11.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăCoronavirusPeste 400 de cadre medicale din Italia au fost suspendate pentru că...

Peste 400 de cadre medicale din Italia au fost suspendate pentru că nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului

Au fost înștiințate prin scrisori

420 de cadre medicale din regiunea Lombardia, Italia au fost suspendate pentru că nu s-au vaccinat anti-Covid-19. Autoritățile sanitare din Milano au transmis deciziile prin scrisori adresate fiecăruia. Acestea au fost expediate către 120 de medici şi 300 de asistente din centre medicale publice sau private. Atunci cadrele au fost înștiințate că nu vor mai continua activitatea și nici nu vor mai fi plătite.

Pe de altă parte, autoritățile din Milano au estimat un număr total de 3.000 de lucrători sanitari nevaccinați. Noua lege adoptată în Italia susține că fiecare cadru medical este obligat să se vaccineze anti-Covid-19. Ba mai mult, guvernul ia în considerarea aplicarea legii pentru toată lumea sau cel puțin câteva sectoare.

Preşedintele Federaţiei naţionale a medicilor italieni, Filippo Anelli, a susținut că sunt cel puțin 1.500 de medici nevaccinați, iar 1.000 dintre ei nu au fost suspendați. Acesta i-a îndemnat să se vaccineze și să respecte noua lege.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Meta va aloca un buget uriaș pentru a atinge obiectivele în materie de inteligență artificială

Meta Platforms, compania condusă de Mark Zuckerberg, plănuiește să aloce până la 65 de miliarde de dolari în 2025 pentru a-și dezvolta infrastructura de...

Threads, platforma dezvoltată de Meta, introduce o serie de funcționalități noi

Threads, platforma dezvoltată de Meta și competitor direct al platformei X (fostul Twitter), introduce o serie de funcționalități noi care schimbă modul în care...

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Vreme mai caldă decât normalul perioadei

Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât media obișnuită pentru finalul lunii ianuarie și mare parte din februarie, în toate regiunile țării. Potrivit Administrației Naționale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă