3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăCoronavirusPaxlovid, autorizat în Israel. Cum se administrează antiviralul Pfizer

Paxlovid, autorizat în Israel. Cum se administrează antiviralul Pfizer

Paxlovid, autorizat în Israel! Antiviralul Pfizer care tratează infecția cu Covid, a fost autorizat în Israel, duminică. Autoritățile au precizat că medicamentul a fost deja comandat în zeci de mii de doz, iar primul în lot va ajunge în țară miercuri, 29 decembrie.

Israelul a autorizat, duminică, pentru utilizarea de urgenţă, antiviralul cu administrare orală Paxlovid, pastilă a companiei farmaceutice Pfizer. Medicamentul este destinat pentru tratarea coronavirusului şi a fost comandat în zeci de mii de doze, scrie Agerpres, care citează EFE. Ministerul Sănătății din Israel a transmis un comunicat în care precizează că medicamentul antiviral Paxlovid de la Pfizer va ajunge în țară miercuri, 29 decembrie. Este vorba despre primul lot. 

Cea mai mare parte a populației din Israel, vaccinată complet

Administraţia Medicamentelor şi Alimentelor din SUA (FDA) a aprobat miercurea trecută folosirea Paxlovid, primul tratament care poate fi administrat la domiciliu şi care se aşteaptă să fie eficient şi împotriva variantei Omicron. Premierul israelian Naftali Bennett declara în noiembrie că a semnat un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea rapidă a medicamentului atunci când acesta va primi aprobarea FDA. Iată că evenimentul s-a întâmplat, iar premierul s-a ținut de cuvânt. Prin urmare, Paxlovid are undă verde în Israel, a fost comandat deja, iar primul lot de medicamente va ajunge în țară miercuri. 

Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care a semnat un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea vaccinului anti coronavirus, ceea ce a făcut ca acest stat să fie printre primele din lume care şi-a vaccinat cu schema completă cea mai mare parte a populaţiei. Circa şase milioane de persoane au primit în Israel schema completă de vaccinare şi peste patru milioane au deja şi cea de-a treia doză (booster), pe care ţara a început să o aplice în vară.

Paxlovid, autorizat în Israel. Cum se administrează medicamentul Pfizer

Pastila, administrată sub formă de comprimate, este destinată pacienţilor cu forme uşoare şi până la moderate, în primele trei zile de la apariţia simptomelor. Tratamentul complet include o pastilă la fiecare 12 ore timp de cinci zile. În fazele doi şi trei ale testelor clinice s-a demonstrat că Paxlovid reduce simptomele grave, spitalizarea şi riscul de deces în 89% din cazuri, atunci când pacienţii primesc medicaţia în fazele incipiente.

Potrivit datelor furnizate de Pfizer, eficienţa Paxlovid nu ar trebui să fie afectată de apariţia noilor variante, inclusiv a variantei Omicron.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Program special la metrou în perioada sărbătorilor de iarnă: Cum se circulă de Revelion

Metrorex a publicat programul de circulație al trenurilor de metrou pentru sărbătorile de iarnă. În perioada 25-27 decembrie, 1-2 ianuarie 2025 și 6-7 ianuarie...

Crin Antonescu: Portretul fostului lider PNL susținut pentru președinția României

Crin Antonescu, născut pe 21 septembrie 1959 în Tulcea, și-a început cariera ca profesor de istorie și muzeograf înainte de a intra pe scena...

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă