4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăOraşele europene îşi deschid pieţele de Crăciun

Oraşele europene îşi deschid pieţele de Crăciun

Decembrie este luna cadourilor, iar dacă vorbim despre cadouri pieţele de Crăciun sunt cele mai potrivite pentru alegerea darurilor care vor fi puse sub brad. De la sfârşitul lunii noiembrie zonele centrale din diferite oraşe europene se transformă în tărâmuri de poveste, unde pluteşte în aer spiritul Crăciunului şi mirosulul prăjiturilor cu scorţişoară.

Dacă te-ai horărât să porneşti la drum şi să vizitezi astfel de pieţe de Crăciun, îţi prezentăm, în continuare, câteva variante, inclusiv preţurile pentru cazare.

Haide la Sibiu!

În fiecare an, între 22 noiembrie şi 26 decembrie, centrul istoric al Sibiului se umple cu miros de castane prăjite, migdale pralinate, turtă dulce şi vin fiert, dar şi cu multe cadouri şi decoraţiuni de Crăciun. Vizitatorii au parte şi de un programul cultural bogat în evenimente dintre cele mai diverse, de la concerte de colinde, muzică gospel, jazz şi rock’n’roll, spectacole folclorice şi de teatru, până la ateliere creative pentru copii.

Cei mici pot ajunge “masterchef” la atelierele de brutărie, pot învăţa să decoreze turta dulce, să picteze pe ceramică sau să deprindă procedeul de fabricare al lumânărilor.

Cazarea la un hotel central de 3 stele costă 69 de euro pentru două nopţi de cazare (cameră pentru 1-2 persoane), ghidaj în centrul istoric şi voucher pentru intrarea la patinoarul din incinta târgului de Crăciun.

Crăciunul în capitala valsului

Cuprinsă de farmecul vienez al Adventului, Piaţa Primăriei se transformă într-un tărâm plin cu personaje de poveste. Cele aproximativ 150 de standuri de vânzare oferă cadouri, decoraţiuni pentru bradul de Crăciun, dulciuri şi băuturi calde.

Nu foarte departe de aici se află Satul de Crăciun din Maria-Theresien-Platz, între Muzeul de istoria artei şi Muzeul de Ştiinţele naturii. În perioada Adventului, aici se găsesc peste 60 standuri cu articole de artă populară tradiţională şi cu idei originale de cadouri.
Cazarea într-un hotel de 3 stele amplasat în centrul vechi al Vienei costă în această perioadă 105 euro/persoană pentru 3 nopţi de cazare, cu mic dejun.

Pe malul Dunării, la Budapesta

Ungaria este una dintre cele mai ieftine destinaţii de vacanţă pentru Crăciun. Căsuţele de lemn îşi deschid obloanele, etalând multitudinea de produse: lumânări din ceară de albine, halbe, cutii din lemn realizate manual, păpuşi din lemn şi porţelan, genţi, săpunuri produse artizanal, decoraţiuni de Crăciun, instrumente muzicale etc.

Vizitatorii pot să se încălzească cu o cană de vin fiert şi să asiste la spectacolele organizate în piaţa de Crăciun. Langos-ul şi cozonacii spiralaţi kurtoskalacs sunt printre cele mai căutate produse tradiţionale de către turiştii străini care vizitează oraşul de la malul Dunării. În piaţa de Crăciun se pot gusta şi supe, cârnaţi, fripturi şi palinka.

În perioada târgului, cazarea într-un hotel de 4 stele, din zona centrală a oraşului, costă 99 de euro/persoană (4 nopţi cazare, mic dejun şi acces la piscină). În preţ este inclus şi transportul cu autocarul Bucureşti-Budapesta.

La pas, prin Berlin

Pentru cei care doresc să se bucure din plin de farmecul inconfundabil al pieţelor de Crăciun germane, Berlinul este locul ideal, fiindcă în acest oraş sunt organizate nu mai puţin de 60 de astfel de târguri. Printre acestea se numără pieţele de Crăciun de la Castelul Charlottenbrug, Piaţa Gendarmenmark, Potsdamer Platz, Biserica Memoriala Kaiser Wilhelm din apropiere de Kurfürstendamm etc.

Marile bulevarde, pieţele şi muzeele se îmbracă în haine de sărbătoare, împodobindu-se cu ghirlande luminoase. Plimbă-te pe Bulevardul Unter den Linden şi vei fi copleşit de istorie, intră în muzee şi delectează-te cu operele de artă sau pur şi simplu suvurează o bere germană într-unul din restaurantele berlineze.

Ca să te bucuri de toate acestea pregăteşte-ţi un buget de 259 de euro/persoană. Preţul include 3 nopţi de cazare, cu mic dejun şi bilete de avion, inclusiv taxele de aeroport.

Cele mai citite

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...
Ultima oră
Pe aceeași temă