16 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUn operator privat schimbă faţa transportului feroviar din Cehia

Un operator privat schimbă faţa transportului feroviar din Cehia

Radim Jancura este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din Republica Cehă şi câştigătorul, în 2006, al premiului „Antreprenorul Anului”, acordat de prestigioasa firmă de consultanţă economică Ernst&Young. După ce compania sa de transport, Student Agency (dezvoltată dintr-o agenţie de au-pair), fondată în 1996, a reuşit să cucerească piaţa de transport rutier de pasageri din Cehia, Jancura a decis, în 2011, să îşi încerce norocul şi cu transportul feroviar de pasageri, întemeind compania RegioJet, după cum relatează cotidianul american Wall Street Journal. „Cehia s-a dezvoltat enorm în ultimii 20 de ani, ajungând la nivelul ţărilor din Vest, însă nivelul serviciilor feroviare a rămas foarte jos”, a explicat Jancura ziarului american hotărârea sa de a face concurenţă companiei de stat Căile Ferate Ceheşti.

Personal prietenos şi scaune de piele

Trenurile galbene ale RegioJet operează până acum pe o singură linie, care leagă Praga de Ostrava, al treilea cel mai mare oraş al ţării şi totodată un important centru industrial, şi de oraşul slovac Zilina, iar serviciul se finanţează exclusiv din vânzările de bilete. Deşi acestea sunt mai scumpe decât cele ale companiei de stat, trenurile RegioJet au un grad de ocupare situat între 80 şi 90%. garniturile folosite, compuse din câte şase vagoane, au fost achiziţionate de la Căile Ferate Austriece, modernizate în întregime şi înzestrate cu scaune de piele, acces gratuit la internet wireless şi prize pentru laptopuri. Personalul („zâmbitor”, după cum constată Wall Street Journal) oferă ziare gratuite şi băuturi şi mâncare. Jancura este de părere că „trenurile sunt mijlocul de transport al viitorului” în Europa Centrală – pentru că sunt rapide, nu se blochează în trafic, au un grad relativ redus de poluare şi sunt mai practice decât transportul aerian pe distanţe scurte şi medii (aeroporturile fiind de obicei amplasate în afara oraşelor). Avantajele transportului feroviar au fost remarcate şi de către pasageri – care sunt, totodată, impresionaţi de serviciile oferite, precum şi de curăţenia şi aspectul modern ale garniturilor RegioJet, iar drept dovadă că transportul feroviar privat poate fi profitabil stă faptul că un alt investitor, Leos Novotny, va lansa în toamnă compania Leo Express, care va opera, de asemenea, pe ruta Praga-Zilina.

Compania feroviară de stat a decis să nu se dea bătută în faţa concurenţei private şi va investi în anii următori 1,52 miliarde euro în modernizarea trenurilor din era comunistă – ceea ce nu îl sperie însă pe Radim Jancura; conform antreprenorului, piaţa are potenţialul de a se dubla în următorii 10 ani, iar beneficiarii vor fi nu numai pasagerii, ci şi companiile feroviare.

Cele mai citite

Revoluția subterană a lui Nicușor Dan „îngroapă” 45 de km de conducte noi

Primarul Capitalei a reamintit că anul trecut au fost reabilitate țevi pe o lungime de 50 de km Într-o postare pe Facebook, primarul Nicușor...

Avertizare Cod Portocaliu de inundații emis pentru șase județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de inundații, valabilă pe 30 septembrie, pentru râurile...

Pod energetic peste Marea Neagră: Serbia, la un pas de a se conecta la cablul submarin strategic

Serbia interesată de megaproiectul care va lega rețele naționale de energie din Europa cu cele din Caucazul de Sud Proiectul construirii unui cablu energetic submarin...
Ultima oră
Pe aceeași temă