2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPonta: Curtea Constituţională susţine evaziunea

Ponta: Curtea Constituţională susţine evaziunea

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că, prin decizia de constatare a neconstitutionalităţii Codului Insolvenţei, Curtea Constituţională (CCR) sprijină evaziunea fiscală. Ponta sustine că actuala lege a insolvenţei nu încurajează firmele să-şi plătească taxele, iar respingerea legii de catre CCR impiedică executivul să lupte contra evaziunii fiscale.

Citeşte şi: Codul insolvenţei este neconstituţional. Ce urmează

Afirmaţia prim-ministrului survine la o zi după ce Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a declarat neconstituţională ordonanţa de urgenţă privind Codul Insolvenţei.

Acesta nu este primul atac al premierului la adresa Curţii Constituţionale. Luni, Victor Ponta a declarat, într-o discuţie cu privire la rectificarea bugetară, că suplimentarea fondurilor pentru Parlament este necesară din cauza acţiunilor CCR şi ale preşedintelui. 

Citeşte şi: Ponta: Băsescu nu pleacă direct acasă, întâi trece pe la tribunale

„Camera Deputaţilor şi Senatul vor primi 20 de milioane de lei. Atât ne costă contestaţiile lui Traian Băsescu la CCR”, a declarat Ponta.

Întrebat dacă CCR va primi bani în plus, Victor Ponta nu a vrut să comenteze. El s-a arătat însă deranjat de întârzierea unor decizii ale Curţii Constituţionale cauzate de lipsa de cvorum a instituţiei. Pana la urma, CCR a pierdut bani la rectificarea bugetara.

Citeşte şi: Şeful CCR: Şi alte articole din Ordonanţa privind insolvenţa pot fi controlate 

Ordonanţa fusese contestată la Curtea Constituţională de Avocatul Poporului în prima parte a lunii octombrie pe motiv că anumite prevederi din acesta nu respectă Constituţia. Era vorba de articolul ce deschidea calea suspendării licenţei audiovizuale companiilor media care aveau deschisă procedura de insolvenţă, dacă activitatea acestora era sub incidenţa autorităţii CNA.

 

Cele mai citite

Au bătut palma! Sebastian Mailat se întoarce în Liga 1 și va lupta pentru play-off cu Sepsi

Sebastian Mailat (27 de ani), mijlocașul român care a petrecut ultimele 6 luni în Coreea de Sud, a semnat cu Sepsi Sfântu Gheorghe, echipă...

Magnus Carlsen, sfidător! Multiplul campion mondial la șah a refuzat să respecte codul vestimentar și a plecat de la turneu

Magnus Carlsen, multiplu campion mondial la șah, a fost exclus din turneul World Rapid and Blitz Championship după ce a încălcat codul vestimentar al...

Tragedie pentru Endrick! Un membru al familiei, ucis într-un atac armat în Brazilia

Atacantul brazilian Endrick, jucător al echipei Real Madrid, trece printr-un moment dificil după ce o rudă a sa ar fi fost împușcată mortal în...
Ultima oră
Pe aceeași temă