dacă aceste persoane (contacți direcți) sunt vaccinate.
Din acest moment, România renunță la sistemul de a clasifica alte țări pe culori, în funcție de numărul de cazuri Covid. Documentul PLF rămâne obligatoriu pentru persoanele care intră în România.
Certificatul digital verde este deocamdată valabil pentru cei care au făcut două doze de vaccin. În perpectivă, la peste nouă luni de la a doua doză, ar urma să fie obligatorie a treia doză. Dacă nu se va face această a treia doză, certificatul verde își va pierde valabilitatea.
Noile reguli intră în vigoare din momentul publicării, fără a fi necesară o aprobare prin Hotărâre de Guvern, a precizat secretarul de stat Arafat.
––––––––––––––––––-
Ședința CNSU are loc luni, 31 ianuarie 2022, sub conducerea premierului Nicolae Ciucă. Una dintre decizii va putea fi reducerea la cinci zile a perioadei de carantină, pentru persoanele care nu sunt vaccinate anti – Covid.
Proiectul de decizie a CNSU se referă la „Instituirea măsurii carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România și nu prezintă certificatului digital al UE privind COVID-19”.
Până în ziua de luni, 31 ianuarie, durata carantinei era de zece zile.
Durata carantinei la intrarea în România scade de la zece la cinci zile
Trec în carantină, pe teritoriul României, persoanele nevaccinate sau netrecute prin boală în ultimele șase luni. Persoanele care dețin un certificat verde nu intră în carantină în România.
La nivel național, gradul de ocupare a paturilor Covid este, încă, sub 40 la sută. Cea mai gravă situație se înregistrează în județul Cluj, care se apropie de acest nivel.
În România, cea mai recentă modificare a regulilor privind carantina fusese aprobată în decembrie 2021. Aceste reguli se modifică la propunerea CNSU, cu aprobarea Guvernului României.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News