Investitorul american Warren E. Buffett, unul din cei mai bogaţi oameni din lume, este preşedintele şi directorul executiv al Berkshire Hathaway. Într-un editorial publicat în ziarul The New York Yimes, miliardarul pledează pentru creşterea impozitelor pentru cei bogaţi proporţional cu veniturile pe care le obţin, arătând că un om din clasa de mijloc plăteşte un procent mai mare din venit către stat decât un om extrem de bogat.
Mai jos, puteţi citi traducerea integrală a editorialului lui Buffett, apărut în publicaţia americană.
„Liderii noştri ne-au cerut să împărţim sacrificiile. Dar, când ne-au cerut asta, pe mine m-au scutit. Şi m-am consultat cu prietenii mei super-bogaţi ca să aflu la ce lovituri se aşteptau ei. Însă nici ei nu au fost atinşi.
În timp ce pătura săracă şi cea de mijloc luptă pentru noi în Afganistan, iar cei mai mulţi americani se zbat din greu să supravieţuiască, noi, cei super-bogaţi, beneficiem, în continuare, de o reducere a impozitelor. Unii dintre noi sunt manageri de investiţii, care câştigă miliarde din activităţile zilnice, dar li se permite să îşi numească venitul „dobândă din profit”, reuşind să obţină o rată a dobânzii de 15 procente. Alţii deţin contracte futures pe indici bursieri şi în 10 minute obţin venituri importante- 60% din ceea ce câştigă se taxează ca 15%, ca şi cum ar fi investitori pe termen lung.
Acestea şi alte facilităţi ne sunt oferite de legislatorii din Washington, care se simt obligaţi să ne protejeze, ca şi cum am fi bufniţe pătate sau cine ştie ce altă specie pe cale de dispariţie. Este bine să ai prieteni bine-puşi.
Anul trecut, impozitul meu pe venit şi impozitele pe salariile plătite de mine şi în numele meu s-au ridicat la 6.938.744 dolari. Par a fi o grămadă de bani. Dar am plătit, de fapt, numai 17,4% din totalul venitului meu taxabil şi acest procent este mult mai mic decât procentul impozitului pe care l-au plătit ceilalţi 20 de oameni din biroul meu. Povara lor fiscală a crescut de la 33% la 41%, iar media a fost de 36%.
Dacă faci bani din bani, cum fac mulţi din prietenii mei super-bogaţi, impozitul plătit de tine s-ar putea să fie chiar mai mic decât cel pe care îl plătesc eu. Dar dacă banii îţi vin dintr-o slujbă, procentul pe care îl plăteşti ca impozit îl va depăşi pe al meu- chiar cu mult.
Ca să înţelegem de ce se întâmplă asta, trebuie să examinăm sursele din care guvernul îşi ia veniturile. Anul trecut, aproximativ 80% din aceste venituri au provenit din impozitele pe venit şi pe salarii. Super-bogaţii plătesc taxe în valoare de 15% din cea mai mare parte a veniturilor, însă, practic, nu plătesc nimic în contul impozitului pe salariu. Cu totul altceva se întâmplă cu clasa de mijloc: ea plăteşte taxe variind între 15 şi 25% din venit şi este afectată când este lovită de suprataxe.
În anii 1980 şi 1990, rata impozitelor pentru cei bogaţi era mult mai mare. Unii îmi spuneau că ar fi trebuit să refuz să investesc, din cauza ratei ridicate a taxei pe câştigurilor de capital şi dividende.
N-am refuzat, cum n-au făcut-o nici alţii. Am lucrat cu investitorii timp de 60 de ani şi n-am mai văzut pe nimeni să se dea la o parte din faţa unei investiţii sensibile, din cauza valorii impozitului pe potenţialul câştig. Oamenii investesc ca să facă bani, iar potenţialele taxe nu îi sperie. Şi pentru aceia care susţin că impozitele mai mari ar prejudicia apariţia de noi locuri de muncă, aş vrea să subliniez că aproximativ 40 milioane de slujbe au apărut pe piaţă între 1980 şi 2000. Ştiţi ce s-a întâmplat de atunci: impozite mai mici şi mai puţine locuri de muncă.
Din 1992, Fiscul (Internal Revenue Service, I.RS.) a adunat informaţii despre 400 de americani care declară că au venituri mari. În 1992, cei 400 au acumulat venituri taxabile în valoare de 16,9 miliarde dolari, iar 29,2% din această sumă a fost plătită în contul taxelor federale. În 2008, venitul celor 400 s-a ridicat la 90,9 miliarde dolari, dar impozitele au reprezentat numai 21,5% din această sumă.
Impozitele la care mă refer aici includ numai taxele federale, însă impozitele pe venit ale celor 400 nu se puteau compara cu veniturile obţinute. De fapt, în 2008, 88 din cei 400 au spus că nu au salarii; totuşi, cu toţii au declarat câştiguri de capital. Unii dintre fraţii mei evită munca, însă tutoror le place să investească.
Îi cunosc pe mulţi dintre mega-bogaţi şi sunt oameni extrem de decenţi. Iubesc America şi apreciază oportunităţile pe care le au aici. Mulţi dintre ei au aderat la Giving Pledge (mişcare care încearcă să îi convingă pe oamenii foarte bogaţi să îşi doneze cea mai mare parte a averii şi să facă acte fliantropice) şi nu s-ar supăra să li se ceară impozite mai mari, mai ales când oamenii de rând suferă.
12 membri ai Congresului îşi vor asuma, în curând, misiunea de a rearanja finanţele ţării noastre. Au fost instruiţi să elaboreze un plan prin care să reducă deficitul pe 10 ani cu cel puţin 1,5 trilioane de dolari. Este vital, în orice caz, să reuşească mai mult de-atât. Americanii îşi pierd credinţa cu repeziciune în abilitatea Congresului de a se ocupa de problemele fiscale ale ţării. Numai o acţiune imediată, reală şi de substanţă va împiedica ca îndoiala să se transforme în lipsă de speranţă. Acea senzaţie îşi poate creea propria realitate.
Prima misiune a celor 12 este să reducă promisiunile pe care nici măcar o Americă bogată n-o poate îndeplini. Mulţi bani trebuie să fie salvaţi. Apoi, cei 12 ar trebui să se ocupe de problema veniturilor. Aş lăsa rata impozitului la fel pentru 99,7% dintre contribuabili şi aş continua reducerea cu două procente a contribuţiei angajaţilor la sistemul de plăţi. Această reducere vine în sprijinul clasei sărace şi medii, care au nevoie de orice ajutor.
Însă, pentru cei care câştigă mai mult de 1 milion de dolari- au fost 236.883 gospodării în 2009- aş creşte procentul impozitului pe venitul care depăşeşte acel milion de dolari, incluzând, desigur, dividendele şi câştigurile de capital. Iar pentru cei care câştigă 10 milioane de dolari sau mai mult (în 2009, erau 8.274), aş sugera un impozit mai mare.
Eu şi prietenii mei am fost cocoloşiţi prea mult de un Congres extrem de prietenos cu miliardarii. Este timpul ca guvernul nostru să ia în serios împărţirea sacrificiilor”.
