25.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialDirectorii de la drumuri s-au şcolit în cod portocaliu la Tropice

Directorii de la drumuri s-au şcolit în cod portocaliu la Tropice

Cu ochi bulbucaţi şi păr vâlvoi un director al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) se răsteşte preventiv, în faţa camerelor de luat vederi, la toţi ziariştii ce se îndoiesc de faptul că statul mai poate ţine sub control zăpada din teritoriu.
„Totul e sub control, nu vrem lecţii” ţipă ştrangulat la ziarişti directorul. E apăsat de faptul că, dacă nu se şi oţâră un pic pe sticlă, va părea că e nesigur pe situaţie. Că la trei zile după oprirea viscolului, locuitorii câtorva sate buzoiene de pe raza DN22 încă se uită de sub nămeţi doar-doar or apărea utilajele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) ca să îi lege din nou la lume nu e o dovadă că situaţia l-a depăşit.

La finele lunii septembrie directorul în cauză, dar şi alţi şefi ai CNADNR, unii însoţiţi de consoarte, s-au şcolit în drumuri, într-un de neuitat schimb de experienţă cu colegii de pretutindeni, în Mexic, la al nu ştiu câtelea congres mondial de şosele. Ba mai mult, iar aceasta nu e o glumă, directorii noştri au şi prezentat o lucrare, în care se explica cât de eficient se folosesc în România banii publici la drumuri. In semn de recunoştinţă, directorii noştri au primit diplome. Dacă vor să le înrămeze şi nu au aflat de ele, îi informăm că le pot descărca de aici.
De la etajele superioare ale unui hotel de lux din Mexico City, directorilor CNADNR problematica drumurilor le-a părut sigur mai simplă decât ar părea ea din spatele unui case de chirpici din Bărăgan izolată într-un canion de zăpadă. Autocarul plătit de organizatori care te duce la piramidele aztece are aer condiţionat, spre deosebire de autoturismul sufocat de zăpadă, devenit mormânt pentru proprietarul bulgar intoxicat cu monoxid de carbon pe Centura Bucureşti. Auditoriul ce n-a aflat până acum că România e ţara făr’ de autostrăzi a regilor asfaltului poate fi mai uşor convins cu powerpoint-ul „utilizarea eficientă a banilor publici” decât ţăranul care stă cu mortul pe masă neîngropat.

Facturile deplasării în Mexic, adică avionul, taxa de participare, cazarea la hotel, excursiile ulterioare, nu apar pe situl companiei de autostrăzi. Înţelegem astfel că cheltuielile, de mii de euro de persoană, au fost suportate de directorii CNADNR din buzunarul propriu. Există însă informaţii că deplasarea a fost posibilă şi ca urmare a dărniciei arătată de sponsori implicaţi în afacerile cu asfalt. N-ar fi nimic nou sub soare. In urmă cu câţiva ani alţi directori ai companiei au avut parte de un sejur în Olanda pe banii unei firme de marcaje rutiere.

Cât priveşte schimbul propriu_zis de experienţă al directorilor noştri, acesta este bun. Nu poţi construi şi repara bine drumuri, dacă nu ştii ce se întâmplă prin lume. Cu trei luni înainte de venirea iernii, directorilor le-aş fi sugerat însă o deplasare în Finlanda sau Norvegia pentru a vedea cum se pregătesc de iarnă omologii lor de acolo. Am fi câştigat o iarnă mai liniştită, chiar dacă am fi pierdut stima drumarilor reuniţi în Mexic pentru că suntem ţara „utilizării eficiente a fondurilor publice”.

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...

România, tot mai dependentă de importuri: Peste 25% din legume și 40% din fructe aduse din străinătate

Peste un sfert din legumele consumate în România și 40% din fructe provin din import, conform unei analize realizate de Ziarul Financiar, pe baza...

Creștere record a creditelor de consum în România: Volumul finanțărilor noi a atins 5 miliarde lei în iulie

Românii au arătat un interes crescut pentru creditele de consum în 2024, atingând un volum record de 5 miliarde de lei în iulie, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă